Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

VIAŢA CETĂŢII

Dignitate şi profesionalism: istoricul Ioan Aurel Pop

GALERIE
cretu
  • cretu
- +

Mi-am dorit să scriu, din perspectiva mea (care e şi a atâtor altora), de non-istoric, despre conferinţele ieşene ale universitarului clujean Acad. Ioan Aurel Pop, prof.univ.dr. şi Rector al Universităţii-soră “Babeş Bolyay”, prilejuite de “Zilele academice ieşene”, la Filiala Iaşi a Academiei Române, şi de “Dies academici”, la UAIC, ambele – nu numai de substanţă, dar şi de o calitate excepţională a atitudinii, în contextul “la zi” al culturii româneşti de azi şi al răsfrângerilor problemelor ei, nici puţine, nici uşor de “soluţionat”, asupra spiritului public, a mentalităţilor, pe care ele le formează, ori, uneori, deformează.

N-a fost vorba de genul de expozeu academic distanţat, de la altitudinea olimpian generalizantă şi abstrasă, faţă de solicitările acute şi de alternativele unor opţiuni definitorii în raport cu adevărate “răspântii” decisive, unde se riscă prea uşor căderea în seducătoare capcane. Că se întâmplă ca inclusiv unii specialişti de valoare să se lase duşi în ispită de mirajul best selling-ului e adevărat şi tocmai asta necesită replici profesionaliste şi intransigente.

Adevărul şi miturile în trecutul românesc, la Academie, şi Maramureşul… intrat pe furiş în Moldova, la Universitate, trebuie să le fi apărut celor care (între ei, şi mie) au avut posibilitatea şi şansa să le urmărească pe amândouă drept complementare, în acelaşi timp convergente în pledoaria lor pentru adevărul cercetării istorice, dar şi întregindu-şi reciproc implicaţiile, sugestiile, semnificaţiile transdisciplinare, de ordinul unei deontologii strategice şi fundamentale: înscrierea impactului unor atare preocupări specializate şi al rezultatelor lor într-un orizont lărgit, al vieţii şi al devenirii de destin istoric în derulare-configurare (pe axa trecut-prezent-viitor) în corelaţie de profunzime cu o conştiinţă identitară lucidă şi demnă. Altfel spus: un nivel meta-, extrem de complex şi de o însemnătate, fără nici o exagerare, vitală, al unei dense interogaţii pe teme ale filosofiei istoriei, ca şi ale metodologiei istoriografice, departe însă de a fi abordate “în sine” şi in abstracto, ci, dimpotrivă, cu atenţia, responsabilitatea ştiinţifică şi morală şi, deloc în ultimul rând, cu ataşamentul transconjunctural cuvenit unor cardinale valori naţionale, toate acestea într-o articulare specifică, proprie unei “dimensiuni” de ordinul unei pedagogii naţionale, de apărare a conştiinţei noastre istorice, când e vorba de acea eternă funcţie modelatoare a ceea ce numim Historia – magistra vitae. Şi nu e aceasta o linie de gândire şi preocupări pentru care să se fi optat doar cu ocazia unor conferinţe (verba volant), cum o arată ieşirea recentă de sub tipar, la Editura Enciclopedică, a unui masiv şi dens volum (Istoria, adevărul şi miturile) - replică polemică dată riguros şi inteligent, în tonul unei elevate politeţi intransigente, istoricului bucureştean Lucian Boia, “campion” al demitizărilor şi răsfăţat al best selling-ului pe la noi, într-o Românie şi mai ales o lume mediatică foarte înclinate, chiar nerăbdător zeloase, să destrame, să demoleze, să “demitizeze”, vioi eseistic, mai tot ce mai ţine de dimensiunea istoriografică a conştiinţei naţionale româneşti, identitare şi etno-culturale, în orizontul cărora istoria, alături de limbă şi religie, constituie marii piloni ai identităţii româneşti, ai liantului mentalitar de ordinul apartenenţei la o naţiune, nu doar o... “populace”.

Dacă am amânat să scriu despre ideile şi atitudinea care-l reprezintă plenar pe istoricul Ioan Aurel Pop şi dincolo de cele două conferinţe ale sale la Iaşi, este de fapt pentru că am simţit nevoia să întregesc şi să aprofundez receptarea lor, impresia făcută de ele, parcurgând şi masivul volum mai înainte menţionat, o lectură care cerea, evident, timp, ea însăşi, plus reflecţia de după ultima pagină. Este, înainte de toate, o analiză obiectivă minuţioasă, de un ireproşabil profesionalism, auster şi nu eseistic, dar niciunde lipsită de relief, consecvent şi sistematic argumentată perfect convingător, fără nici cea mai uşoară urmă de alunecare în fie frivolităţi, fie vehemenţe “gazetăreşti”, inconsistente, ci, dimpotrivă, într-un autentic dialog de idei, polemic nu ca război între două orgolii, polarizate tensional, dar cu o intransigenţă fără fisură, a rezistenţei critice, raţională şi nu emoţională, în faţa unor afirmaţii şi atitudini (ale lui Lucian Boia) incontestabil vulnerabile. Ceea ce îi cere (şi testează, exigent, prin analiză) istoricul clujean confratelui său bucureştean este să convingă, prin argumente, şi nu să “seducă”, în cheia unei stilistici paradoxale, metaforice, dezinvolte şi “simpatice”. Naţional-comunismul lui Ceauşescu şi al vreunor istorici gata să-i cânte în strună nu mitizase, ci mistificase, formă de aservire propagandei “epocii de aur”. “Demitizare” – până unde, dacă toate naţiunile au mituri istorice, simţite, trăite ca necesare? De ce ar trebui ca nouă, românilor, să ni se repete la nesfârşit, de către “demitizanţi” şi adepţii lor, atât de grăbit şi superficial, o atare vulgata simplistă a puzderiei de “demitizări”, ceea ce implică sugestia, gravă, că mai toţi istoricii noştri, mai vechi sau mai noi, “mitizând”, au minţit şi că naţiunea şi statul, la noi, sunt o “invenţie” a intelectualilor?! Cui prodest un astfel de “discurs”, întemeiat pe ideea-vector a unei, în fine, răsturnări “copernicane”, ca revenire târzie la “adevărul” istoriei nemitizate, “demitizate”? Ceea ce se pierde din vedere în astfel de abordări şi avânturi este că au murit oameni, s-au cheltuit energii, s-a făcut educaţie în spiritul ataşamentului faţă de valorile noastre, istorice, culturale, spirituale. Să aruncăm totul “peste bord”, seduşi de zarva “demitizării”?! Şi oare, la urma urmelor, nu este “demitizarea” însăşi fetişizată, pe punctul de a deveni obiectul propriei mitizări?

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri