Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Hipoinflaţia şi hiporealitatea

GALERIE
Tiberiu Brailean200
  • Tiberiu Brailean200
- +

În doze mici, inflaţia e un semn de relansare, însoţeşte creşterea şi chiar o stimulează. Dar când ea tinde spre zero, însoţeşte mai degrabă stagnarea.

E fără precedent: am ajuns la o rată a inflaţiei de doar 1,5 %, ceea ce miroase mai curând a deflaţie, precum în mai toată Europa. Scăderi ale preţurilor, de altfel, sunt vizibile cu ochiul liber, amestecate cu creşteri haotice. Economia noastră este în derivă. Din păcate, nu avem o metodă precisă de calcul a ratei inflaţiei. Aceasta este precum tensiunea sângelui în organism, reflectă starea de ansamblu a organismului economic, respectiv a celui uman. Deflaţia semnifică o scădere a nivelului general al preţurilor, dar care însoţeşte o cădere a producţiei, a PIB-ului. E clar că românii nu mai au putere de cumpărare, pentru că, pur şi simplu, au sărăcit. Deci cererea solvabilă a scăzut, producătorii încearcă să se reorienteze spre export, iar piaţa internă slăbeşte tot mai mult.

În dorinţa de a stimula economia de credit, Banca Naţională a tot scăzut nivelul dobânzii de referinţă până la 3%, dar băncile comerciale nu s-au arătat sensibile, menţinându-şi propriile dobânzi la creditele acordate în aval mult peste ceea ce oferă piaţa europeană. Nimeni nu mai ştie câtă monedă se află în circulaţie, sub diferitele forme ale acesteia, inclusiv monedă virtuală. Monetarismul a devenit obsolescent. Guvernul aruncă cu pomeni electorale, dar nu are o politică fiscal-bugetară articulată şi cât de cât favorabilă pentru investitori, în timp ce investiţiile publice tind spre zero. Cu toate acestea, vom încheia anul cu o rată de creştere economică situată cam la acelaşi nivel cu inflaţia, adică undeva în jur de 1,5%. Nu se întrevăd de nicăieri, însă, determinanţi ai unei creşteri sănătoase, sustenabile. Pentru că sistemul nostru economic şi social este destructurat, dependenţa de capitalul străin este decisivă, continuăm să ne împrumutăm lună de lună etc.

Ceea ce surprinde în contextul volatilităţii extreme a pieţelor valutare, al circulaţiei eretice a capitalurilor, este relativa stabilitate a cursurilor de schimb şi nu mă refer doar la valutele mari, ci chiar la leul nostru. Cred că asta se poate explica, în cazul valutelor puternice prin compensarea care se produce prin fuga capitalurilor în condiţiile în care toate marile blocuri valutare încearcă să practice devaluarea competitivă, pentru a-şi stimula exporturile, iar în cazul leului, prin intervenţiile apreciative ale Băncii Naţionale. Este de remarcat în context divergenţa crescândă dintre politicile americane şi cele europene, ceea ce ne afectează desigur şi ne poate aduce surprize în următorii ani. (vezi studiul Geostrategia economică şi politică a pieţelor valutare, de Răzvan Furtună, în ”Foreign Policy”, oct.-nov., 2014)

În doze mici, inflaţia e un semn de relansare, însoţeşte creşterea şi chiar o stimulează. Dar când ea tinde spre zero, însoţeşte mai degrabă stagnarea. Exporturile pot fi o cale de relansare (Germania exportă jumătate din PIB), dar noi şi importăm masiv şi dispensabil, iar agoniseala de pe exporturi nu o reinvestim pentru a produce mai mult, ci fugim cu ea prin paradise fiscale. Nu e nimic durabil în asta. Ratele de schimb sunt bune, salariile relativ mici, deci competitive, nici cu energia nu stăm chiar rău, dar productivitatea e undeva la 40% faţă de media U.E. Rău stăm şi cu lichidităţile, deşi s-au redus şi rezervele minime obligatorii, masa monetară fiind totuşi limitată în mod controlat, iar dobânzile atât de ridicate.

Parafrazând pe Thomas Mann şi pe comentatorul său Paul Cantor, dacă hiperinflaţia produce o aşa-zisă hiperrealitate, atunci hipoinflaţia actuală produce o ”hiporealitate”, în care ne bântuie acelaşi nihilism, trăim sub posibilităţi, ca o colectivă moluscă, într-o angoasă existenţială şi ne risipim sau dăm înapoi ca racul şi ne ascundem ca struţul. Dacă hiperinflaţia din Germania Republicii de la Weimar a condus la aberanta idee a supraomului (de inspiraţie nietzscheniană), acum ar trebui să lansăm conceptul de suboameni? Tot se vorbeşte despre intrarea într-o eră postumană, de când Michel Foucault ne-a anunţat că şi omul a murit... Nu poate fi nicicum cea mai bună politică; cel mult un paradox. Aşa putem rămâne cel mult o piaţă de desfacere. Tot nu avem nici o strategie de relansare cât de cât credibilă şi asumată, nu avem obiective, nu avem programe, sau dacă le avem nu le respectăm. Sunt numai aşa, pentru campanie, sau pentru ochii unor ”superstrăini”...

Nivelul de bunăstare, de satisfacţie reprezintă un raport între ceea ce avem şi ceea ce ne dorim. Deci singura şansă de îmbunătăţire pare să fie reducerea dorinţelor, a aşteptărilor, în manieră buddhistă. Asta nu face decât să confirme încă o dată incredibila noastră capacitate de îndurare, suprarealistă aş spune. Noi avem propria realitate, ca un samadhi-tank (un recipient în care se retrag unii americani şi li se atrofiază simţurile pentru a deveni mai fericiţi), avem propriul ritm în istorie, care seamănă mai mult cu învârtitul mămăligii. Nu avem prea multe atuuri în hiperconcurenţa globală, nici avantaje comparative, competitive, sau cumulative. O barcă în bătaia vânturilor, valurilor... Ţărmul nostru l-am vândut şi l-am părăsit. Nu mai avem nici un liman interior în condiţiile pierderii accelerate a credinţei şi a speranţei. Or, ştim că realitatea în care trăim e generată interior, iar ea nu poate fi mai frumoasă decât ne este lăuntrul. Un abis.

Am auzit un preot la radio spunând că învierea vine ”dintr-o suprarealitate, din altă lume”. Nu cred. Ţuţea spunea că ”realitatea este Dumnezeu”. Iar Dumnezeu este pretudindeni, deci şi învierea este în noi, în destinul nostru şi e posibilă încă din lumea aceasta. Iisus Hristos ne-a dat destule exemple. Părintele Teofil Pîrîianu spunea, în acest sens, că ”noi nu suntem candidaţi la înviere, ci la înălţare”. Astfel încât, fără a mai aştepta prea mult, în mod fatalist, ar trebui să ne apucăm să muncim temeinic încă de aici şi de acum, asigurându-ne astfel un viitor. Căci prea mult am trăit, într-o dezordine redutabilă, la marginea istoriei, la periferia Cosmosului. Avem nevoie de mai multă demnitate şi onoare brâncovenească. Avem nevoie să stăm mai drepţi atât în Biserică, cât şi în faţa duşmanului, sau a şefului. Să prezentăm faptele voastre, fără prea multe plecăciuni şi obedienţe inutile. Pe Dumnezeu nu-l putem linguşi. Nu putem fura şi mântuirea.

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri