Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
E clar că ceea ce numim noi azi „sport” este ceea ce a mai rămas, aproape la nivel de simbol, din marile bătălii ce se purtau cândva frecvent între diverse comunităţi de oameni sau chiar popoare. Mai avem doar aceste mici bătălii contra cronometru.
Sunt puţini cei care nu iubesc sportul, iar aceştia sunt de cele mai multe ori indiferenţi în multe alte aspecte importante ale vieţii, trăind doar în lumea pe care doar ei o consideră reală, separată de restul. Asta pentru că sportul este poate singura legătură pe care o mai avem cu viaţa primitivă, cu lupta fizică pentru supravieţuire, cu oamenii care am fost cândva şi care ne definesc sinele cel mai profund. Aproape toate sporturile ne amintesc prin diferite forme ce suntem, ce putem face şi ce este viaţa, prin exemple concrete. Sportivii pe care îi urmărim cu sufletul la gură, şi pe care îi admirăm uneori până la adulaţie, sunt reprezentanţii noştri în această luptă, ei se pun în locul nostru şi se bat la propriu pentru a câştiga. Ei bine, azi câştigul e doar simbolul supravieţuirii, pentru că o luptă pierdută însemna cândva pierderea existenţei înseşi. Sporturile merită luate în serios pentru că sunt singurele momente de trăire intensă reală ce ne-au mai rămas, indiferent ce ar spune majoritatea nevestelor, intelectualilor prea preţioşi, feţelor palide ce mimează indiferenţa.
E clar că ceea ce numim noi azi „sport” este ceea ce a mai rămas, aproape la nivel de simbol, din marile bătălii ce se purtau cândva frecvent între diverse comunităţi de oameni sau chiar popoare. Mai avem doar aceste mici bătălii contra cronometru. Cu siguranţă erau şi atunci reguli respectate de toţi, arbitri, jucători pe diferite poziţii, şi chiar un soi de scor. Singura mare diferenţă e că atunci totul era la scară mult mai mare, iar consecinţele erau de cele mai multe ori fatale. Spiritul acela de luptă nu avea cum să dispară, ne-a rămas în genă şi nu va dispărea niciodată pentru că gena nu uită nimic, e cel mai de încredere high-tech mijloc de stocare de informaţii inventat vreodată. Urletele de victorie sau înfrângere de acum sunt aceleaşi cu cele de mii de ani în urmă…
Ca să nu mai vorbesc de faptul că sportul, ca şi bătăliile de altă dată, reflectă destul de fidel starea unei naţiuni în culori dintre cele mai realiste. De multe ori culorile sunt luate la propriu. Echipa Franţei, de pildă, este majoritar de culoare închisă, rezultat evident al sutelor de ani de colonialism practicat la scară planetară, îndeosebi în spaţiul afro-asiatic, lucru care nu se va întâmpla niciodată cu România sau Bulgaria, ţări cuminţi, neexpansioniste, închise etnic.
La meciurile de pe stadioane este o acumulare de energii enormă cum nu mai găseşti nicăieri. Dacă vrei să te încarci energetic mergi la un meci de fotbal sau de oricare ar fi şi ai să vezi. N-ai să simţi aşa ceva la niciun concert simfonic, piesă de teatru ori film. Acolo sunt doar energii canalizate în anumite direcţii, regizate, nimic nu este pe viu, caracterul de imprevizibil nu există. Pe când la sport imprevizibilul domină. Emoţiile sunt pe deplin justificate pentru că de cele mai multe ori iluzia realităţii este creată perfect.
Tocmai de aceea cred (nu că i-ar păsa cuiva de acest lucru…) că toate probele sportive ar trebui să rămână neschimbate, cu cât mai puţină tehnologie, cât mai puţină obiectivitate, pentru că viaţa nu este niciodată obiectivă. Se strigă sus şi tare că arbitrajul de la meciuri este de multe ori părtinitor şi că ar trebui puşi roboţi cu camere de luat vederi care să decidă. Păi tocmai asta e faza, suntem oameni, nu roboţi, trebuie să facem greşeli, trebuie să existe nedreptate pentru că toate aceste lucruri ne amintesc de faptul că nimic nu este sigur pe lume, că totul este schimbător şi că realitatea este crudă şi nu iartă pe nimeni, iar orice greşeală sau neatenţie se plăteşte.
De exemplu, nu sunt de acord cu acest compromis la care s-a ajuns în fotbal: 90 de minute, 30 de prelungiri, apoi lovituri de la 11 metri. Nu e corect. Nu aşa se demonstrează cine e mai bun, e o intervenţie arbitrară artificială, neavenită. Ar trebui ca echipele să joace până ce una marchează ori clachează. Nu mai are nimeni răbdare, trăim în timpuri moderne, iar oamenii au a doua zi serviciu? Păi asta e ideea, trebuie să rezişti până la epuizare, să faci sacrificii, să te implici total... Meciul nu e doar meci, e viaţă, indiferent dacă joci ori asişti!... Golul de aur era soluţia mai bună. Ar mai fi una în care căpitanii echipelor să se bată între ei, şi cine e mai tare acela să câştige. Iar o idee şi mai bună ar fi ca, în cazul în care nici după prelungiri nu câştigă nicio echipă, atunci să se bată suporterii şi cine câştigă acela să ia cupa. Abia atunci s-ar reveni de unde s-a plecat. Dar asta e doar o ipoteză absurdă…
Naţiunile tinere precum cea americană au încercat să îşi impună propriile sporturi care să le reprezinte şi în mare măsură au reuşit. Marea pierdere este, ca întotdeauna cu lucrurile făcute în pripă, sărind peste etape, că se simte aerul de artificial. Atât fotbalul american, cât şi baseball-ul sunt mai mult jocuri statice, de tehnică, de calcul, de tactici. Şi oricât de entuziaşti ar fi suporterii care trăiesc la fel de intens emoţia jocului, pentru că au şi ei acea nevoie de bătălie ca toţi ceilalţi, ei nu vor simţi niciodată emoţia absolută a unui meci de fotbal european de pe un stadion plin care vuieşte. Am fost la meciuri de fotbal american şi baseball şi pot să zic că nu am văzut mai nimic. La baseball, de exemplu, de fiecare dată când mă uitam pe stadion jucătorii nu făceau nimic, îşi examinau bâtele, mănuşile, vorbeau între ei, mestecau gumă, se scărpinau. Iar spectatorii mâncau la greu popcorn, hot-dogs şi beau cola şi bere. În rest nimic. La „fotbal” era un pic mai intens, asta dacă nu se întrerupea jocul de un milion de ori pentru motive ştiute doar de ei. Iar faptul că jucătorii arătau ca nişte costume umflate pe cuiere era de-a dreptul ciudat. Nu mai vorbesc de faptul că „fotbalul” american este impropriu numit astfel pentru că nu prea se joacă cu piciorul. Dar aici e vorba de orgoliul naţional care a impus, măcar în spaţiul Americii de Nord, termenul mult mai atractiv şi cu istorie, numind sportul „celălalt” cu piciorul, aproape ironic soccer (association football).
Când noi practicăm un sport, nu doar asistăm la el, lucrurile se schimbă… Atunci luptăm pentru recunoaştere, pentru orgoliu, pentru învingerea propriilor limite, ca să demonstrăm că putem, că avem rezistenţă, talent, creativitate, că suntem mai buni decât alţii. Ca în viaţă…
Briscan Zara este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |