Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Concursul pentru şefia ANI se reia după ce niciunul dintre candidaţi nu a promovat

GALERIE
ani
  • ani
- +

Concursul pentru şefia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) va fi reluat, după ce niciunul dintre cei trei candidaţi, inclusiv actualul şef interimar, nu a promovat proba scrisă, iar contestaţiile făcute au fost respinse.

Vicepreşedintele ANI, Bogdan Stan, care conduce interimar instituţia, după demisia lui Horia Georgescu, şi ceilalţi doi candidaţi înscrişi în cursa pentru funcţia de preşedinte al ANI, Claudiu Platon şi Ionel Gârleşteanu, au fost respinşi, la sfârşitul lunii august, la proba scrisă, din cadrul concursului pentru şefia ANI.

Claudiu Platon şi Ionel Gârleşteanu au depus contestaţii, care le-au fost respinse, potrivit rezultatelor afişate pe site-ul Consiliului Naţional de Integritate (CNI).

Consiliul va relua procedura de selecţie pentru desemnarea unui preşedinte al ANI în următoarele zile, au precizat reprezentanţii ANI.

La concurs, candidaţii susţin o probă scrisă, din legislaţie, care este eliminatorie, iar apoi un interviu în care trebuie să prezinte planul de management pe termen scurt şi mediu privind organizarea şi funcţionarea ANI.

Bogdan Stan, Petre Claudiu Platon şi Ionel-Ion Gârleşteanu şi-au depus dosarele pentru funcţia de preşedinte al ANI, postul fiind liber după ce Horia Georgescu a demisionat, în martie, fiind acuzat de procurorii DNA în dosarul despăgubirilor ilegale de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Bogdan Stan (34 de ani) este vicepreşedinte al ANI şi conduce interimar instituţia, după demisia din martie a lui Horia Georgescu. Conform CV-ului său, lucrează în cadrul ANI din 2007, unde a ocupat, pe rând, funcţiile de consilier personal Cabinet Preşedinte, inspector de integritate, şef serviciu, director, iar din aprilie 2012 este vicepreşedinte. Bogdan Stan a absolvit, în 2005, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Titu Maiorescu" din Bucureşti, iar în anul 2010 a făcut un curs postuniversitar de securitate naţională la Academia de Informaţii a Serviciului Român de Informaţii.

Petre Claudiu Platon (38 de ani) este manager public în cadrul Ministerului Dezvoltării. A lucrat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a fost consilier juridic la Consiliul Judeţean Sălaj. Petre Claudiu Platon a absolvit, în 2000, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, iar în 2009 un curs postuniversitar în domeniul securităţii naţionale la Academia Naţională de Informaţii.

Ion Ionel Gârleşteanu (67 de ani) a mai candidat la şefia ANI şi în anul 2012, concursul fiind câştigat atunci de Horia Georgescu. Gârleşteanu a absolvit, în 1972, Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Craiova. Este lector la Universitatea din Craiova.

Preşedintele ANI are rang de secretar de stat, este desemnat prin concurs organizat de CNI şi numit în funcţie de către Senat.

Mandatul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate este de patru ani, iar funcţia este incompatibilă cu orice funcţie publică sau privată, cu excepţia celor din învăţământul superior.

Agenţia Naţională de Integritate a fost condusă de Horia Georgescu începând din aprilie 2012 şi până în luna martie a acestui an, acum fiind condusă interimar de vicepreşedintele Bogdan Stan.

În 23 martie, Horia Georgescu a demisionat de la conducerea ANI, după ce a fost reţinut de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat că, alături de alţi foşti membri ai comisiei pentru stabilirea despăgubirilor de la ANRP, a aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.

În 4 mai, plenul Senatului a votat un proiect de hotărâre prin care Horia Georgescu a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ANI, în urma demisiei şi după ce acesta a fost trimis în judecată în dosarul despăgubirilor ilegale.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri