Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Farmacia Catena, amendată fiindcă vinde medicamente fără prospect

GALERIE
catena
  • catena
- +

Farmacia Catena din cartierul Nicolina a fost amendată de comisarii de la Protecţia Consumatorilor pentru că vinde pastile la bucată. În urma unei reclamaţii privind unele medicamente expirate, care în final nu au fost găsite, comisarii au descoperit că operatorul economic vinde medicamente fără a oferi cumpărătorului şi prospectul cu informaţii.

Produsele respective sunt Omega 3 Extra, Calmogen şi Urisan. „În urma controlului a rezultat faptul că sunt puse în vânzare un anumit număr de pastile, mai puţine decât cele conţinute de un ambalaj, situaţie în care consumatorii nu primesc instrucţiunile de utilizare sau alte informaţii privind produsul. Având în vedere că suplimentele alimentare sau chiar anumite medicamente se vând fără prescripţie medicală, lipsa acelor informaţii reprezintă chiar un aspect de pericol pentru consumatori. Avem în vedere extinderea cercetărilor şi, din câte am înţeles aceasta este o practică, poate vom avea chiar un control tematic la nivelul comisariatului”, a declarat Marian Grigoraş, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului. Directorul CRPC a mai afirmat că reprezentanţii farmaciei au motivat că o multiplicare a prospectului ar duce la o serie de costuri suplimentare, însă înaintea intereselor economice ar trebui să primeze siguranţa şi grija pentru consumator. „Atenţionăm consumatorii că această practică de a cumpăra un anumit număr de pastile fără a solicita şi prospectul cu informaţii despre produs le poate pune în pericol sănătatea, iar pe operatorii economici cu acest obiect de activitate îi atenţionăm să ţină cont de aceste constatări”, a completat Grigoraş. La sfârşitul lunii trecute, o altă farmacie Catena a primit o amendă de 1000 de lei din cauza neetichetării corespunzătoare a unei creme.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri