Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

BIROUL DE MEDIERE

Fiecare trebuie să poarte la loc vizibil post it-uri cu motivele de enervare

GALERIE
post it
  • post it
- +

Managementul conflictelor în mediul organizaţional prin jocuri:

Am primit un e-mail cu textul: Vă solicităm în legătură cu o stare tensionată mocnită, existentă în cadrul companiei noastre, deşi facem eforturi să îmbunătăţim situaţia. Am dori să ne întâlnim într-una dintre zilele următoare, dacă sunteţi de acord, să discutăm sub ce formă am putea colabora cu dumneavoastră pentru a motiva  angajaţii şi a induce o atmosferă de cooperare.

Fiecare situaţie este o provocare şi o experienţă unică. În ziua fixată pentru a-mi începe activitatea, am făcut cunoştinţă cu toţi angajaţii şi le-am spus despre mine că după ce am fost profesor peste 20 ani am hotărât că pot să-mi dezvolt aria de servicii şi am început să studiez şi apoi să practic managementul conflictelor în mediul organizaţional şi familial, prin facilitare, consiliere (coaching), mediere. În consecinţă, mă aflu acolo ca să fac posibilă o relaxare a relaţiilor de serviciu, prin jocuri de comunicare interactive şi le stau la dispoziţie tuturor pentru a analiza rezultatele lor, în condiţii de confidenţialitate. 

Cum angajaţii din companie, în marea lor majoritate, au vârsta cuprinsă între 24 si 34 de ani, îi preocupă cariera şi abia apoi familia, mai ales că mulţi nu sunt căsătoriţi. Realitatea aceasta conduce la o competitivitate excesivă (domeniul IT oricum este foarte performant), dar, în acelaşi timp, şi la o inabilitate de a se angaja în relaţii de prietenie şi/ sau de cuplu.  Relaţionarea se poate exersa prin joc.  

1. Primul joc a fost acela de a pune toţi angajaţii (fără să-şi dea numele) să formuleze, în dreptul fiecărui coleg, câte o caracteristică pozitivă care-l defineşte. Rezultatele, centralizate, sunt cunoscute individual. Intenţia este aceea de a instaura un climat de îngăduinţă şi empatie între persoanele care trebuie să coopereze în interesul profesional personal, dar şi colectiv. Ce înseamnă asta? Fiecare avem câte un obiectiv de realizat, pentru a evolua profesional (noi înşine) şi totodată, a eficientiza lucrul la proiectele firmei, a cărei activitate depinde foarte mult de calitatea muncii angajaţilor şi de aprecierile pozitive venite la momentul potrivit, pentru fiecare dintre ei.      

2. Fiecare poartă la loc vizibil post it-uri cu culori diferite, pe care scrie motivele de enervare din ziua aceea şi astfel le conştientizează. Conflictele apar mai ales când se adună: oboseala, stresul, nerăbdarea şi nemultumirile din viaţa personală. Dacă, de exemplu, te-ai certat cu soţul/ soţia şi ai plecat trântind uşa, iei o amendă în drum spre birou, şeful abia ţi-a răspuns la salut etc., toate reacţiile tale poartă amprenta acestor întâmplări şi amplifică tonul vocii, care devine tăioasă. Disputele le putem discuta separat, pentru a delimita starea celor implicaţi în conflict, de situaţia reală cu potenţial conflictogen. 

3. Pentru că specificul activităţii este foarte solicitant şi static, fiecare ar trebui să ştie că momentele de destindere au o mare însemnătate într-un grup. Dacă, în pauză, cineva monopolizează discuţia, vorbind minute-n şir despre problemele sau chiar pasiunile pe care le are (pescuit, maşini de curse etc.) se poate ca pe spatele lui să fie lipite post-it-uri anonime cu tot feluri de atenţionări că a devenit plicticos şi, fără supărare, acesta ia măsuri. „Pedeapsa“ este ca în ziua următoare să spună/ scrie câte un mesaj/ glumă cu specificul pe care îl consideră potrivit pentru fiecare în parte. Acest tip de revanşă obligă pe cei egocentrici să acorde atenţie şi celorlalţi, astfel încât şi aceştia să simtă că fac parte din grup.

Mediator Roxana Cozma,
Pagina de FB: Mediatori Autorizati Iasi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri