vineri, 29.03.2024
Fetiţa adusă de la Constanţa la Iaşi în urma unui accident rutier care i-a strivit ambele picioare a fost detubată în cursul zilelor trecute.
Prognosticul însă rămâne unul rezervat, mai ales după ce medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ au decis în cursul zilei de vineri că singura variantă salvatoare pentru fetiţă este să îi amputeze piciorul stâng, deoarece aceasta se lupta cu o infecţie care nu mai putea fi stăpânită.
„Există o uşoară ameliorare a stării după amputarea piciorului, a fost detubată, şi-a reluat alimentaţia şi comunică, însă prognosticul rămâne unul rezervat“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul unităţii medicale.
Medicii au luat decizia de a amputa piciorul stâng la câteva zile de la reimplantarea acestuia, deoarece fetiţa a căpătase o infecţie cu Aspergillus, cel mai probabil de la locul accidentului, fungi care se dezvoltă în sol, pe plante şi pe materia organică aflată în descompunere.
Reimplantarea piciorului stâng a fost făcută de echipa de medici ieşeni chiar în noaptea când fetiţa a fost transferată de la Constanţa, la aproximativ nouă ore de la producerea accidentului, iar medicii ieşeni sperau ca, în timp, fetiţa să poată merge din nou.
Cuvinte cheie: + fetiță picioare strivite, fetiță oloagă
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |