Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

CNA a retras licența TVR News

GALERIE
TVR News
  • TVR News
- +

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras, marți, licența audiovizuală a TVR News, din cauză că această televiziune şi-a încetat emisia pe 1 august, ca urmare a unei decizii luate de Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

CNA a analizat în ședința de marți o solicitare a SRTv de retragere a licenței TVR News. Astfel, retragerea licenței a fost aprobată cu unanimitatea voturilor membrilor CNA prezenți la ședință (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea).

TVR News şi-a încetat emisia pe 1 august, la ora 00.00, ca urmare a unei decizii luate pe 21 iulie de Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, care a hotărât închiderea acestei televiziuni pentru diminuarea cheltuielilor TVR.

Consiliul de Administraţie al TVR a luat, pe 21 iulie, o serie de măsuri de diminuare a cheltuielilor, în contextul în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) blocase, pe 20 iulie, conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate - începând din anul 2005 - către bugetul de stat.

ANAF a ridicat, pe 30 iulie, poprirea pe conturile TVR, în urma achitării datoriei scadente către bugetul de stat, care a fost în valoare de 10,3 milioane de lei. Însă, în acest moment, datoria fiscală totală a Televiziunii Române se ridică la aproximativ 457 de milioane de lei, potrivit reprezentanţilor TVR.

Una dintre cele mai importante măsuri recente luate de CA al TVR a fost închiderea, de la 1 august, a televiziunii TVR News, conţinutul acesteia urmând să fie preluat de celelalte canale ale SRTv, potrivit unui comunicat al reprezentanţilor TVR din 21 iulie.

Reprezentanţii TVR nu au precizat însă care este economia care se va face prin închiderea televiziunii TVR News.

Televiziunea TVR News, un parteneriat SRTv - Euronews, a fost lansată pe 15 noiembrie 2012, pe vremea când preşedinte-director general al SRTv era Claudiu Săftoiu. TVR News a difuzat în mare parte programe ale televiziunii paneuropene Euronews, dar şi conţinut produs de Televiziunea Română, în special de Ştirile TVR.

La momentul respectiv, TVR News a înlocuit televiziunea de ştiri TVR Info, care şi-a suspendat emisia pe 15 august 2012, la ora 23.59, potrivit unei decizii luate la momentul respectiv de Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române, instituţie care se afla atunci în proces de restructurare.

Televiziunea TVR Info a fost lansată pe 31 decembrie 2008, fiind unul dintre canalele înfiinţate de Alexandru Sassu, cel care ocupa la momentul respectiv funcţia de preşedinte-director general al Televiziunii Române. Iniţial, TVR Info a difuzat informaţii utilitare şi transmisii live din trafic.

În mai 2011, televiziunea TVR Info a fost relansată ca televiziune de ştiri, de Alexandru Lăzescu, preşedinte-director general al Televiziunii Române la acel moment.

Pe de altă parte, Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri