Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

Cel mai leneş europarlamentar român

GALERIE
Adina Valean
  • Adina Valean
- +

Cea mai mică rată de participare la vot în Parlamentul European, în 2015, a înregistrat-o Adina Vălean, iar cea mai mare Cristian Preda.

Europarlamentatul Adina Vălean are cea mai scăzută prezenţă la voturile din plenul Parlamentului European în 2015- dintre membrii români ai PE- 62,02%, iar pe primul loc într-un top al prezenţei la vot a eurodeputaţilor români se află eurodeputatul Cristian Preda, cu prezenţă de 99,37%. Eurodeputatul independent Cristian Preda, membru al grupului a Grupului Partidului Popular European (PPE), a avut cea mai mare prezenţă la voturile din PE, respectiv 99,37%, potrivit datelor de pe VoteWatch.eu. Preda a luat cuvântul în plenul PE de 88 de ori, a făcut un raport, în calitate de raportor la Raportul anual 2014 privind drepturile omului şi democraţia în lume şi politica Uniunii Europene în această privinţă, şi trei rapoarte, precum şi două recomandări în calitate de raportor alternativ, potrivit datelor de pe site-ul Parlamentului European.

Cristian Preda a emis trei avize în calitate de raportor pentru aviz, un aviz în calitate de raportor alternativ pentru aviz, a făcut 117 propuneri de rezoluţie şi a formulat trei întrebări parlamentare. Adina Vălean, membră PPE şi PNL, a fost prezentă în 2015 la 62,02% la voturile din Parlamentul European, a emis un aviz privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, a luat cuvântul în plen de 73 de ori şi a adresat cinci întrebări parlamentare. Pe locul doi, în funcţie de prezenţa la vot, este Csaba Sogor, eurodeputat UDMR şi membru în PPE, cu 99,2% prezenţă în 2015. Csaba Sogor a emis un aviz referitor la fondurile structurale şi de investiţii europene şi buna guvernanţă economică, a luat cuvântul în plen de 107 ori, a făcut 48 de propuneri de rezoluţii, cinci declaraţii scrise şi a adresat zece întrebări parlamentare.  

Liberalul Traian Ungureanu, membrul al PPE, a înregistrat în 2015 prezenţă la vot de 99,11%, a făcut trei rapoarte în calitate de raportor alternativ, un aviz în calitate de raportor pentru aviz şi a luat cuvântul în plen de 50 de ori.  Ungureanu a făcut 14 propuneri de rezoluţie şi a adresat 12 întrebări parlamentare. Fostul preşedinte al PNL, Theodor Stolojan, a avut în 2015 prezenţă la vot de 97,86%. Eurodeputatul, membru al PPE, a făcut un raport referitor la raportul anual privind fiscalitatea, în calitate de raportor alternativ şi o declaraţie scrisă pe tema e-sănătăţii. Theodor Stolojan a avut anul trecut 31 de luări de cuvânt în plenul PE şi a adresat o întrebare parlamentară pe tema implementării legii germane privind salariul minim. Următorul în top este Daniel Buda, liberal şi membru al PPE, cu 97,81% prezenţă la vot în anul anterior. Buda a luat cuvântul în plen în 2015 de 321 de ori şi a adresat 371 de întrebări parlamentare.  

 

Comentarii Facebook

(2 comentarii)

Citeste Faq
Scrie un comentariu

Toate campurile sunt obligatorii!

Cod verificare* Security Code
Toate campurile sunt obligatorii!
Comentariile cu continut licentios vor fi sterse.
Marti, 12 Ianuarie 2016, 11:34
paul ivan
Ca si concubinul ei Antonescu. Si ala e lenes. Noaptea joaca poker iar dimineata doarme pina la 12. Apoi merge la parlament.
Luni, 11 Ianuarie 2016, 10:41
Jorea
Asta-i nevasta lui Crin, normal ca doarme mult ca si el.
Luni, 11 Ianuarie 2016, 10:41
Jorea
Asta-i nevasta lui Crin, normal ca doarme mult ca si el.
Marti, 12 Ianuarie 2016, 11:34
paul ivan
Ca si concubinul ei Antonescu. Si ala e lenes. Noaptea joaca poker iar dimineata doarme pina la 12. Apoi merge la parlament.

Ultima ora

editorial

 Uniunea Europeană după Bratislava (II)

Lucian DÎRDALA

Uniunea Europeană după Bratislava (II)

 În prima parte a acestui articol, publicată săptămâna trecută, am trecut în revistă câteva dintre motivele pentru care Consiliul European informal de la Bratislava, desfăşurat în ziua de 16 septembrie fără participarea Marii Britanii, nu putea reprezenta un punct de cotitură în plan instituţional. El a avut doar rolul de a deschide o perioadă de reflecţie care trebuie atent valorificată, dacă se doreşte ca în martie 2017, la Roma, festivităţile prilejuite de cea de a şaizecea aniversare a comunităţii să nu se transforme într-un eşec.

Filmuletul zilei

opinii

Doamna Wanda

Nichita DANILOV

Doamna Wanda

Stând proţăpit în faţa doamnei Wanda, am vrut să rostesc dialogul lui Romeo, dar m-am oprit la timp. Nu sosise încă momentul potrivit să dau cu tifla! Sunt sigur că doamna Wanda avea o vagă idee despre ce înseamnă slăbiciunile lui Shakespeare. N-avea rost să-mi răcesc gura de pomană!

Manipulări cu „ştiri alternative”

Michael ASTNER

Manipulări cu „ştiri alternative”

 Zilele trecute, un prieten a postat pe peretele unui prieten un link la un articol de pe www.alternativenews.ro: „Noaptea minţii: UE vrea ca România să-şi ARD| VIILE”. Măi să fie!

Pelesh

Briscan ZARA

Pelesh

Privind opulenţa aceea debordantă, centimetrii aceia umpluţi până la refuz cu artă, cu lemn, sticlă, metal, cu orice de valoare mai mare decât tot ce am eu şi voi avea vreodată în viaţă, m-a prins rău de la stomac şi un dor de comunism cum n-am simţit niciodată.

pulspulspuls

Iaca surprizele de pe listele leberale, aflate la negocieri!

Iaca surprizele de pe listele leberale, aflate la negocieri!

"Vom aduce sânge proaspăt la Iaşi pe listele de candidaturi de la parlamentarele din decembre" - cam aşa ceva ne-a spus alaltăieri madama Alinuţa, prezidenta pe ţară a leberalilor, care a vizitat filiala pentru a-i înscăuna pe noii şefi ai acesteia. 

Caricatura zilei

La muzeu

 

Editia PDF

Bancul zilei

Daniel Barbu, de la partidul lui Tariceanu (ALDE), a spus ca "meseria de politician este riscanta, mai riscanta decât (...)

Intrebarea zilei

Ce reproșuri aduceți autorităților locale?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.