Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Îl recunoaşteţi? A slăbit 40 de kg după ce a devenit celebru cu pliciul

GALERIE
silviu prigoana 1
  • silviu prigoana 1
- +

S-a schimbat total de când a divorţat! De la haine la mustaţă, Silviu Prigoană a schimbat tot. Până şi proteza de la picior a băgat-o în „revizie”. Afaceristul a slăbit aproape 40 de kilograme în decurs de doi ani, iar asta nu s-a întâmplat cu vreo dietă. După o operaţie complicată la dantură, fostul soţ al Adrianei Bahmuţeanu a fost nevoit să mănânce cu paiul.

„Mi-am schimbat mustaţa şi hainele XXL, mă simt ca la 20 de ani”, ne-a spus fericit Silviu Prigoană. Iar această schimbare s-a produs după ce a divorţat de Adriana Bahmuţeanu, după cum a spus chiar el. Starea lui euforică se datorează şi greutăţii, pentru că, acum, afaceristul cântăreşte 70 de kilograme, faţă de 110 kilograme cât cântărea în urmă cu doi ani. Nu a ţinut vreo dietă şi nici nu a făcut sport, ci o problemă dentară l-a „slăbit”.


„Eu zic că nu-mi stă bine slăbănog, dar aveam peste suta de kilograme. Nu am vrut să-mi tai stomacul cum se procedează în ultima vreme, pentru că nu este sănătos, în plus poţi să te reîngraşi. În 2014 am slăbit 10 kilograme abţinându-mă  de la mâncare. Anul trecut însă am slăbit din cauza dinţilor. A trebuit să-mi pun vreo opt implanturi, a fost o operaţie mai dificilă, mi se umflaseră gingiile, şi nu puteam nici să înghit, darămite să mai mestec. Aşa că am fost nevoit să mănânc supă cu paiul şi să beau apă încontinuu. De nevoie am slăbit 30 de kilograme atunci, însă l-am făcut fericit pe cardiologul meu care-mi tot spunea că trebuie neapărat să mai dau jos, la problemele pe care le am. Ştiţi că am un stent pe inimă”, a declarat pentru Click! Silviu Prigoană.


A trecut de la 110 kilograme la 70 de kilograme, iar modificarea măsurii la pantaloni şi cămaşă l-a făcut nu doar să-şi schimbe garderoba, ci şi proteza de la picior. „Hainele alea negre le-am donat la diverşi care au peste suta de kile. Înainte eram cu Bahmuţeanca şi era o perioadă neagră a vieţii mele, de-aia purtam numai negru. Acum mi-am luat unele deschise la culoare, înflorate, dar măsura M/L. Cât despre proteză, am schimbat-o şi pe asta. Mecanismul a rămas acelaşi, numai că piciorul meu subţiindu-se, a trebuit să-mi iau ceva mai îngust în partea unde se montează ea”, ne-a mai spus în acelaşi stil hilar, Silviu Prigoană.

Textul integral, pe click.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri