Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Institutul Cultural Român va coordona înfiinţarea, în câteva metropole culturale, precum New York, Londra, Roma şi Paris, a unor unităţi de desfacere a cărţilor şi revistelor editate în România, dar şi a unor lucrări de artă plastică, anunţă instituţia.
Astfel, institutele culturale române de la New York, Londra, Roma, Berlin, Madrid, Paris, Viena, Tel Aviv şi altele vor explora, în acest scop, condiţiile economice şi juridice şi vor face recomandări cu privire la organizare. Aceste unităţi au menirea de a face accesibile publicului interesat din străinătate publicaţiile româneşti reprezentative, în română şi în alte limbi străine, inclusiv cele ale minorităţilor etnice, precum şi opere plastice româneşti.
Unităţile pot fi părţi ale unor librării-galerii din străinătate cu care s-a încheiat contract, prelungiri ale acţiunii institutelor culturale române conform cu legislaţia în vigoare de la faţa locului sau librării - galerii de sine stătătoare stabilite prin iniţiative ca atare. Înfiinţarea de librării - galerii corespunde interesului Institutului Cultural Român de a prezenta mai amplu şi în mod continuu publicaţii şi alte opere realizate în România.
Reprezentanţii ICR afirmă că prezenţa publicaţiilor din România în marile biblioteci din lume are de multă vreme grave sincope. În raport cu alte ţări, România este prea puţin reprezentată în bibliotecile de referinţă din lume. Pentru a corecta această situaţie, Institutul Cultural Român cooperează cu editori şi autori din România în vederea unor noi transferuri de publicaţii reprezentative spre bibliotecile de referinţă mondială din Washington D.C., Paris, München, Viena, Ierusalim, Roma, Rio de Janeiro, Sao Paolo, Londra şi altele.
Totodată, Institutul Cultural Român va edita un material informativ cu privire la accesul online la publicaţiile din bibliotecile majore din România, destinat institutelor culturale româneşti din străinătate şi altor utilizatori.
Mediafax
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Manchester City a transferat un fotbalist american de 14 ani
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |