Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Ambele echipe ieşene de handbal masculin au cedat ieri, în etapa a XXII-a a Diviziei A. Universitas a pierdut la Bacău în faţa echipei secunde a Ştiinţei Bacău cu 34-43 (16-20). În disputa pe care ocupanta locului III al Seriei A a controlat-o lejer, golurile oaspeţilor au fost reuşite de Ifrim (9), Ciobanu (8), Trofin (5), Şt. Dumitrache (5), Lazăr (3), Moraru (2), Dimofte (2). În ceea ce o priveşte pe Politehnica, echipa ieşeană a fost depăşită la limită de CSM Ploieşti, scorul final fiind 33-32 (15-17) în favoarea prahovenilor. După meci, oaspeţii au acuzat vehement arbitrajul: “După ce Ploieştiul a avut 2-1, am preluat conducerea şi am avut avans tot meciul. În minutul 50 aveam chiar patru goluri în plus, însă arbitrii, care ne-au ciupit tot meciul, au dat recital. În ultimele zece minute i s-a dat cartonaş roşu lui Folescu şi am fost ţinuţi numai în inferioritate numerică. Apoi, golul decisiv l-am primit cu 12 secunde înainte de final, din ” a spus Ioan Zepciuc, antrenorul secund al lui Poli, care a mai precizat că golurile ieşenilor au fost reuşite de Caciuc (8), Vulpe (6), Sabău (5), Negru (4), Folescu (4), Dîl (3) şi Czari (2). Duminică, în Sala Polivalentă, va fi organizat un cuplaj handbalistic: de la ora 12, Poli primeşte vizita Ştiinţei II, iar de la ora 14 Universitas joacă în compania LPS Piatra Neamţ.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |