Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cultura noastră, ce-aţi făcut cu ea?

GALERIE
Radu_Mesnita
  • Radu_Mesnita
- +

 

Cenuşăreasa ultimelor guvernări nu prea seamănă cu cea din poveste: acolo, finalul era unul fericit.

Ultima substituire la conducerea Ministerului Culturii arată, pe de o parte, cât de sensibil este acest domeniu esenţial pentru definirea noastră ca naţie, iar pe de altă parte dovedeşte pentru a cine mai ştie a câta oară stadiul procesului de marginalizare a culturii sub cizma politicului. De altfel, însuşi premierul a recunoscut că specialiştii sunt funcţionarii publici care lucrează în ministere, în vreme ce miniştrii sunt oameni politici, "care trebuie să aibă răspundere politică, să ia decizii pe baza a ceea ce le spun specialiştii". Ce să înţelegem din această explicaţie puerilă, că ministerul poate funcţiona la fel de bine şi fără a avea un ministru? Sau, dimpotrivă, că important e carnetul de partid, nu abilitatea persoanei pusă să conducă un portofoliu? Această din urmă situaţie explică prezenţa majorităţii personajelor din actualul guvern, începând cu Ponta şi terminând cu ultimul venit, Manda. Acum, că s-a clarificat programul de guvernare conform vechii vorbe "ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda", rămâne de văzut dacă se poate adăuga şi "ce mi-e Biro". Numai că doamna Rozalia Biro nu stăpâneşte bine limba română, pentru că ba e una străină, ba e una "de cetăţean", nici doamna respectivă nu ştie exact ce vorbeşte. Până şi Laszlo Tokes a admis că "Ardealul, România merită ceva mai bun" decât madam Rozi la Ministerul Culturii. Dar cum s-ar putea face asta când şi UDMR, şi Ponta se încăpăţânează să nu nominalizeze pe altcineva? Sigur, ultima soluţie este ca Băsescu să se pună în calea fulminantei ascensiuni a lui Rozi (la fel şi a lui Manda) şi să respingă nominalizarea. Ar fi convenabil pentru Ponta, pentru că ar avea din nou pe cine să dea vina.

Privind înapoi în răstimpul ultimilor 25 de ani, remarcăm că la conducerea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional - cum se numeşte în prezent - s-au aflat, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, 18 personalităţi (să le spunem aşa, chiar dacă printre ele s-au mai strecurat vremelnic câteva Rozalii). Andrei Pleşu a fost primul ministru al Culturii postdecembrist. De atunci încoace, domeniul a fost tratat din ce în ce mai vizibil ca o Cenuşăreasă - e adevărat, alături de altele care, la fel - vorbind în termenii economiei de piaţă - nu produc bani, ci consumă, precum Sănătatea şi Mediul.Pentru partea politică, valoarea se exprimă doar în bani, sau, mai prozaic spus, "mie ce-mi iese de aici?". Dovadă stă dezinteresul privind administrarea patrimoniului - cu mii de imobile vechi lăsate să se dărâme singure (precum Palatul Braunstein) sau făcute una cu pământul pe fondul indiferenţei autorităţilor locale (cum ar fi vechiul turn de apă al uzinei electrice din curtea fostei întreprinderi Nicolina) sau abandonate pur şi simplu în decursul longevivelor şantiere de renovare (vezi Palatul Culturii). Acelaşi dezinteres se manifestă şi pentru proiecţia zestrei culturale româneşti în lume. Chiar dacă avem reprezentanţi de seamă pe scenele de concert din alte capitale, în literatură, în domeniul artelor plastice şi audiovizuale, am asistat şi la degradante lupte politice precum cea de la Institutul Cultural Român. De cealaltă parte, consumatorii de artă şi evenimente culturale par să-şi fi concentrat interesul pe arta vie (spectacole şi concerte), în detrimentul celei statice (lectură şi expoziţii). Cum se adaptează strategia Ministerului Culturii la această realitate? - aşteaptă, ca de obicei, un semnal politic sau nici măcar atât? Pentru că unde nu-i cap, e vai de picioare, iar asta se vede din ce în ce mai clar în ultima vreme, şi nu doar în ceea ce priveşte cultura.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri