Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

În chiloţeii cui mai băga mălaiul public stripărul, pe vremea când era căpitan de judeţ?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Tare ne mai vine a trânti cuşma de bătătură de să-i sară fundul, stimaţi telespectatori, când vedem cum cei mai vajnici combatanţi leberali ieşeni ai momentului sunt, de fapt, şi vajnici cotizatori la aceeaşi ghioagă mediatică din târg, cea a doboşarului de presă din dealul Copoului. 

Dacă despre cotizaţiile actuale la acea puşculiţă mai ştie lumea câte ceva, nu la fel ar putea spune aceeaşi lume şi despre cotizaţiile mai vechi, ale adversarului fostului şef leberal, prifectul stripăr care se visează dipotat, cotizaţii de pe vremea când acesta era în funcţie plătită de guvern.

Spun anumite personagii bine informate că stripărul ar fi cotizat taxă de protecţie la acest D'Artagnan de paie al presei ieşene care este doboşarul din Copou ani la rând, toate plăţile făcându-se din bănuţul public al guvernului, pe care el îl administra la Iaşi, chestiune care, zice-se, ar fi în atenţia unor băieţi, ştiţi voi care, şi pe care în general e bine să-i ştii la distanţă, nu prin preajmă.

Aceleaşi guri rele mai zic că sumele în atenţia băieţilor ar fi undeva pe la cinci zerouri. Dacă e acuma să şi cubăm zerourile în ani şi luni, potrivit noilor reglementări în materie penală, pare să iasă o valoare deloc de neglijat, mai ales acuma în an electoral. Aşa că merită osteneala de a sta cu ochii pe chestiune ca pe butelie. Măcar până face bum...

Apariţie nouă în spaţiul virtual: primele impresii!

Interesantă şi intempestivă apariţie în mediul virtual, cu o pagină de feisbuc, a fostului edil şăf Jiji, stimaţi telespectatori care poate nu aţi apucatără să o vedeţi. La prima constatare, la cald, am vrea să punctăm mesajul de pe cover - "Hai să nu fim prieteni doar când ai tu nevoie, să fim şi când am eu", scris de mână (promitem o analiză grafologică într-un episod viitor, dacă tot ne-a mâncat pasiunea asta, în tinereţe, câţiva anişori cu tot cu nopţi), care arată o anumită sensibilitate, dar şi o anume suferinţă sinceră datorată singurătăţii. Mai interesant este însă de remarcat cine comentează pe acolo şi, mai ales, ce. Intraţi, căci chiar merită click-ul!

Geamantane cu dosare grele, care provoacă insomnii

Rumoare mare şi îngrijorare şi mai şi printre liderii politici de la Bucale, acum în prag de campanie electorală pentru parlamentarele din toamnă sau iarnă, după ce pe deasupra sediilor partidelor a trecut aşa o boare ce a furat de prin ponoare puful păpădiilor şi a adus pe masa lideroilor politici un zvon care gâghilă tare urât urechile pe acolo.

Zice zvonul căci marinerul ar fi plecat de la Cotroceni, când a plecat, cu câteva geamantane de copii de dosare de politicieni, servite cică de oamenii de încredere din servicii, şi pe care cică acesta ar urma să le folosească la greu în campania care bate la uşă.

Mai spun gurile rele că, de fapt, uneperiştii care au fuzionat cu marinerul, mulţi dintre ei băieţi cu ochi albaştri în tinereţe, ar fi venit sub pulpana fostului prezident tocmai atraşi de conţinutul acestor geamantane, conţinut în care întrezăresc calea spre viitorul parlament, cale ce-i va duce peste pragul de 5%. Alţii zic însă că marinerul nu va folosi nimic în campanie, şi că dosărelele cu pricina sunt marfă pentru negociere în unele dosare viitoare. Deh, dacă ne întrebaţi pe noi, parcă prima variantă ar fi mai amuzantă...

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri