Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Document intern obţinut de „Ziarul de Iaşi“.

EXCLUSIV: Pericol ascuns în „laptele şi cornul“ școlilor ieșene

GALERIE
lapte si corn
  • lapte si corn
- +

Tone de lapte ce ajunge la preşcolarii sau elevii din clasele primare şi gimnaziale sunt depozite în condiţii improprii, potrivit unui document oficial obţinut în exclusivitate de „Ziarul de Iaşi“. Documentul relevă că majoritatea şcolilor din judeţ nu sunt în regulă în ceea ce priveşte condiţiile de depozitare a laptelui şi cornului u probleme sunt inclusiv în municipiul Iaşi, la şcoli de renume. La şcolile de la sate situaţia e de-a dreptul dezastruoasă: unele primesc produsele lactate o dată pe săptămână şi le ţin în cancelarie, fără frigider. 320 de frigidere ar fi necesare celor peste 550 de şcoli din judeţ. „Credem că, până la finele lunii august 2016, toate şcolile vor achiziţiona frigiderele necesare“, promit reprezentanţii ISJ. Ce spune DSP, DSVSA, Consiliul Judeţean şi Prefectura despre situaţia depozitării alimentelor copiilor? 

Autorităţile ieşene încearcă în această perioadă să remedieze o situaţie ruşinoasă ce datează de mai mulţi ani, şi care a pus în pericol permanent sănătatea preşcolarilor şi a elevilor din clasele primare şi gimnaziale. Mai multe instituţii sunt angrenate în remedierea deficienţelor referitoare la modul în care alimentele ce le sunt împărţile copiilor din şcoli sunt depozitate. Un document intern remis primăriilor din tot judeţul, obţinut de „Ziarul de Iaşi“, scoate la iveală neregulile grave din majoritatea unităţilor de învăţământ. Foarte puţine din cele peste 550 de unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi (cu sau fără personalitate juridică) sunt 100% în regulă în ceea ce priveşte modul în care depozitează laptele şi cornul ce sunt împărţite cu titlu gratuit preşcolarilor şi elevilor. 

Alimente depozitate pe holul şcolii sau pe scară 

Documentul obţinut de „Ziarul de Iaşi“ conţine situaţia detaliată a tuturor şcolilor din judeţ. Acesta conţine date despre frecvenţa cu care alimentele sunt împărţite, existenţa sau nu a spaţiilor special amenajate pentru depozitare, a spaţiilor dotate cu o sursă de apă pentru igienizare sau a frigiderelor. Cele mai mari nereguli sunt în mediul rural, acolo unde sunt situaţii în care laptele şi cornul sunt livrate o dată pe săptămână însă nu sunt depozitate într-un frigider ci în cancelarie sau chiar pe hol. 

73 dintre unităţile de învăţământ din judeţ nu au nici măcar un frigider, iar toate alimentele care sunt împărţite de reprezentanţii acestora elevilor sunt depozitate necorespunzător. Nereguli sunt însă şi la şcolile care deţin cel puţin un frigider însă care nu au capacitate suficientă pentru a păstra în condiţii normale toate alimentele. Potrivit documentului intern, pentru ca în judeţul nostru să fie respectate în totalitate condiţiile igienico-sanitare impuse de lege, ar fi nevoie de achiziţionarea a 320 de frigidere pentru toate cele peste 550 de şcoli. Frigidere insuficiente sunt inclusiv la şcoli de renume din oraş. La Colegiul „Costache Negruzzi“, de pildă, 590 de porţii sunt livrate zilnic. Unitatea nu deţine un spaţiu de depozitare prevăzut cu sifon în pardoseală (pentru ca spaţiul să poată fi igienizat) şi nu are nici frigider. Aici însă, din fericire, livrările se fac zilnic.

Probleme grave pot apărea la şcolile unde livrările alimentelor sunt mai rare. Sunt unităţi, cum este, de exemplu, Şcoala primară Poiana cu Cetate, unde laptele şi cornul ajunge o dată pe săptămână, iar alimentele sunt ţinute în cancelarie. O situaţie similară este la Grădiniţa cu program normal Glodenii Gândului, unde laptele ajunge o dată pe săptămână fără ca unitatea să aibe măcar un frigider. La fel se întâmplă şi în cele două şcoli şi două grădiniţe din Todireşti sau la şcoala din Valea Seacă. Sunt şi şcoli la care alimentele ajung o dată la patru sau cinci zile şi care nu au frigider. Cele mai mari lipsuri sunt, de departe, în privinţa spaţiului de depozitare, care, teoretic, ar trebui să fie prevăzut cu sifon în pardosea pentru a putea fi igienizat. La acest capitol, doar 26 din cele 550 de şcoli sunt în parametri normali. 

Reacţia inspectoratului 

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au remis „Ziarului de Iaşi“ un răspuns în care au admis problemele referitoare la depozitarea alimentelor din şcolile ieşene. Aceştia au menţionat că instituţia a avut mai multe inspecţii în acest sens iar directorii au fost „informaţi şi atenţionaţi“, atât în scris cât şi verbal, să remedieze problemele. „Dincolo de aceste forme de colaborare, vă informăm că finanţarea unităţilor de învăţământ se face prin Consiliul Local/primăria comunităţii, iar achiziţionarea de frigidere pentru conservarea produselor este imposibilă fără o astfel de alocare a fondurilor. Mai mult decât atât, bugetul şcolii depinde şi de anvergura comunităţii locale - aspect datorită căruia unele şcoli din mediul rural mai întâmpină încă dificultăţi. În condiţiile modificării recente a legislaţiei - care permite abia acum achiziţionarea de mijloace fixe din care fac parte şi frigiderele - întrucât există la nivel judeţean o bună comunicare şi colaborare a instituţiilor implicate pentru derularea acestui program, credem că până la finele lunii august 2016, toate şcolile vor achiziţiona frigiderele necesare“, ne-a precizat ISJ Iaşi. Instituţia a mai arătat că alimentele din programul Cornul şi laptele ar trebuie, în mod normal, să fie livrate zilnic şi nu săptămânal, aşa cum se întâmplă în multe dintre şcolile din mediul rural. 

Protecţia Consumatorului şi DSV au intrat pe fir 

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, dar şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) sunt două dintre instituţiile de control care ar trebui să sancţioneze unităţile de învăţământ unde spaţiile de depozitare sunt neconforme. La solicitarea „Ziarului de Iaşi“, cele două unităţii ne-au precizat că au dat sancţiuni, în 2016, din cauza deficienţelor constate. Astfel, Protecţia Consumatorului a aplicat o amendă de 1.000 de lei şi două avertismente.

Amenda a fost acordată după ce comisarii au descoperit că, la o şcoală, laptele era depozitat pe hol, la temperatura camerei, frigiderele fiind insuficiente. Cele două avertismente au fost aplicate după ce, la o şcoală, într-unul dintre spaţiile de depozitare mirosea a lapte alterat iar la cealaltă laptele nu era ţinut la temperatură recomandată de producător. Potrivit unor surse din rândul instituţiei, toate cele trei şcoli sancţionate sunt din municipiul Iaşi. 

La rândul lor, reprezentanţii DSVSA Iaşi ne-au transmis că, în 2016, au verificat 52 de şcoli aplicând 12 avertismente. Direcţia de Sănătate Publică, o altă instituţie care ar trebuie să se implice în rezolvarea acestei situaţii, ne-a transmis că nu a aplicat nicio sancţiune. 

Prefectura se implică 

Situaţia dezastruoasă a depozitării alimentelor din şcoli a ajuns şi la Prefectura Iaşi, care deja a solicitat tuturor primăriilor din judeţ să remedieze probleme. Contactat telefonic, prefectul Marian Grigoraş a precizat că a dispus, încă din luna martie, efectuarea unor acţiuni permenante de control a spaţiilor de depozitare din şcoli, dar şi la operatorii ce furnizează alimentele.

„Săptămânal, instituţiile implicate transmit la Instituţia Prefectului rapoarte cu rezultatele controalelor din săptămâna precedentă. Problema semnalată cel mai frecvent este lipsa spaţiilor de depozitare corespunzătoare. Din acest motiv, am solicitat în scris primariilor să verifice situaţia la fiecare şcoala şi să aloce fondurile necesare remedierii. Din păcate, este o situaţie care trenează de ani de zile. Analizăm, la nivelul instituţiei, o cale juridică de a obliga unităţile administrativ-teritoriale din judeţ să rezolve această problema“, ne-a spus prefectul Marian Grigoraş. 

La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi ne-au precizat că au informat încă din toamna anului trecut atât ISJ cât şi unităţile şcolare din judeţ despre „necesitatea respectării condiţiilor de depozitare indicate de producător pe ambalaj, în sensul că laptele pasteurizat trebuie păstrat la temperaturi de 2-4 grade Celsius iar iartul de la 2-6 grade Celsius, în spaţii special amenajate pentru depozitarea produselor.“

„Conform Legii 96/2002, articolul 2, aliniatul 2, unităţile şcolare răspund în mod direct de asigurarea condiţiilor de primire, recepţie şi distribuire a produselor lactate şi de panificaţie, precum şi de conformarea documentelor ce stau la baza plăţii acestora. De asemenea, la punctul 4 din anexa cu specificaţiile tehnice ale caietului de sarcini, se menţionează că pentru depozitarea în şcoli se vor folosi spaţii special amenajate pentru păstrarea produselor alimentare în condiţii de igienă asigurate de către beneficiar, respectiv şcoala sau grădiniţa“, a completat Sebastian Tătaru, purtător de cuvânt al CJ Iaşi. 

93.000 de copii din judeţul Iaşi beneficiază de programul laptele şi cornul. În total, la fiecare transport, aproape 190.000 de porţii ajung în şcolile din judeţ. Pentru 80.000 din acestea nu sunt frigidere pentru o depozitare corespunzătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri