Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ce soluţie a găsit BNR pentru persoanele cu credite în franci

Banca centrală susţine că băncile pot aplica ratele în lei din decembrie, reduceri sau conversii.

GALERIE
BNR3
  • BNR3
- +

Băncile pot propune clienţilor cu credite în franci elveţieni soluţii care să menţina rata lunară în lei la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia în lei şi/sau acordarea unui discount aplicat la sold sau reducerea temporară a dobânzii, măsurile fiind agreate joi cu BNR şi ARB.

Băncile care au acordat credite în franci elveţieni au avut joi, la Banca Naţională, o întâlnire de lucru cu conducerea executivă a BNR şi cu cea a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), pentru "a găsi o serie de soluţii de reducere a serviciului datoriei debitorilor care au fost afectaţi de turbulenţele recente de pe piaţa financiară internaţională determinate de decizia Băncii Centrale a Elveţiei", potrivit unui comunicat al BNR. Astfel, cele trei părţi au agreat o serie de soluţii pe care băncile le pot oferi clienţilor individual, fără a fi limitate doar la acestea. "Pentru a rezolva aceste probleme individuale, băncile comerciale au la dispoziţie o serie de soluţii optionale consistente cu principiul împărţirii poverii ajustării (burden - sharing) aplicat şi pe plan internaţional", se spune în comunicatul BNR.

Măsurile vizează menţinerea ratelor lunare în lei aferente creditelor în franci elveţieni la un nivel apropiat celui din luna decembrie 2014, conversia creditelor în lei la cursul zilei şi/sau acordarea unui discount privind cuantumul servicului datoriei, reducerea temporară a ratei dobânzii pentru a compensa efectul aprecierii francului elveţian sau flexibilizarea mecanismului de rescadenţare şi a duratei în raport cu capacitatea financiară a debitorilor, prin aplicarea prevederilor "Electoratei" îmbunătăţite. Totodată, băncile vor avea în vedere simplificarea procedurilor administrative şi întărirea protecţiei debitorilor în raport cu banca, astfel încât în procesul rescadenţării creditelor să nu se înăsprească termenii contractului de credit precum rata dobânzii, comisioane sau solicitarea constituirii de noi garanţii. "Soluţiile sunt complementare. Fiecare bancă poate aplica un mix adecvat de soluţii adaptat fiecărui caz individual. Ele sunt valabile şi pentru creditele acordate în alte monede şi pot fi optimizate de la caz la caz", se precizează în comunicat.

Cele trei părţi au agreat ca negocierea oricărei soluţii să fie bine ţintită către persoanele cu reale dificultăţi la plata ratelor, să se bazeze pe o împărţire rezonabilă a costurilor ajustării, să nu afecteze stabilitatea sistemului financiar-bancar, respectiv să nu creeze riscuri pentru milioane de deponenţi. "Banca Naţională protejează stabilitatea sistemului financiar bancar din România şi, prin aceasta, protejează interesele milioanelor de deponenţi care au depozite în băncile comerciale. Banca Naţională subliniază că situaţia creditării în CHF nu reprezintă un risc sistemic (din perspectiva ponderii reduse în PIB), dar adoptarea unor măsuri inadecvate poate induce un astfel de risc", se spune în comunicat.

Totodată, măsurile trebuie să evite crearea de "hazard moral", adică să nu genereze aşteptări nerezonabile pe viitor privind neplata serviciului datoriei şi să nu discrimineze debitorii în alte monede (lei, euro, dolari), dar şi să nu restricţioneze libera circulaţie a capitalului. BNR transmite că nu există o singură situaţie general valabilă pentru care să fie aplicată o singură abordare general valabilă, astfel că multitudinea de situaţii individuale poate fi abordată cu soluţii diferenţiate. Fiecare bancă va evalua, de la caz la caz, capacitatea de rambursare a datoriilor de către debitori, în funcţie de veniturile acestora şi de istoricul lor. Referinţa pentru franc a scăzut joi cu 8,84 bani, la 4,2748 lei, de la 4,3632 lei miercuri, evoluţia fiind determinată de deprecierea monedei elveţiene pe pieţele externe, dar şi de întărirea leului în raport cu euro.

Francul elveţian a atins vinerea trecută un maxim istoric, de 4,5817 lei, după mai multe şedinţe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveţiei. Peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci. În total, 14 instituţii de credit au acordat finanţări în franci elveţieni. Din totalul celor 75.000 de persoane care figurează cu credite în franci elveţieni înregistrate în bilanţurile băncilor, aproape o treime (32%) se regăsesc la Bancpost, 24% la Volksbank, 20% la Pireus Bank, 11% la Raiffeisen, 7% la Banca Românească şi 2% la OTP Bank. BNR a estimat o pierdere contabilă de aproape 4,3 miliarde lei (950 milioane de euro) pentru cele 11 bănci, dacă s-ar aplica la portofoliul existent conversia în lei la cursul de la momentul acordării împrumutului.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri