Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Creștinii au intrat în Postul Cincizecimii

GALERIE
Postul-Sfinților-Apostoli-Petru-și-Pavel
  • Postul-Sfinților-Apostoli-Petru-și-Pavel
- +

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este considerat a fi unul dintre cele mai lungi şi dure posturi ale ortodoxiei. Postul începe mereu în lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor, prima duminică după Rusalii, şi ţine până în ziua prăznuirii celor doi apostoli, pe 29 iunie. 

Postul însă nu are o dată fixă, pentru că depinde mereu de sărbătorirea Înălţării. Ca regulă pentru a se afla durata postului, se numără câte zile sunt de la data Învierii, inclusiv, din anul respectiv, până în ziua de 3 mai. Cei doi sfinţi sunt celebraţi în aceeaşi zi, 29 iunie, deoarece amândoi s-au săvârşit la Roma, din porunca împăratului de atunci, Nero, ca martiri pentru creştinism. Dacă Petru a murit fiind răstignit cu capul în jos, lui Pavel i s-a tăiat capul. Moaştele acestora au fost puse şi păstrate împreună, iar ziua de 29 iunie aminteşte acest martiraj al lor. Există şi o serie de sărbători care marchează această celebrare. Se spune că ziua care precede sărbătoarea Apostolilor este dedicată unor spirite ale cerului care, în ajunul praznicului, umblă libere prin lume, pedepsindu-i pe cei care nu dorm în casă. Ca protecţie împotrivă acestora, oamenii poartă la ei usturoi şi pelin.

Mai mult, o altă tradiţie spune că persoanelor care ţin post negru în ajunul sărbătorii li se va împlini o dorinţă importantă până la Buna Vestire. Tot de ziua sfinţilor există o tradiţie care spune că din acest moment cucul şi privighetoarea nu mai cântă până pe 25 martie, la sărbătoarea Bunei Vestiri. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este cunoscut sub numele de Postul Sâmpetrului sau Postul Cincizecimii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri