Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Firmele unor asistente medicale sau rude ale lor, cei mai mari beneficiari ai fondurilor CJAS Iaşi pentru asistenţa medicală oferită pacienţilor acasă

(EXCLUSIV) Băieţii deştepţi din Sănătate: Îngrijirile la domiciliu, afacere în familie la Iaşi

GALERIE
ingrijire la domiciliu
  • ingrijire la domiciliu
- +

Asistentele medicale sunt printre cele mai de succes reprezentante ale firmelor care oferă servicii medicale. Potrivit ultimelor decontări ale Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) în domeniul îngrijirilor medicale la domiciliu, două asistente medicale şi doi copii ai unor angajaţi din sistemul de sănătate par să fi „descoperit“ reţeta succesului: firmele pe care le reprezintă, furnizori de îngrijiri medicale la domiciliu aflaţi în contract cu CJAS, încasează lunar, cu unele interschimbări între ele, cele mai mari sume de la această categorie de servicii specializate. 

Astfel, o asistentă medicală de la Spitalul CF Paşcani, fiica sa, o asistentă medicală de la SAJ Iaşi, substaţia Paşcani, şi fiul unui medic de familie care are cabinet în Păcurari obţin de la CJAS printre cele mai mari sume pentru îngrijiri medicale la domiciliu, de ordinul zecilor de mii de lei lunar.

Conform decontărilor CJAS Iaşi din primele patru luni din 2017, în domeniul îngrijirilor me­dicale, firmele Cristionmed SRL, Help & Safe Med SRL, Radisam Med SRL şi Herma Med Care SRL sunt cele mai câştigate dintre cei 28 de furnizori care oferă servicii similare. Astfel, în lunile ianuarie şi aprilie, pe primul loc în topul decontărilor s-a situat Help & Safe Med SRL, furnizor de servicii me­dicale reprezentat legal de Dag­mara Samachiş, asistentă me­dicală la Spitalul CF din Paşcani. Firma asistentei a decontat servicii medicale în valoare de 30.000 de lei în prima lună a anului, şi alte 26.000 de lei în luna a patra. Potrivit Oficiului Naţional al Re­gistrului Comerţului, Help & Safe Med SRL funcţionează din 2012 în Paşcani, Dagmara Samachiş, în vârstă de 46 de ani, având puteri depline.

„Ne caută lumea“

„Vă pot spune că sunt foarte mulţi pacienţi care ne caută, pentru că au nevoie de noi. În jurul Paşcaniului sunt multe comune în care oamenii bolnavi nu au cum să ajungă la tratament, şi atunci apelează la noi pentru serviciile pe care i le-a recomandat medicul de familie sau medicul specialist. În firmă sunt şapte an­gajaţi care se ocupă de pacienţii din diferite localităţi, iar adresa­bilitatea este din ce în ce mai mare“, ne-a declarat Dagmara Samachiş. Potrivit CJAS, în celelalte două luni pentru care sumele decontate către îngrijiri medicale la domiciliu au fost făcute publice, în topul decontărilor s-a poziţionat furnizorul Cristionmed SRL - societate deţinută de Irina Cristi­na, asistent medical la SAJ Iaşi, substaţia Paşcani. Firma asistentei medicale a încasat în luna februarie peste 44.000 de lei de la CJAS, în timp ce în luna martie a decontat servicii de peste 37.000 de lei. Conform ONRC, Cristionmed SRL are sediul social în sat Bou­reni, comuna Moţca, şi funcţio­nează din 2013. „Eu îmi fac programul la firmă în funcţie de programul pe care îl am la serviciu, la Ambulanţă. Am încercat să găsesc o alternativă pentru a nu pleca din ţară. Vă pot spune că firma noastră oferă servicii me­dicale pe o arie destul de răspân­dită, şi că avem atât de multe solicitări încât nu putem face faţă. În firmă sunt şapte asistenţi şi un doctor care supervizează activitatea. Un avantaj al nostru este că avem asistenţi medicali din mai multe comune, astfel că cel de la Mirosloveşti se ocupă de pacienţii de acolo, cel de la Hălă­uceşti, de bolnavii din zonă şi aşa mai departe. În primul an de activitate a fost mai dificil, şi decontam servicii de în valoare de 2.000-3.000 de lei“, a punctat Irina Cristina. Potrivit CJAS, fir­mele celor două asistente şi-au adjudecat inclusiv în 2016 cele mai mari sume decontate pe îngrijiri medicale la domiciliu, situân­du-se când una, când cealaltă pe prima poziţie.

Un caz interesant

Un caz interesant identificat de reporterii „Ziarului de Iaşi“ printre decontările publicate de CJAS este cel al furnizorului de servicii me­dicale „Radisam Med“ SRL, care, cel puţin în luna aprilie, se afla în top, pe poziţia a cincea, cu suma de 15.000 de lei. Potrivit ONRC, firma are sediul social în Iaşi şi este reprezentată legal de Diana Elena Samachiş, în vârstă de 23 de ani, născută în Paşcani. Potrivit mai multor angajaţi din sistemul medical din Paşcani, Diana Elena Samachiş este fiica asistentei me­dicale Dagmara Samachiş de la Spitalul CF din Paşcani, reprezentanta firmei de îngrijiri medicale „Help & Safe Med“ SRL. Totuşi, asistenta medicală a declarat că nu este rudă cu mai tânăra sa „concurentă“. „Am mai fost întrebată acest lucru, şi vă răspund la fel: nu ştiu cine reprezintă această firmă (n.r. - Radisam Med SRL). Noi suntem o firmă din Paşcani, iar cea pe care o menţionaţi este din Iaşi, şi nu are nicio legătură cu noi“, a mai arătat Dagmara Sa­machiş. În topul decontărilor serviciilor medicale oferite la domiciliu, printre primele trei poziţii se regăseşte constant şi furnizorul „Herma Med Care“ SRL. Datele de la ONRC arată că firma este re­prezentată de Claudiu-Ionuţ Schvam, în vârstă de 28 de ani, din Iaşi. Potrivit unor informaţii, tâ­nărul cu puteri depline în firmă este fiul medicului de familie Her­mina Schvam, care are cabinet în Păcurari.

„Piaţa“ din judeţ are 2.500 de pacienţi

Conform unui raport întocmit la finalul lunii aprilie de CJAS, în judeţ sunt 28 de furnizori de îngrijiri medicale la domiciliu. „Nu­mărul pacienţilor pentru care CJAS Iaşi a emis decizii în această perioadă a fost de 2.510. Numărul cererilor respinse este de 325. Sumele decontate de către CJAS Iaşi furnizorilor de îngrijiri la domiciliu aflaţi în relaţie contractuală au fost de 2.029.318 de lei“, se precizează în documentul menţionat. CJAS mai arată că pachetul de servicii medicale de bază pentru îngrijiri medicale la domiciliu cuprinde: măsurarea pa­rametrilor fiziologici, administrarea medicamentelor, sondaj ve­zical, îngrijirea sondei urinare şi administrarea medicamentelor in­tra­vezical pe sondă, alimentaţia enterală pe gastrostomă/sondă gastrică şi educarea asiguratu­lui/apar­ţinătorilor, alimentarea pasivă, pentru bolnavii cu tulburări de deglu­tiţie, clismă cu scop evacuator, spă­lătură vaginală în cazuri de deficit motor, manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor vasculare ale membrelor inferioa­re/escarelor, manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor pulmonare, îngrijirea plăgilor simple sau suprainfectate, îngrijirea escarelor/stomelor, fistulelor, tubului de dren, masaj limfedem şi contenţie elastică sau aspiraţia gastrică/căilor respiratorii.  

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri