Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cum să-ţi construieşti gratis un teren de tenis

GALERIE
tenis
  • tenis
- +

Baronul de Braşov, Aristotel Căncescu, a primit mită de la una dintre firmele favorizate la licitaţii un teren de tenis, susţin procurorii DNA. Liberalul supraveghea strict toate contractele "servite" de CJ, mai arată procurorii.

Probele din dosarul lui Aristotel Căncescu arată că întreaga activitate a CJ Braşov, în special atribuirea contractelor de achiziţii publice, se desfăşura din dispoziţia şi sub supravegherea strictă a acestuia, dar şi conform interesului său. Această concluzie este menţionată în documente ale anchetatorilor din dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov. Potrivit procurorilor DNA, lui Căncescu îi acordau "sprijin infracţional" numeroşi subalterni, începând cu vicepreşedintele instituţiei, Mihai Pascu. "În calitatea sa de preşedinte al CJ Braşov, inculpatul Căncescu Aristotel exercita o influenţă şi autoritate directă asupra membrilor consiliului judeţean, care practic în mod formal şi din dispoziţia sa directă/indirectă întocmeau un simulacru de note de fundamentare, pe baza cărora, inculpatul a dispus achitarea şi justificarea unor sume uriaşe celor două firme 'de casă', pentru lucrări neexecutate sau pentru lucrări care sunt achitate din dispoziţia sa de mai multe ori sau pentru lucrări supraevaluate", se menţionează în documentele DNA. Potrivit anchetatorilor, interesul direct al lui Căncescu rezultă din faptul că, acordând celor două firme "de casă" contracte supraevaluate, plătite abuziv din bani publici, parte din bani s-au întors sub formă de mită la el. Cele două firme abonate la contractele cu CJ Braşov sunt deţinute de Ion Diniţă, deputat PC, şi Gabriel Bîgiu, cercetaţi, şi ei, în acest dosar.

Prejudiciu de peste 7,6 milioane de euro

Potrivit DNA, Aristotel Căncescu a primit mită de la una dintre firmele pe care le favoriza la licitaţii un teren de tenis. Astfel, în baza a două contracte oferite preferenţial societăţii Ramb Sistem - reprezentată de Gabriel Bîgiu, firma i-a construit lui Căncescu un teren de tenis la reşedinţa din Râşnov.
În contul acestor favoruri, bugetul CJ Braşov a fost prejudiciat cu peste 660.000 de lei.
În dosar este cercetat şi deputatul Ion Diniţă (PC). El este anchetat pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, după ce CJ Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro. Anchetatorii susţin că SC Gotic SA, a deputatului Diniţă, era una dintre firmele "de casă" ale CJ Braşov, "calitate" rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire - cu modificarea ulterioară a preţului -, precum şi din conţinutul convorbirilor interceptate.


Conform DNA, vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, a avut, din dispoziţia lui Aristotel Căncescu, mai multe întâlniri cu Ion Diniţă, "pentru a-l determina să accepte noi contracte, cu condiţia ca o parte din bani să fie returnaţi pentru recuperarea prejudiciilor din contractele anterioare". Procurorii anticorupţie detaliază plăţile făcute firmei lui Diniţă, precizând astfel că firma deputatului a primit un milion de lei, sumă considerată exorbitantă de către DNA, în schimbul a două straturi de asfalt turnate pe doi kilometri de drum în localitatea Racoş. Ulterior, Costea Viorel, director al Direcţiei de Administrare Drumuri şi Poduri din cadrul CJ, a întocmit un referat prin care a propus alocarea unei alte sume de 2.900.000 lei, pentru plata aceloraşi lucrări. Costea este cercetat şi el în acest dosar, pentru abuz în serviciu.
În acest dosar, Aristotel Căncescu, a fost reţinut luni seară, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat mai multe ore la DNA Braşov. Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă în cazul administratorul public al judeţului, Radu Ispas. Potrivi anchetatorilor, vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, este cercetat şi el, pentru abuz în serviciu şi instigare la tentativă la această infracţiune.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri