Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Codul Academiei Infractorilor: Orice glumă, interzisă. Greşelile, plătite în aur

GALERIE
academia infractorilor
  • academia infractorilor
- +

Membrii Academiei infractorilor români (AIR) aveau de urmat reguli stricte, neavând voie să facă glume, iar greşelile comise le plăteau organizaţiei în aur.

Potrivit surselor citate, din probele de la dosar, rezultă că nu puteau face parte din AIR fricoşii şi turnătorii, cei care consumau droguri sau alcool, jucătorii de jocuri de noroc, şi nici homosexualii şi pedofilii.

Cei racolaţi erau testaţi timp de 90 de zile înainte de a deveni membri.

Odată ce se întâmpla acest lucru, printre regulile pe care trebuiau să le respecte membrii AIR se numără faptul că nu aveau voie să atingă niciun bun care nu le aparţinea din casa în care locuiau, să iasă afară sau să se uite pe geam şi că orice glumă le era interzisă.

Membrii AIR erau instruiţi şi că riscurile şi daunele dragostei copilăreşti sunt fatale, că trebuie să guste plăcerile vieţii cu limită şi că "şmecheria este haină grea, dar frumoasă".

Ei mai erau instruiţi să evite mijloacele moderne de comunicare, să le vorbească celorlalţi în şoaptă, la ureche, pentru a nu fi înregistraţi, să nu ridice capul în locuri publice pentru a nu fi filmaţi, să scape de urmăritori, să se deghizeze, să se poată dezbrăca în 10 secunde şi să îşi ascundă hainele pentru a nu fi găsite.

În cod li se mai spunea că poliţia şi procurorii sunt duşmanii, în timp ce judecătorii înţeleg greşelile umane. Astfel, membrii AIR erau îndemnaţi să aplice în faţa instanţei "poezia", arătând că sunt orfani, alcoolici sau consumatori de droguri şi că le pare rău că au greşit.

În anchetă, trebuiau să reziste fără a-şi da numele adevărat, să fie atenţi la capcane şi probe false, să vorbească numai despre ei înşişi, calm şi pe scurt, iar orice colaborare cu poliţia le era interzisă. Totodată, li se arăta că "puşcăria nu omoară pe nimeni", ci este tot un fel de Academie, doar că se pierd timp şi bani.

În afara Academiei, în viaţa de zi cu zi, membrii trebuiau să treacă drept oameni simpli, săraci, chiar dacă erau milionari, şi să nu atragă atenţia asupra lor.

Greşelile făcute se plăteau Academiei în aur, iar orice trădător trebuia adus în faţa comisiei indiferent prin ce metodă.

Anchetatorii au făcut, joi, 54 de percheziţii în dosarul Academiei infractorilor, gruparea care, în doi ani, a comis zeci de spargeri în magazine de lux din Europa.

Oamenii legii au găsit bijuterii şi ceasuri scumpe şi au pus sechestre pe bunuri mobile, imobile, dar şi pe autoturisme de lux.

Surse judiciare au arătat că gruparea acţiona în baza unui cod impus de liderul ei, interlopul Adrian Marin Botez, zis "Ţâţă".

Înainte de a fi acceptaţi în bandă, oamenii lui Botez trebuiau să semneze un regulament, care conţinea obligaţii şi sancţiuni, şi să completeze un formular în care menţionau date legate de familie şi situaţia medicală. La acest dosar era ataşată şi o fotografie şi fire de păr, pentru ca, în caz de nevoie, să fie indentificaţi după ADN. Aceste măsuri sunt impuse, de altfel, şi cadrelor militare.

Procurorii au ajuns la concluzia că membrii grupării închiriau, de regulă, case care aveau curte, dar aceasta nu erau folosite niciodată. Toate imobilele în care se făceau antrenamente aveau geamuri izolate cu folie neagră, iar hoţii erau aduşi la aceste locaţii cu pungi de culoare închisă pe cap, au mai menţionat sursele citate.

Toate activităţile grupării se desfăşurau în interiorul casei, unde erau amenajate săli de antrenament ce conţineau aprate de forţă. Alimentaţia şi obiectele necesare întreţinerii persoanelor care aderau la această grupare infracţională erau asigurate de iubitele şi concubinele liderului grupării, mai spun sursele citate.

Potrivit oamenilor legii, spargerile se făceau după un program stabilit în detaliu. Astfel, doi membri ai bandei, îmbrăcaţi cu haine scumpe, uneori chiar şi în costume Armani, intrau în magazinul care urma să fie spart. Ei imobilizau paznicul sau paznicii magazinului, iar mai apoi, intrau alţi membri ai grupării care, folosindu-se de ciocane, baroase sau topoare spărgeau toate vitrinele. Ulterior, în incinta magazinului intrau alte persoane care aveau ghiozdane poziţionate în faţă, în care puneau toate bijuteriile luate din vitrine.

Sursele citate explică faptul că taberele grupării se regăseau la periferiile oraşelor în care urmau să dea spargerile. După ce furau din magazine, fiecare membru al clanului pleca într-o direcţie diferită faţă de ceilalţi hoţi.

Anterior spargerilor, infractorii săpau gropi, în care ascundeau, ulterior, bunurile furate. Mai apoi, venea un alt membru care lua "prada" şi astupa groapa.

Hoţii au acţionat, în ultimii doi ani, în ţări precum Belgia, Andorra, Germania, Austria, Olanda, Croaţia sau Slovenia, ei furând, din magazine de lux, bijuterii şi ceasuri, în valoare totală de zece milioane de euro, conform anchetatorilor.

Un număr de 14 membri ai "Academiei infractorilor români" au fost arestaţi preventiv, vineri, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Ancheta DIICOT în acest dosar a costat 300.000 de euro, fiind astfel una dintre cele mai scumpe ale instituţiei, au declarat surse judiciare.

Urmărirea penală în acest caz a însemnat implicarea a aproximativ 200 de anchetatori de la SRI, Direcţia Operaţiuni Speciale (DOS), Investigaţii Criminale, Jandarmerie şi DIICOT, care au lucrat în colaborare cu alţi oameni ai legii din străinătate, potrivit surselor citate.

Liderul acestei reţele organizate, interlopul Adrian Marin Botez, a fost prins în 16 ianuarie, după ce a fost căutat mai mult de şase luni, el fiind eliberat din arestul Capitalei, deşi fusese condamnat la zece ani de închisoare pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru Mironescu.

Adrian Marin Botez a fost lăsat să plece de subofiţeri de la arestul Poliţiei Capitalei, deşi primiseră o minută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se arăta că a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri