Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Experţii care au întocmit studiul care a testat amplasamentele pentru Spitalul Regional de Urgenţe au detaliat în exclusivitate pentru „Ziarul de Iaşi“ criteriile în baza cărora s-au făcut selectarea amplasamentelor şi departajarea.
Primăria a furnizat la mijlocul anului trecut către compania Arhitectis Trust SRL mai multe terenuri aflate în proprietate publică a municipiului. Dintre acestea, doar cinci aveau o suprafaţă mai mare de 5 hectare, minimul necesar pentru a realiza o construcţie precum un spital regional: lângă Antibiotice, în zona ERA Shopping Park, în Moara de Vânt, în curtea interioară a Spitalului „Sf. Spiridon“ şi pe strada Trei Fântâni (fostul poligon auto, pe aşa numitul „Drum al hoţilor“).
În baza analizei, Primăria a propus amplasamentul de la ERA ca prioritar. O decizie finală va fi însă luată în urma discuţiilor cu ministerele implicate în demararea proiectului de construire a spitalului. Terenul de la ERA are şi o problemă importantă, care ar putea tranşată în instanţă: Primăria Miroslava spune că are drept de proprietate asupra suprafeţei în cauză. Avantajele şi dezavantajele fiecăreia dintre cele cinci amplasamente, potrivit specialiştilor, în ediția tipărită de astăzi a Ziarului de Iași
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |