Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cel mai mare târg de universităţi ajunge mâine în Iaşi la Palas Congress Hall

GALERIE
Riuf
  • Riuf
- +

Mâine, 6 octombrie, la Palas Congress Hall Iaşi, tinerii dornici să afle mai multe informaţii despre programele de studiu din România şi din străinătate sunt aşteptaţi la RIUF- The Romanian International University Fair.

Peste 45 de universităţi şi instituţii de învăţământ din peste 10 ţări vor prezenta vizitatorilor programele de studiu şi ofertele educaţionale în domenii precum management, business, economie, marketing şi advertising, inginerie şi IT, jurnalism, turism, artă şi design, arhitectură, medicină.
Universităţi de top din Europa
În 6 octombrie, peste 45 de universităţi din 10 ţări precum Anglia, Olanda, Germania, Danemarca, Norvegia, Elveţia şi Franţa te aşteapta la RIUF. Printre acestea se află şi universităţi din topul celor mai bune 200 din lume, conform QS World University Rankings 2015 şi Academic Ranking of World Universities 2015!
 
Doar la RIUF tinerii dornici să studieze în străinătate se pot întâlni cu reprezentanţii celor mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din Marea Britanie, printre care University of Sheffield şi University of Southampton.
 
Şi cele mai bune universităţi din Olanda vor fi prezente la RIUF, conform ARWU 2015 (Academic Ranking of World Universities). University of Groningen, aflată pe locul 2 şi Radboud University Nijmegen aflată pe locul 5, sunt doar câteva dintre universităţile olandeze prezente în această toamnă la târgul internaţional de universităţi - RIUF.
 
De asemenea, la RIUF- The Romanian International University Fair, tinerii pot interacţiona şi cu mediul academic românesc. Universitatea din Bucureşti, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Universitatea Spiru Haret şi Universitatea Romano- Americana vor fi prezente în această toamnă la la RIUF Iaşi.
 
Lansarea primei academii antreprenoriale din România – The Entrepreneurship Academy (EA)
The Entrepreneurship Academy (EA) este singura facultate antreprenorială din România, unde studenţii învaţă practic încă din prima zi de scoala cum să îşi construiască şi să îşi dezvolte un business.
EA funcţionează pe baza unui parteneriat cu Team Academy Netherlands, după un model educaţional existent de peste 20 de ani în Finlanda şi implementat cu succes în peste 18 ţări.
Peste 91% dintre absolvenţii acestui model educaţional au un loc de muncă în primele 6 luni după absolvire, iar 47% au un business sustenabil la 2 ani după absolvire. 
 
În plus, cei care vor trece pragul târgului internaţional de universităţi RIUF, pe 6 octombrie,  vor mai găsi:
-          3000 de programe de licenţă, masterat, MBA şi doctorat;
-          Consilieri educaţionali care îi pot ajuta să aplice la orice universitate din lume;
-          Surse de finanţare şi burse disponibile în străinătate;
-          Programe de dezvoltare personală şi de orientare în carieră;
-          Cursuri de limbi străine şi tabere educaţionale în afara ţării;
-          Studenţi internaţionali de la care poţi afla mai multe despre cum este experienţa de studiu în străinatate.
 
Pentru a participa la RIUF- The Romanian International University Fair, tot ceea ce trebuie sa faci este să te înscrii pe site-ul evenimentului, iar la finalul acestei ediţii RIUF vei primi un plan de studii personalizat pe ţările şi domeniile tale de interes.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri