Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Chir Nica a decis: vrea să bată recordurile tătucului Simiratt

GALERIE
puls
  • puls
- +

Una tare, pe surse, venită recent din zona meandrelor concretului de la partidoiul ieşean. 

Aşadar, pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, cică meditând într-una din nopţile petrecute la club la recursul la universalitate care nu eludează meadrele concretului de pe Bahlui, interimariul Chir Nica ar fi spus apropiaţilor de la partid că ţinta lui pentru localele din iunie este, evident, postul de premare, dar şi nu mai puţin de, atenţiune-atenţiune, 14 posturi de conţilieri locali în cap, pe muche, toţi de-ai lui, nu de-ai duşmanului Castanciu.

Ohoho, stimaţi telespectatori, staţi puţin şi nu mânaţi, ci lângă boi v-alăturaţi ca să vă spunem că nici măcar tătuca Simiratt, în vremurile lui de mare glorie, nu visa să aducă de pe liste în conţilul local mai mult de jumătate din oamenii lui... Aşa deci şi prin urmare, grecii fac comerţ pe mare. Prin urmare şi-aşa deci, este vorba despre greci! Pa, v-am pupat pe portofele!

Şeful mălaiului asiguraţilor aşteaptă veşti de la pila lăsată moştenire de Felu

Printre halatele albe mai vorbăreţe din târg se zvoneşte în ultima perioadă că actual şef peste bănuţul asiguraţilor ieşeni, Roby Dungă, s-ar fi obişnuit cu lefşoara de la instituţiunea din Copou, peste drum de vniversitate, şi nu prea i-ar mai da mâna să se întoarcă la munca de teren de la zgarda funciară, loc unde pentru a pune un bănuţ deoparte pentru famiglie munca era mult mai mare şi riscul aşijderea.

Deşi pus la vremea lui în funcţia asta cu care nu avea nici în clin nici în mânecă de naşul junilor leberali, Felu, aflat atunci la butoane la Bucale, iote că Roby Dungă a rezistat ca interimariu în funcţie de aproape 4 anişori, deşi interimatul e pentru numai 6 luni, chit că lui Felu i s-a acrit de-atâta bulău.

Aceleaşi guri rele spun că Felu i l-ar fi lăsat pe junele acesta de la Iaşi cu limbă de moarte unei pile de la Bucale, zice-se, pilă care acuma, înşurubată la unele reţele de influenţă, s-ar agita să obţină o derogare de la lege. Asta pentru ca regula cu experienţa minimă de 5 ani ca şef pentru înscrierea la concurs, pe care junele nostru n-o avea de nici măcar o zi când a venit în funcţie, să nu fie valabilă şi pentru Roby Dungă şi alţii din ţară care stau la rând şi aşteaptă. Stăm deci pe fază, ca să vedem dacă ţine figura au ba!

Bebeluşul care schimbă şefii de partid

Una scurtă, dar vioaie la final, despre burticica madamei Alinuţa, şefa leberalilor. Cică retragerea iminentă a acesteia din funcţiile politice, pentru a-şi creşte viitorul bebeluş ce ar urma să vină pe lume chiar înainte de locale, ar grăbi instalarea lui Cioloş în fruntea leberalilor. Se mai lucrează, însă, la convingerea buldogului Vlaga pentru a se retrage. Oare va pune şi DNA olecuţă umărul?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri