vineri, 29.03.2024
În timp ce lumea de pe-aici dă cu pietre în Maia Sandu pentru că a cerut de la FMI să nu semneze un nou acord de finanţare cu actuala guvernare (din borfaşi cu ştaif - aici consimt până căţeii din soldă), mi-am făcut timp să citesc memoriile Aniţei Nandriş-Cudla, bucovineancă născută în 1904, în satul Mahala, judeţul Cernăuţi, şi deportată la 13 iunie 1941, cu toată familia pe care apucase s-o întemeieze: soţul şi cei trei copii ai săi, trei băieţi, mai exact, de 11, 14 şi 17 ani.
Era şi o veche curiozitate, şi o nevoie cumva didactică dintr-un context care dezbătea conceptul de istorie orală. S-ar zice că textul Aniţei nu-l ilustrează tocmai exemplar. În primul rând, pentru că sunt scrise, adică elaborate, ceea ce exclude într-un mod implicit spontaneitatea - criteriu important, adesea decisiv în cazul acestui concept (care are nu numai o valoare cognitivă, ci şi una revelatorie). Nu e vorba de faptul că determinativul „oral” se conţine chiar în formula sub care conceptul respectiv circulă. Criteriul oralităţii transcende, în acest caz, simplele strategii lexematice şi acţionează în adâncuri, e un dat structural. Fiindcă a scrie nu a făcut niciodată casă prea bună cu a rosti: domeniile sunt despărţite de un hău întreg de legităţi, în ciuda tuturor similitudinilor care pot fi, la rigoare, convocate în sprijinul unui argument contrar. E vorba de premise diferite: dicţiunea ascultă, într-un caz, de un alt ritm decât în celălalt şi ritmul - în fundalul căruia poate fi detectată mişcarea anumitor imperative psihologice - impune în cele din urmă forma, e un factor care configurează discursul şi chiar constrânge într-un anume fel mesajul.
Memoriile Aniţei Nandriş-Cudla sunt, desigur, un text rezultat dintr-un efort scriptic, nu transcrierea unei istorisiri (tale-quale, pentru a o fixa definitiv şi a-i conferi astfel o valoare absolută de document). Diferenţa (sau diferenţele, mai exact) încep de aici. Aniţa nu are în faţă un interlocutor real, nu resimte presiunea unei prezenţe. Pe de altă parte, are răgazul de a formula, un timp de elaboraţie, altfel zis, chiar dacă nu e înzestrată - ca scriitorii profesionişti - cu o conştiinţă auctorială şi nu procedează nicăieri ca un artizan. (Există, în sensul acesta, doar câteva rudimente ce denotă că, în alte condiţii sociale, bucovineanca ar fi putut deveni un mare prozator şi, cu siguranţă, o mare conştiinţă). Cu alte cuvinte, semnatara e în ipostaza favorabilă a oricărui autor sau, cel puţin, a autorului în accepţia generală: e detaşată. Dar, mai ales, are confortul propriului discurs şi, chiar dacă nu revine (manuscrisul predat editurii aproape că nu conţine ştersături), i se poate prezuma, totuşi, această posibilitate: câteodată se intervine înainte de a aşterne propoziţia pe hârtie sau, mai nou, de a o depune pe monitor. Aniţa, evident, nu mai poate fi consultată în acest sens (dacă ar fi pe-o clipă să trecem de grotescul unei asemenea intenţii). Volens-nolens însă e un autor şi nu avea cum, în această calitate, să evite procedeele implicite ale auctorialităţii.
Dar cazul ei este totuşi unul special. Chiar dacă funcţionează într-un alt regim decât cel al oralităţii şi înregistrează ca atare suma regulamentară de diferenţe impuse de auspiciile sub care există textul (aparţinând - cu alte cuvinte - genetic domeniului în care a fost conceput), amintirile din viaţă nu-şi pot renega o filiaţie izbitoare cu oralitatea. Nu e foarte greu să explici cum un text elaborat (nu rezultat prin transcriere!) alimentează această persistentă impresie de colocvialitate. Maria Corti vorbeşte despre existenţa unui autor implicit. O teorie care a proliferat şi care pare foarte bine întemeiată. Limba, ca să repet aici un poncif extrem de bine cunoscut, e un mijloc de comunicare, indenegabil. A ajuns însă astfel în virtutea condiţiilor prenatale: s-a format prin interacţiune, este rodul unui efort colectiv de punere în relaţie. Funciarmente, deci, cuvântul nu este (şi nici nu poate fi!) autorefenţial; doar tranzitiv. Autoreferenţialitatea (şi în accepţia lui Vianu, şi a altora) e doar un mic instrument de mistificare: se comunică oricând, chiar şi în cele mai crunte condiţii de incomunicabilitate. Un poem hermetic sau suprarealist sunt, la rigoare, tot atât de tranzitive, să zicem, ca un editorial ori un manifest: denotă, deşi pe un palier mai profund, la care se accede mai greu, dar se accede totuşi. Cu alte cuvinte, natura limbajului este esenţial tranzitivă şi presupune într-un mod implicit existenţa unui destinatar sau interlocutor. Aş împinge ideea un pas mai departe, spunând că jurnalele - un gen al solitudinii şi replierii - au şi o funcţie terapeutică: reprezintă, în punctul lor de plecare, un antidot împotriva singurătăţii tocmai fiindcă beneficiază de o prezenţă structurală, care se livrează odată cu limbajul.
Ei, bine, în punctul acesta - care ar putea interesa deopotrivă structuralismul şi psihanaliza - îşi descoperă textul Aniţei filiaţia cu edenul pierdut al oralităţii. Fac însă demonstraţia cu alt prilej!
Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |