Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cele “16 culise” ale lui Cătălin-Mihai Ştefan

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

Apărut la “Tracus Arte” (2013), volumul de poezie 16 culise, subintitulat “poem romanesc”, este a treia carte a încă tânărului poet Cătălin-Mihai Ştefan, un tecucean devenit ieşean, mai întâi ca student la Litere (UAIC), apoi ca muzeograf la “Casa Pogor” şi, iată, un autor productiv, nici prea grăbit să publice tot ce scrie, nici retras/ închis în prea îndelungate (până la riscul de a deveni paralizante) “tăceri”.

Am scris despre Apaosuri al său, elaborat în stilul unei autoficţiuni, rememoratoare a copilăriei şi a universului ei, “populat” de figurile tutelare ale vârstei (părinţii, familia în genere, fără a-i uita pe bunici), cum şi de tovarăşii de joc şi de joacă, amintiri, întâmplări, stări şi visuri de atunci, totul - salvat însă de la pierderea între atâtea astfel de întoarceri în timp (ale multor altora: inflaţie şi şablonizare - demonetizante - inevitabile) de o sinteză a sa, de bună intuiţie a tonului, ferit de dulcegării şi de clişeele bântuitoarei “prozaizări”, în credibila îngemănare cu o rostire de un fantezism copilăresc (şi nu unul doar “copilărit” în rama retrospecţiei), cuceritoare. De data aceasta afişul invita la o lansare (la Librăria Cărtureşti de la Palas Mall). Îi citisem o dată “culisele”, îmi notasem paginile de recitit mai atent: era cea mai bună ocazie s-o şi fac până la momentul lansării.

Dintre cei câţiva colegi şi confraţi de generaţie ai autorului, cu statut şi rol de “lansatori”, anunţaţi pe afiş, cel mai bine îmi amintesc de afirmaţiile şi ideile lui Paul Gorban, un “prefaţator” oral al viitoarei (pentru cei mai mulţi din rândurile asistenţei) lecturi, în plină vervă, cu multe observaţii şi remarci inteligente şi îndreptăţite, ca şi elogioasa sa apreciere de ansamblu, dată cărţii, de altfel, nu numai de către el. Mă intriga însă faptul că nimeni nu părea, cel puţin pentru moment, să întrevadă o unitate mai de adâncime a cărţii, şi de “formulă” a lirismului ei, totodată şi de expresie, de “accent” şi coloratură, stilistice, proprii dicţiunii din noul volum. Pe mine mă frapa tot ce se distingea prin comparaţie cu ce fusese, anterior, în Apaosuri: dispăruse eul “narator”-evocator de acolo, odată cu rolul său focalizant, înlocuit “aici” de un “narator” destul de efasat în favoarea trecerii în prim-plan a unui (să-i zicem aşa) “personaj” - cel mai prezent dintre toate, mi s-a părut, mai consecvent urmărit - “pre” numele lui, A. Litrar, acesta, la rându-i, mai trăgând şi pe numeroşi alţii pe urmele sale: “Borealul”, “Flip” şi “Filip”, “E. Lasvu”, “Breţcu”, “Frizerul Mărcineanu”, “Muntenegru” şi o întreagă, multicoloră, cohortă de “Meteore”, totuşi, printre ele, şi una care rămâne doar “Anonima”, ba încă şi o alta de-a dreptul “Incoloră”... Amintitul deja “A. Litrar” se instalează treptat (nu-şi face de la început intrarea “în scenă”), undeva, în mijlocul acestei aparent haotice “defilări” de nume şi siluete, legat, el, prin tot soiul de fire “naratoriale” de ceilalţi, din jurul şi “din calea” sa, o întreagă populaţie parcă aflată într-un fel de, metaforic vorbind, “mişcare browniană”, deşi sub înşelătoare, mai curând, “indicatoare” ludic ironice de “rute” ale unor cicluri, “relee” şi “catene”: Pagini din viaţa lui A. Litrar, Primele scene din culiseşi Cele mai strâmte etimologii, ori Fabuloasele fabule, Amintiri cu frizerul bărbier, Flip şi Filip, Meteorele Borealului în viaţa lui premeteorică şi Despre cum îşi poartă zilele Breţcu. Chiar unele dintre aceste volubile “etichete”-nume de cicluri sunt ludice, montaje ironice, jocoserioase, de vocabule: “Fabuloase fabule”, de pildă “Meteorele” versus “Viaţa premeteorică”. “Etimologii” strâmte? Din start, cuvintele par a fi mânuite ca nişte simpatice şi docile jucării ale unei scriituri copilăroase.

Este o enormă poftă de vorbă în 16 culise. “Naraţiunea”, evocările, “colportajul”, “personajele” şi “comentariile” nu sunt, fiecare în parte şi toate la un loc, decât pretexte ale unei “bulimii” verbale parcă fără capăt, nu numai lexicală, ci şi de turnură sintactică şi frazeologică, toată “spunerea” devenind, aş zice, un soi de “teren de încercare” pentru un metaforism proaspăt şi dezinvolt: “somnul îl ia de subsiori”, “foşnetul încetinit al unghiilor” (Lărgimea somnului), “pierderea vocii” (Încălzirea vocii şi pierderea ei), “Visul despre cufundarea în lectură” - metaforă care se ramifică arborescent (métaphore filée) printre “parâmele ce ţin literele în loc”, scafandri şi “ancore”, “destuparea la minte” devine curată trepanaţie, efect cvasi-urmuzian de translare a metaforismului în literal. O fluenţă frazeologică apare rotunjită în text şi totodată frecvent subminată autoironic prin captarea inerţiei ei sporovăitoare, din fluxul căreia nu lipsesc nici îndrăzneli neologistice “profesionalizate”: “membre spasmofile”, “ponderabilitate”... Bănuiala iniţială se transformă în certitudine: totul (“siluete” şi nume, obiecte, stări, teme) devine o figuraţie proliferant-modulabilă, caleidoscopică, pentru unica pasiune insinuată şi diseminată în toate aceste jocuri verbale fanteziste, în fond, himerice eşafodări lexicale şi sintactice, frazeologic-discursive, şi anume: o pătimaşă declaraţie de iubire făcută limbii române, bogatului, arborescentului ei fond idiomatic de potenţial metaforism înrădăcinat în spiritul limbii şi convertibil într-o cvasi-“prestidigitaţie” retorică, ironică-autoironică, în care “scaunul la cap”, “gura sobei”, “înlemnirea şi împăienjenirea”, “omorârea timpului”, “ochiul de apă” şi “încolţirea gândului”, “trasul de limbă”, “frica din sân”, “intratul pe sub piele”, “crăpatul uşii şi trezitul cu noaptea în cap” prind a se lăsa pradă unor interpretări nălucitoare de materialităţi à mi-chemin între un “dadaism” jucat şi un “suprarealism” aşijderea, poate, încă mai curând, între voite “deraieri” (pe tipare sintactice şi discursive) trimiţătoare la autorul “romanului” Pâlnia şi Stamate şi, de asemenea, ecouri de “vorba ceea” ale humeşteanului (vezi Fisurarea poghibalei, o adevărată semi-mărturisire intertextuală). “Cascada” finală a celor trei “cuprinsuri” e o ultimă tuşă de autosubliniere a unui atare umor de gratuit joc verbal, deşi în filigran se lasă bănuite, întrevăzute modele ale “siluetelor”-nume, experienţe şi stări trăite, traversate, mai uşor de “comunicat” astfel, într-un travesti de “naraţiune”/ evocare/ comentariu, ale ego-ului acum disimulat şi dispersat în numeroase ipostaze la persoana a treia.

Iubitori ai cărţilor de poezie, intraţi cu încredere în “culisele” lirico-“narative” ale lui Cătălin-Mihai Ştefan! Merită.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri