Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

(De)Zbaterea universitară

GALERIE
Catalin Hopulele
  • Catalin Hopulele
- +

Nu ar fi mai inteligent ca la o universitatea cu un electorat simţitor mai restrâns decât în cazul alegerile prezidenţiale sau a celor locale să existe acele dezbateri clamate, dar în cercuri restrânse? 

Cine mai trăieşte cu iluzia că lupta electorală din universităţi se poartă cu mănuşi, la un nivel simţitor mai elevat decât cel din politică, se înşală amarnic. În campaniile electorale terminate, cum a fost cazul UMF-ului, şi la cele în desfăşurare, la „Cuza" şi „Asachi", am trecut prin toate trucurile de bază pentru convingerea electoratului - zeci de telefoane date, de dimineaţă până noaptea, sute de scrisori, mers din uşă-n uşă de cabinet, fluturaşi, afişe şi atacuri mai mult sau mai puţin voalate. Cu excepţiile de rigoare, fără a exagera, dacă ar fi să tipărim integral toate documentele cu atacurile defăimătoare, unele de-a dreptul mişeleşti, despre un candidat sau altul, care au fost trimise pe adresa redacţiei, am vorbi de kilograme de maculatură. Ce-i împinge pe susţinătorii candidaţilor - fiindcă adesea despre ei este vorba şi nu despre candidaţii în sine - să apeleze la această serie de mârşăvii, demne de alegeri comunale, ţine de o mentalitate aparte a procesului electoral. O mentalitate întipărită genetic, cred, în ADN-ul românesc.

Însă nu putem nega faptul că, în cazul alegerilor pentru funcţiile de rector a universităţilor din România, avem o altă selecţie de candidaţi. Vom vorbi despre majoritate, nu despre oportuniştii care, invariabil, se regăsesc şi în acest sistem. În această majoritate sunt candidaţi „de rasă". Cercetători reputaţi, manageri cunoscuţi sau universitari care pot sta cot la cot cu omologi de-ai lor din marile universităţi ale lumii fără să se vadă vreo diferenţă. Iar tocmai din acest punct de vedere, inclusiv recent, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza", s-a adus în discuţie o chestiune importantă - „de ce nu avem o dezbatere între candidaţii la funcţia de rector"? O întâlnire în cea mai mare aulă a universităţii, în faţa a 2/3 din colectivul academic cu drept de vot, în care candidaţii să tranşeze cele mai arzătoare chestiuni. Iar ratarea organizării dezbaterii în urma indeciziei unuia dintre candidaţi a înfierat comunitatea academică de la „Cuza", care a răbufnit pe reţelele de socializare.

Am văzut profesori cu o reputaţie nepătată ce au ajuns să tăvălească Senatul, universitatea, candidaţii, legea, sistemul, ministerul etc. doar pentru că nu au avut parte de acea dezbatere. Ei au invocat faptul că organizarea acesteia ar fi fost un exerciţiu ferm al democraţiei, însă în discursul lor au părut mai degrabă mânaţi de-o foame de scandal gratuit. Pentru că, în final, cât de importantă este dezbaterea în procesul electoral al unei universităţi?

La nivel macro, procesul dezbaterii publice, moderat echidistant, este obligatoriu în cursa pentru prezidenţiale. Luptele televizate dintre François Hollande şi Nicolas Sarkozy, la ultimul scrutin din Hexagon, au fost savuroase tocmai prin intensitatea expunerii şi structura logică a construcţiilor prezentate. Vorbim de o serie de candidaţi care încearcă să mobilizeze un electorat de milioane de oameni cu care nu pot interacţiona altfel. În plus, în alegerile de tip politic, câştigă, adesea, candidatul cu cele mai bune promisiuni, nu cel cu planul cel mai ferm de ţară.

Ei bine, dacă tot invocăm prestigiul universitar şi rafinamentul auto-impus (şi subînţeles) al acestui fenomen, ar trebui să avem şi alegerile de un alt nivel. Vorbim, sau ar trebui să o facem, de un scrutin în urma căruia lider al universităţii să nu ajungă cel mai bun orator, cel care reuşeşte să-şi susţină public cel mai bine ideile şi cel care are cunoştinţe să reziste unei baterii de întrebări din mai multe domenii. Rectorul nu trebuie să fie nici omniscient şi nici omnipotent. De aceea Legea Educaţiei a fost gândită astfel încât, în funcţie de câţi studenţi şi câte specializări are, o universitate să îşi poată stabili numărul de prorectori, specializaţi pe domenii, care să fie numiţi de către rector. Iar rectorul, cu echipa sa, ar trebui să poată gândi un plan de lungă durată şi să se expună integral, înainte de alegeri, analizei comunităţii academice - poate omul acesta, cu cei şase pe care îi va avea alături de el, să ducă la bun sfârşit în patru ani obiectivele din planul managerial? Însă, într-o anumită mostră de exigenţă academică, se votează omul, nu echipa. Nici planul şi nici ideile.

Să luăm tot exemplul „Cuza". Metodologia şi legea educaţiei lasă în baza autonomiei universitare stabilirea calendarului alegerilor, cu condiţia ca el să respecte o serie de Ordine de Ministru. Însă, la UAIC, între ultima zi a depunerii dosarelor şi ziua în care se votează rectorul este o diferenţă mai mică de o săptămână. Ar fi un exerciţiu de voinţă care ar trebui să vină din partea electorilor pentru a sta să citească amănunţit planurile de management - 150 de pagini în plină sesiune de examene, notări şi corectări - şi să îşi poată forma o părere generală în acest răstimp. Eventual poate mai ciupesc două-trei minute cu un candidat pe hol, între două examene şi un concurs de promovare.

Nu ar fi mai inteligent ca la o universitatea cu un electorat simţitor mai restrâns decât în cazul alegerile prezidenţiale sau a celor locale să existe acele dezbateri clamate, dar în cercuri restrânse? Să existe două-trei săptămâni de la ultima zi a înscrierilor până la cea a votului, în care candidaţii să aibă răstimpul necesar să meargă la întâlniri restrânse, de 90 de minute, în care să vorbească cu 20-30-100 de oameni şi să le răspundă, aplicat, la întrebări?

Cu ce mă ajută pe mine, ca votant, să aud timp de două ore răspunsuri la chestiuni care poate nu mă implică absolut deloc? Să-i văd pe candidaţi cum se bâlbâie, cum nu ştiu să expună într-un limbaj elocvent ceea ce, poate, ajunşi rector, ar implementa fără probleme? Cine câştigă într-o dezbatere care, din răutătate, interese diverse sau orice formă de sabotaj, poate să se transforme într-un circ? Nimeni. Dacă ar exista această primă etapă, a consultărilor pe catedre, departamente, pe secţii sau facultăţi, într-un tur secund, când ar mai fi doar doi candidaţi, o dezbatere publică poate nuanţa personalitatea viitorului rector, în momentul în care planul este deja disecat. Dar ce miză onestă are oratoria când discuţii constructive nici măcar nu s-au purtat? Am marcat deja în acest sezon universitar electoral plângeri la DNA, acuze de fals, manipulare mediatică şi furt de identitate. Ne mai trebuie alt circ?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri