Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Iată cum am scăpat printre degete 317 milioane de euro pentru autostradă

GALERIE
peisaj de autostrada
  • peisaj de autostrada
- +

Firmele intrate în insolvenţă sau în faliment din judeţul au datorii cumulate de 1,43 miliarde lei. Cu această sumă se putea începe şi termina un tronson de autostradă care să acopere judeţul.

Firmele insolvente şi falimentare din Iaşi au prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu peste 1,43 miliarde lei (317 milioane euro), pentru o mare parte din această sumă existând şanse foarte mici de recuperare. Din aceste arierate s-ar putea construi peste 60 de kilometri din autostrada Iaşi – Târgu Mureş, potrivit standardeor de cost pe kilometru ale Minsiterului Transporturilor, 16 pasaje „Octav Băncilă’ sau 17 similare pasajului „Mihai Eminescu”. La Administraţia Judeţeană de Finanţe Publice (AJFP), aceste sume datorate de firmele intrate în insolvenţă figurează ca arierate nerecuperabile, tocmai pentru că procedura de recuperare a datoriilor şi de îndestulare a creditorilor este una greoaie şi de durată.

 
 
Cine este în fruntea topului
 
 
Spre exemplu, doar cele mai mari trei datorii la bugetul de stat dintre firmele aflate în insolvenţă valorează circa 75 milioane euro. „Ziarul de Iaşi” a solicitat AJFP Iaşi un top al primelor trei companii falimentare după cuantumul datoriei la bugetul de stat şi codul CAEN al societăţii. Coroborând cele două tipuri de date, rezultă că cea mai mare datorie la bugetul de stat dintre firmele ieşene îi revine companiei SC Construcţii Feroviare Moldova SA, cu 149 miliane lei. Firma SC CF Moldova, unde acţionar majoritar este statul, a intrat în insolvenţă pe 5 iulie 2012, când administrator judiciar este Eurobusiness LRJ SPRL, condus de Eduard Pascal, iar administrator special este Paul Butnariu, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. „Întrucât valoarea creanţelor neîncasate cu vechime mai mare de doi ani este foarte mare, iar sumele neîncasate sunt din perioada 2000-2012, nu am putut identifica exact sumele care îndeplinesc condiţiile de prescriere. (...) Fără a modifica opinia noastră, dorim să atragem atenţia asupra următoarelor: obligaţiile la bugete şi fonduri sunt foarte mari, ele generează dobânzi şi penalităţi, creşterea gradului de îndatorare, capitaluri proprii negative, fenomene care pot conduce la imposibilitatea respectării principiului continuităţii activităţii”, se arată în concluziile unui audit efectuat de un auditor individual la finele anului 2012, prin care se arăta că falimentul firmei este inevitabil. Potrivi mfinanţe.ro, în 2013, firma a derulat afaceri de 4,5 milioane lei, dar a înregistrat pierderi de 10,5 milioane lei.
 
 
Statul prejudiciat de stat
 
 
Pe locul secund în acest top se situează fosta companie de termoficare a municipiului aflată în subordinea Primăriei Iaşi, SC Centrala Electrică de Termoficare (CET) SA, cu datorii totale la bugetul de stat în valoare de 141 milioane lei. După intrarea în insolvenţă, administratorul judiciar al firmei, Management Reorganizare Lichidare, prin Corneliu Mititelu, a dorit ca societatea să treacă printr-o perioadă de reorganizare, însă planul i-a fost respins de judecătorul sindic, motiv pentru care a intrat în faliment în luna martie a anului trecut. În aceeaşi situaţie se află şi ocupanta locului trei, SC Terom SA, fostul Combinat de Fibre Sintetice din perioada comunistă. În acest caz, devalizatorii întreprinderii au lăsat o povară de peste 10 milioane de euro bugetului de stat, sumă care cu greu va fi recuperată. Fraţii sirieni Nanaa au fugit din ţară, fosta directoare comercială Viorica Zlate şi fiul ei încă se îmbogăţesc de la an la an de pe urma activelor dobândite de la Terom, în timp ce magistraţii Tribunalului Bucureşti nu au dat încă o sentinţă la dosarul în care cei amintiţi sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional. „Din experienţă vă spun că majoritatea acestor sume sunt pierdute şi grevează bugetul general consolidat al statului. Situaţia nu este prezentă doar la Iaşi, în toată ţara se întâmplă la fel, iar statul este cel care iese cel mai şifonat. Fiscul va cere răspunderea personală a celor care au prejudiciat bugetul de stat, dar numai după ce nu vor mai fi active de vânzare şi societatea nu va mai avea activitate. Însă vorbim de proceduri greoaie şi care vor dura, dar acestea sunt condiţiile impuse de legislaţie”, ne-a explicat un reprezentant al AJFP Iaşi.
 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri