Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

După 139 de ani, liberalii încearcă şi cu o femeie

GALERIE
alina g
  • alina g
- +

Alina Gorghiu, aleasă ieri preşedinte al PNL, este prima femeie care ocupă această funcţie şi totodată cel mai tânăr lider din istoria partidului. In urmă cu doi ani, ea a devenit doctor în drept la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi.

Alina Gorghiu (36 de ani) este începând de ieri noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Ea este cel mai tânăr preşedinte din istoria acestui partid şi prima femeie care ajunge într-o astfel de poziţie.
 Membră a formaţiunii din 2002, Gorghiu a fost purtător de cuvânt al PNL în campania pentru prezidenţiale şi prim-vicepreşedinte al partidului. În 2001 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, după care a urmat facultatea cu acelaşi profil de la Universitatea Piteşti. Din 2012 este doctor în drept, titlu obţinut de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi. Teza sa de doctorat a fost condusă de Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituţională, şi se intitulează "Infracţiuni contra drepturilor electorale".
Gorghiu a devenit membru al PNL în 2002, numărându-se printre tinerii care s-a remarcat la nivelul organizaţiei de tineret, alături de Bogdan Olteanu, Dan Motreanu, Mihai Voicu sau Cristian Boureanu.
În Parlament s-a remarcat prin faptul că a condus comisia de anchetă în cazul fostului ministru, Monica Iacob Ridzi, după apariţia în presă a informaţiilor legate de fapte de corupţie în cazul acesteia.
În cazul solicitării Bisericii Ortodoxe Române pentru reglementarea familiei drept ”căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”, Gorghiu s-a aflat printre parlamentarii care s-au abţinut la vot. Ea s-a mai remarcat prin declaraţia privind promulgarea de către preşedintele Traian Băsescu a legii privind reducerea CAS, făcând apel la ”intuiţia de femeie”. Preşedintele a promulgat în cele din urmă legea în cauză.
ZiuaNews.ro notează că Alina Gorghiu a fost prezentată de-a lungul timpului că iubita fostului purtător de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, sau a viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu. De asemenea, s-a speculat că ar fi fost o apropiată a "Împăratului", Mihail Vlasov, în prezent arestat pentru trafic de influnţă.

"O să ne deschidem ca partid"

La finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL, în care a fost ales noul preşedinte al partidului şi copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a susţinut o declaraţie de presă alături de contracandidatul său, Ludovic Orban.
”Am avut astăzi o elegantă competiţie şi daţi-mi voie să-l felicit pe Ludovic, colegul şi prietenul meu Ludovic Orban, pentru felul în care a înţeles să ne raportăm astăzi la această funcţie interimară în cadrul PNL”, a declarat Gorghiu. Noul preşedinte al PNL a susţinut că, indiferent cum ar fi fost rezultatul votului din BPN, a promis că alături de Ludovic Orban va sta la aceeaşi masă. Ea a menţionat este nevoie de o reformă în interiorul PNL, dar şi o reformă a instituţiilor fundamentale ale statului şi creşterea credibilităţii parlamentare. ”O să ne deschidem ca partid, o să acceptăm orice resursă de valoare şi chiar dacă s-a discutat despre cât de greu va fi din punct de vedere organizatoric, din punct de vedere al resurselor umane, din punct de vedere sentimental chiar, în anumite zone, să reorganizăm PNL. Nu am uitat nicio secundă că adversarul nostru politic este PSD şi că vom avea o strategie foarte curând să abordăm inclusiv această parte politică a guvernării extrem de serios”, a declarat noul preşedinte PNL.
La rândul său, Ludovic Orban a felicitat-o pe Alina Gorghiu pentru câştigarea şefiei PNL, el arătând că este alături de aceasta, chiar dacă a fost în competiţie. El a spus că Alina Gorghiu are avantajul de a fi o figură ”mai nouă” în viaţa publică. ”Ştiu că o mare parte a alegătorilor şi-au dorit acest lucru (ca în viaţa publică să apară persoane noi, n.r.), iar acest lucru s-a realizat prin înţelepciunea colegilor mei de partid. În schimb, e nevoie şi de experienţă, şi Alina are experienţă, iar dacă nu are suficientă experienţă, atunc întreaga mea experienţă îi va sta la dispoziţie”, a mai spus Orban.
Liberalul a recunoscut că s-a simţit nedreptăţit pentru faptul că preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a susţinut-o pe contracandidata sa, moment în care Gorghiu a precizat: „în gând”.

Lăudată de Iohannis, Blaga şi Ponta

Klaus Iohannis a felicitat-o public pe Alina Gorghiu pentru câştigarea preşedinţiei PNL, menţionând că felul în care BPN a acţionat şi a votat îi confirmă dorinţa PNL de a se reforma, de a se moderniza.
Şi copreşedintele PNL Vasile Blaga, a salutat alegerea Alinei Gorghiu în fruntea PNL. "Sunt convins că vom reuşi să atingem obiectivul major privind fuziunea deplină dintre PDL şi PNL şi unificarea dreptei într-o singură forţă politică", a precizat Blaga.
De asemenea, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a felicitat-o pe noua şefă a PNL. "Un lider politic femeie şi din generaţia tânără este un semn bun. Deşi suntem adversari politici, sper să putem colabora pentru binele general aşa cum am colaborat şi în cadrul USL”, a scris Ponta, pe contul său de Facebook.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri