Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

miercuri, 31.08.2016

Două exemple utopice

GALERIE
radu mesnita
  • radu mesnita
- +

Încă o sesiune parlamentară, încă o porţie de legi strâmbe sau incomplete.

Odată rezolvată problema alegerilor - care, de fapt, nu era o problemă - aleşii se pot întoarce la ale lor. Moftul schimbării de la un singur tur pentru alegerea primarilor la două tururi de scrutin mai poate fi satisfăcut acum doar dacă se amână alegerile. Premierul a explicat limpede, după consultările de luni cu liderii partidelor, că nu are de gând să irosească ordonanţele guvernamentale ca să facă pace între două sau mai multe partide opace. Ar fi fost şi o intervenţie imorală cu doar patru luni înaintea datei preconizate pentru alegerile locale. Sigur, nu şi pentru Parlament. Nu degeaba legislativul a fost nominalizat din nou, săptămâna trecută, la premiul MCV pentru rolul personajului negativ din filmul Democraţia românească faţă cu Justiţia.

La ce legi ne putem aştepta în această sesiune parlamentară? Dacă pomana electorală urmează să se dea o singură dată la locale, aleşii vor încerca să-şi motiveze altfel candidaţii partidelor din care provin. Legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, declarată neconstituţională, urmează să fie pusă în acord cu legea fundamentală. Altfel spus, sunt mari şanse ca alegătorii să nu scape fără să fie jecmăniţi legal de încă un rând de pensii nesimţite, după cele pe care şi le-au luat parlamentarii la sfârşitul anului trecut.

Dar, dacă parlamentarii şi criteriile de performanţă sunt două mulţimi care nu au niciun punct comun, altfel stă treaba în cazul aleşilor locali. Un primar care în mod evident nu face nimic pentru oraş sau, mai rău, face lucrurile de-a-ndoaselea este mai vizibil decât un ales camuflat în mulţimea jilţurilor parlamentare. Un asemenea primar ar trebui să poată fi dat jos la fel de repede pe cât şi-ar încasa o pensie nesimţită. Pariu că legea de mituire... adică de pensionare specială a aleşilor locali nu va conţine o asemenea prevedere, după cum nici cea a parlamentarilor nu suflă un cuvânt în acest sens?E adevărat că organizarea unui referendum de demitere a unui primar este prevăzută în altă lege. Dar tot o misiune imposibilă este.Mai precis, un fel de tabu. Nichita, de exemplu, a făcut în Iaşi ce l-a tăiat capul şi nu l-a tras de mânecă nici măcar un pesedist din tagma care l-a ţinut la putere.

Revenind, în loc să se preocupe de pensiile unora care n-au făcut nimic bun, parlamentarii ar putea să corecteze o altă lege găsită neconstituţională - cea care permitea ridicarea maşinilor parcate aiurea. În sensul ca primarul să fie obligat ca, la un cvartal cu 1000 de locuinţe să asigure minim 250 de locuri de parcare. Cu toată birocraţia trecerii unor asemenea proiecte urbanistice prin consiliul local. E doar o idee. Dar staţi liniştiţi, nu vom vedea prea curând asemenea aberaţii legislative cu iz de civilizaţie.

Dacă vorbim de venituri pentru băieţii deştepţi care au căpuşat sistemul administraţiei centrale, trebuie amintită şi ordonanţa emisă vara trecută de Gabriel Oprea, prin care unii demnitari beneficiază de majorarea lefurilor. Actul normativ urmează să treacă prin Camera Deputaţilor, care va avea ultimul cuvânt de spus, inclusiv în ceea ce priveşte procentul ce revine aleşilor din acest tort. Evident, fără a pune în balanţă vreun merit real, palpabil, sau vreun criteriu de performanţă.

E ca şi cu sistemul de management al traficului ieşean: după două luni de „reglaje”, claxoane, proteste şi ambuteiaje, rămân valabile sfintele reguli româneşti: ori umbli la butoane, ori stai până la Sfântu' Aşteaptă, ori dai 10 la sută ca să se facă verde mai repede. Toate celelalte posibilităţi sunt iluzii.

Comentarii Facebook

Ultima ora

editorial

Alte partide, aceiaşi corupţi

Cătălin ONOFREI

Alte partide, aceiaşi corupţi

Există cerere, dar nu există nicio ofertă valabilă pe piaţa politică. Până când?

Filmuletul zilei

opinii

Trei cărţi

Bogdan CREȚU

Trei cărţi

Lectura este, dacă ne-o putem asuma ca atare, una dintre cele mai intime şi mai voluptoase experienţe existenţiale. Departe de a pune la lucru doar inteligenţa, raţiunea, cultura, ea reprezintă o formă de participare totală: citim cu tot ceea ce suntem, cu tot ce ştim, cu tot ce nu ştim, cu toate iluziile şi deziluziile noastre, citim cu toate limitele şi cu dorinţa de ni le depăşi, citim din convingere şi stupoare, citim din iubire de viaţă şi mai ales citim împotriva morţii, contopindu-ne cu textul şi păstrând în acelaşi timp distanţa critică.

Incidente…

Stelian DUMISTRĂCEL

Incidente…

Mai auzisem cuvântul incident, folosit pentru a numi, grăbit, în discursul jurnalistic, tot felul de întâmplări considerate de interes pentru public, unele mai aşa şi-aşa, altele cu urmări destul de grave, ori chiar foarte grave. Cel mai des, incidentul din mass-media apare pentru ceea ce, de fapt, înseamnăaccident (auto, de aviaţie etc.). 

Regina

Mihai DORIN

Regina

Vine dintr-o veche familie regală cu încrengături în aproape toată Europa, dar aceasta nu a împiedicat-o să-şi păstreze prospeţimea de spirit şi disponibilitatea generoasă de a fi aproape de oameni şi de lucrurile simple. 

pulspulspuls

E timpul ca Măricel să se apuce de treabă

E timpul ca Măricel să se apuce de treabă

Stau unii de pe la Consiliul Judeţean, stimaţi telespectatori, cât este ziulica de lungă şi dau în bobi cu speranţa de a ghici ce mai pune la cale preşedintele Măricel cu privire la ce are Iaşul mai tare şi mai important, anume festivalul internaţional de literatură FILIT. 

Caricatura zilei

Jacuzzi DIPI

 

Editia PDF

Bancul zilei

 La ora de desen, un copil desena un îngeras. Vine profesorul si-i zice: – Ce desenezi acolo? – Un î (...)

Intrebarea zilei

Ce reproșuri aduceți autorităților locale?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.