Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Foişorul

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Fotografiile erau străjuite de o mulţime de candele şi lumânări. Nu lipseau, desigur, beţigaşele parfumate de santal şi tămâia adusă de la muntele Atos. Se zvonea, totuşi, că fumigaţiile şi întreg ritualul pe care-l desfăşura  bătrâna actriţă în apartamentul său nu aveau nimic de-a face cu sfinţenia.

Am petrecut în discuţii lungi şi sterile întreaga după-amiaza. Din când în când, intram în valuri ca să ne răcorim. Apoi ne încălzeam cu un pahar de votcă rece, băut când pe terasă, când printre stânci. Seara luam cina împreună cu ceilalţi, refugiaţi în foişor, purtând aceleaşi discuţii fără sens. Pe sub masă, căţeaua Luna, un ogar afgan, a distinsei doamne Ignes ne lingea picioarele năclăite de nisip, fără să se atingă de oasele şi bucăţile de carne cu care o ispiteam. Ceva mai târziu, am văzut-o stând demnă ca un sfinx pe un scaun înalt, cu spătarul sculptat din lemn masiv, poleit în argint, la masa alăturată, abordând o „morgă” sobră, desprinsă parcă din serialele englezeşti, cinând  alături de stăpâna ei care-i tăia, cu gesturi line, aproape muzicale, bucăţele de carne de viţel răsfirându-le pe o tavă mare, argintată, în timp ce Luna îşi scutura uşor urechile prelungi, ce-i acopereau în întregime botul ascuţit, conferind întregii scene un aer aristocratic. Priveam şi la luna ce răsărea dincolo de cei doi pini crescuţi în apropiere de faleză, unduindu-se deasupra mării. Mă aşteptam ca la sfârşitul festinului cele două doamne, stăpâna şi „dama” ei de companie, să destupe o sticlă de şampanie. Se mulţumiră să comande un tort de îngheţată cu căpşuni şi cu alune, pe care-l împărţiră pe din două; bătrâna actriţă, mânuind cu dexteritate linguriţă, transborda, râzând, bucăţelele de tort, când într-o gură, când în alta, până când acestea se topiră în farfurie. Abia atunci interveni şi Luna, lingând cu grijă ultimele firimituri. În ciuda dispoziţiei euforice în care ne aflam, nu fusesem pregătiţi să savurăm această scenă. Rămăsesem cu paharele şi furculiţele suspendate în aer, contemplând cu gurile căscate spectacolul ce se desfăşura în preajma noastră. „Scena aceasta parca am mai visat-o”, l-am auzit murmurând pe cineva aşezat în dreapta mea. Iar Doghy, ce stătea în stânga mea, murmură în barbă: „Am avut parte de istorii şi mai stranii...”

Cafeaua dreasă cu frişcă şi coniac a fost servită la o oră destul de târzie (mai erau zece minute până la miezul nopţii), stârnind un alt  murmur de nedumirire la masa noastră. ”Nu vă faceţi griji, chiţcăi distinsa doamna Ignes, mişcându-şi cu graţie evantaiul pentru a alunga mulţimea de fluturi de noapte ce roiau în jurul ei ca în jurul unei lămpi. La vârsta mea (trecuse de mult de optzeci) somnul e un oaspete ce nu vine decât atunci când se îngână noaptea cu ziua şi nu poposeşte în odaie mai mult de un ceas... Cu sau fără cafea, dorm tot atâta... Cât despre domnişoara Luna, oasele ei sunt atât de subţiri, încât nu au nevoie de odihnă... Uneori, adăugă ea, am impresia că sub pielea-i maronie, se ascunde o adevărată orchestră... Câteodată, noaptea, din gâtlejul ei răzbat arii din Nunta lui Figaro sau din Flautul fermecat... De când o ştiu, Luna adoră muzică lui Mozart... În schimb, adăugă ea, Ceaikovski o calcă pe nervi, iar Wagner o aduce la exasperare. De câte ori ascult Lacul lebedelor sau Spărgătorul de nuci urlă lugubru... La Cântecul Nibelungilor, Luna se urcă pur şi simplu pe pereţi... ” „Poate că aţi obişnuit-o prea mult cu Flautul fermecat”, spuse medicul din dreapta mea, mângâindu-şi barbişonul presărat cu fire albe. Am avut impresia că ochii de culoarea oului de raţă a doamnei Ignes scapără scântei. Impresia nu dură decât o clipă. Bătrâna actriţă nu se pierdu însă cu firea. Cu un aer cât se poate de firesc, zâmbindu-i galeş medicului, ea spuse: „După cum vedeţi eu nu dispun de flaut. Prin urmare, nu am avut posibilitatea s-o obişnuiesc. Au obişnuit-o însă alţii. Dacă vă incintă instrumentul, n-aveţi decât s-o puneţi pe Luna la încercare. Noi vom sta aici şi vă vom acompania din umbră, înjghebând o mică orchestră din farfurii, linguri, cuţite şi pahare... După cum observaţi, prin preajmă sunt o groază de tufişuri. Retrageţi-vă acolo şi acordaţi-vă instrumentul, ca la lumina lunii să scoată sunete cât  mai plăcute... Şi acum hai, marş, executarea!” Medicul aşezat în dreapta mea rămase, pe moment, perplex, în timp ce căţeaua, sărind de scaunul ei, îi lingea deja nădragii.

 „Unde dai şi unde crapă, făcu el căscând de plictiseală. Nu mă aşteptam să-mi daţi o astfel de replică... Eu zic s-o aplaudăm de doamnă...” Şi zicând aceasta, vecinul meu bătu din palme, râzând cu toată faţa rubinie. Nimeni dintre meseni nu participă la veselia sa. Toţi l-am privit dezaprobator, făcându-l să înţeleagă că a întrecut măsura. Simţind că a calcat în străchini, medicul se grăbi să-i sărute mâna distinsei doamne... „Zău că aveţi replică, făcu el. Nu lăsaţi pe nimeni să vă calce pe coadă...”

„Ai fi meritat să-ţi trag o palmă, spuse doamna Ignes, învăluindu-l într-un nor de fum. Te-aş ruga să te controlezi altădată ca să nu te trezeşti cu scrumiera în cap...”

„Aşa, aşa, făcu vecinul meu de masă, abia aştept să mă trezesc cu scrumu-n ochi... Scrum, Srumeda, scrumieră... Aveţi prezenţă de spirit, zău aşa, o linguşi el, nu lăsaţi pe nimeni să vă calce în picioare... Dar gata-gata, spuse el, încercând să se descotorosească de căţea, care sărea acum să-i lingă faţa..."

„Hai, vino lângă mama”, spuse doamna Ignes, chemând-o pe Luna lângă ea. Căţeaua îşi coborî labele de pe genunchii medicului şi se întoarse spăşită la locul ei.

„Să-ţi fei ruşine”, răspunse doamna Ingnes, cu tandreţe în glas, strângând botul căţelei la pieptul ei. Reproşul era adresat şi Lunei.

În ciuda glumelor, în aer plutea un iz de ceartă. Cineva întinsese prea mult pelteaua şi acum altcineva trebuia să dreagă busuiocul.

 „Aţi obişnuit-o şi cu cafeaua?”, am întrebat, ca să abat discuţia spre un tărâm mai paşnic conversaţia.

”Nu numai cu cafeaua, ci şi cu tarotul,” a răspuns distinsa doamnă aprinzându-şi cu gesturi teatrale portţigaretul şi învăluind botul Lunii într-un nor de fum.

”Cu tarotul?”, m-am încruntat luând o mină serioasă.

Dinspre masa doamnei Ignes se auzi o horcăială delicată, mascată de hohote de subţiri de râs.

Luna căscă îndelung, scoţând un schelălăit aprobator.

”Când mă plictisesc, îi trag în cărţi, să văd ce-i mai pică la aşternut la vreme de seară...” O tăcere apăsătoare ca un strat de scrum se aşternu între cele două mese. Văzându-ne un pic cam stânjeniţi, doamna spuse: ”Împărţim singurătatea în doi, şi ţigara de asemenea... Uneori ne acompaniem urlând la unison... Dar asta, ce-i drept, se întâmplă destul de rar...”

Doghy îmi făcu semn cu cotul: ”Din pricina vârstei, începe s-o ia pe arătură, îmi şopti el. Dacă n-o oprim, ne vom trezi, în zori, cu ea în aşternut...” 

Aflasem o groază de amănunte despre viaţa intimă a doamnei Ignes. Fusese căsătorită de cinci ori. Faţa de ultimul soţ, decedat în urmă cu trei ani, ea făcuse un adevărat cult... Apartamentul ce-i rămăsese moştenire fusese tapetat cu fotografiile decedatului, începând, ca să zic aşa, cu cele din fragedă copilărie şi terminând cu cele care-l prezentau şezând în cărucioru-i de paralitic cu nelipsita sa vioară sprijinită de bărbie. Fotografiile erau străjuite de o mulţime de candele şi lumânări. Nu lipseau, desigur, beţigaşele parfumate de santal şi tămâia adusă de la muntele Atos. Se zvonea, totuşi, că fumigaţiile şi întreg ritualul pe care-l desfăşura  bătrâna actriţă în apartamentul său nu aveau nimic de-a face cu sfinţenia. Despuindu-şi veşmintele tomnatice, actriţa îşi înnobila pieptul cu mai multe şiraguri de mărgele, împodobindu-şi, totodată, încheieturile cu brăţări de aur şi argint. Degetele de la mâini, dar şi cele de la picioare, şi le împodobea cu inelele şi verighetele rămase drept relicve ale nenumăratelor ei mariaje.

Împopoţonată ca o paparudă de pe Broadway, bătrâna doamna îşi ungea trupul cu uleiuri parfumate şi se posta pe un trepied în faţa oglinzii. Stătea acolo, preţ de două, uneori chiar şi trei ceasuri, privindu-şi trupul cu insistenţă în oglindă. La sfârşitul ceremonialului, Luna o acompania cu câte un lătrat lugubru. Aprinzând beţigaşele de santal şi firimiturile de tămâie presărate pe o tavă argintată, ea îşi afuma trupul slab, cu cărnuri încreţite, de culoarea chilimbarului, mângâindu-şi alene şoldurile şi sânii străbătuţi de o puzderie de vinişoare sinilii, precum şi părul subţire ca fuiorul ce i se revărsa pe umerii osoşi. Ritualul, din câte se spunea, avea menirea să atragă în preajma ei pe tinerii ce semănau la chip cu ultimul ei soţ. Desigur, acestea erau doar simple zvonuri, unele împrăştiate chiar cu consimţământul ei, cu scopul de-a a menţine treaz interesul „publicului” faţă de persoana sa, aflată în „declin”. 

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri