Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Faţă către faţă

GALERIE
constantin sturzu200
  • constantin sturzu200
- +
Luna noiembrie a acestui an cuprinde cinci duminici, iar pericopele evanghelice lecturate în biserici ne relevă noi înţelesuri ale spovedaniei şi împărtăşaniei. Voi fi cât se poate de succint, încercând să mă încadrez în spaţiul editorial alocat. (Fac o mărturisire, în premieră, cu acest prilej: acest tip de exegeze se vor regăsi, mai dezvoltate, într-un volum pe care-l pregătesc pentru tipar şi care va cuprinde şi alte texte despre aceste două sfinte taine fundamentale pentru mântuire).

În prima duminică a lunii, bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (v. Ev. Luca 16, 19-31) pot fi văzuţi ca două repere pentru clerici şi pentru credincioşi. Preotul duhovnic are de învăţat, de aici, că nu trebuie să ignore niciodată pe cel ce se apropie, cu umilinţă, deşi plin de păcate (adică "de bube" pe care le ling câinii-demoni). Trebuie să-l primească în curtea Bisericii şi să caute să-l ajute pe cel căzut, îndrumându-l întru vindecare şi hrănire euharistică. Lazăr - omul care se pocăieşte - are limitele lui, pe care şi le asumă cu smerenie. El stă la poartă precum penitenţii de odinioară, care stăteau în pridvorul bisericilor până li se îngăduia să intre în naos. Precum Lazăr, venim şi noi la Dumnezeu neaşteptând nimic, decât oarece fărâmituri ce cad de la masa ospăţului Împărăţiei, căci ne-am făcut asemenea dobitoacelor. Dumnezeu ne ridică însă, ne vindecă de bube, ne pune la Masa Sa euharistică, ne hrăneşte, dar nu cu resturi de mâncare, ci cu Însuşi Trupul şi cu Sângele Său. Hristos este Bogatul Cel multmilostiv.

În a doua duminică a lui brumar, alte două modele: femeia cea cu scurgere de sânge de 12 ani şi fiica lui Iair care este înviată (v. Ev. Luca 8, 41-56). Femeia cea bolnavă ne învaţă că pocăinţa este personală, dar are şi o dimensiune comunitară. Femeia se apropie smerit (s-a atins, pe la spate, de poala hainei Domnului), în ascuns, dar ajunge la o întâlnire "la vedere", personală, cu Dumnezeu şi, împlicit, cu ceilalţi care sunt în jurul Lui. Vindecarea ei nu a putut rămâne ascunsă căci atingerea de Trupul Domnului nu a fost ceva magic, ci a implicat voia (permisiunea) Lui de a o vindeca. Tot aşa, nici împărtăşania nu "acţionează" în chip magic, ci ca viaţă dăruită de bună voie din viaţa Lui. Fiica lui Iair a murit, bolnavă grav fiind, cum şi păcatul îl omoară pe om. Dar ea a fost înviată de Hristos şi, tot aşa, şi noi putem fi ridicaţi de Dumnezeu, oriunde am fi căzuţi. El "a poruncit să i se dea să mănânce" pentru că învierea din păcate trebuie să fie urmată, la momentul binecuvântat, de împărtăşirea din sfintele taine.

Orice păcat ne răneşte, e o rupere de Dumnezeu ce lasă răni în fiinţa noastră şi ne sleieşte de puteri. Pilda samarineanului milostiv (v. Ev. Luca 10, 25-37), lecturată în a treia duminică, ne învaţă că începutul pocăinţei este a accepta pe Dumnezeu "să-şi facă milă de noi", recunoscându-ne răniţi şi cu totul neputincioşi. Euharistia (simbolizată de vin) şi sfântul maslu (simbolizat de untdelemn) sunt leac pentru aceste răni sau urmări ale păcatului. La început le primim ca "în exterior" - pe trupul nostru, apoi, pe măsură ce ne întremăm, ele se "interiorizează". Căci omul căzut între tâlhari a fost dus, ulterior, la han - în Biserică - unde a primit şi de mâncare - adică taina sfintei împărtăşanii. Sunt trepte şi moduri felurite de a "lucra" în noi ale sfintei împărtăşanii - de la a vindeca rănile, când punem început bun, până la a ne hrăni fiinţa întru "viaţă din belşug".

În următoarea duminică au primit un mesaj şi cei care tot amână spovedania. Din Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina (v. Ev. Luca 12, 16-21) aflăm că este o adevărată nebunie să credem că suntem plini de viaţă ("bunătăţi") adunată "pentru mulţi ani". Să nu mai amânăm nici o clipă pocăinţa. Iar când ne spovedim, să o facem ca şi când ar fi ultima dată când avem şansa aceasta, ca şi cum ar fi spovedania dinaintea morţii (căci "în această noapte vor cere de la tine sufletul tău"). Noi ne hrănim biologic trupul, dar sufletul nu se hrăneşte cu cele materiale, ci cu cele dumnezeieşti. Ca un pogorământ faţă de căderea noastră, Domnul ne hrăneşte acum cu Trupul Său sub forma pâinii şi cu Sângele Său sub forma vinului. Însă, aşa cum spune o rugăciune a preotului de la Sfânta Liturghie, noi ne vom împărtăşi cu Domnul "mai cu adevărat", mai deplin, în "ziua cea neînserată" a Împărăţiei Sale.

În această ultimă duminică din noiembrie, cea de mâine, vom vedea că "păzirea poruncilor" de către dregătorul bogat (v. Ev. Luca 18, 18-27) nu sunt un scop în sine, ci cale către Dumnezeu. Pocăinţa înseamnă întoarcere către Dumnezeu şi alipirea de Hristos Domnul. Este traseul de la un mod impersonal de a trăi (împlinind poruncile) la ceva foarte personal, la o implicare totală, fără rest (când urmăm, cu totul, lui Hristos). Pe traseul acesta edificator, ucenicul are o mare ispită: aceea de a considera că acel "personal" se referă la duhovnicul său, de care se ataşează, uneori, în mod nesănătos. Duhovnicul ghidează spre Hristos, nu trebuie să se interpună în această relaţie a ucenicului cu Dumnezeu, ci să o faciliteze. Pe de altă parte, nu te poţi împărtăşi de Hristos şi să fii lipit de cele lumeşti. La un moment dat vei ajunge în punctul în care trebuie să alegi, precum a ales şi dregătorul bogat. Dacă nădejdea ne este în lucrarea noastră, în virtuţile noastre, vom suferi mult. Şi nu vom avea puterea de a reacţiona cu bucurie la momentul întâlnirii cu Persoana divină. "Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu" (I Corinteni 13, 12). De aceea eu, ca om - fiinţă creată de Dumnezeu, ajung să constat un lucru: când mă uit în oglindă, nu ştiu cine sunt; când mă uit la Hristos, ştiu! 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri