Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Înainte de a-şi da obştescul sfârşit RATP şi-a cumparat o lumânare de 12.000 de euro

GALERIE
ratp
  • ratp
- +

Înainte de a fi desființată, compania de transport și-a comandat site de prezentare la un pret astronomic. E mult mai costisitor decât al Primăriei şi nu are rival în toate regiile de transport din ţară. Recepţia site-ului s-a făcut, dar ieşenii nu-l văd încă.

Falimentara RATP şi-a făcut un nou site care ar urma să fie oferit contra cost Companiei de Transport Public (CTP) a Iaşului. Contractul are o valoare de circa 12.000 euro (inclusiv TVA), iar programatorii IT contactaţi ieri de „Ziarul de Iaşi“ spun că preţul este unul „pipărat“ şi ar fi motivat doar dacă site-ul ar fi „de-a dreptul revoluţionar“. În schimb, autorii acestuia spun că valoarea este justificată din punctul de vedere al graficii şi al complexităţii. Site-ul a fost recepţionat la sfârşitul lunii august, dar nu este încă disponibil online. Preţul convenit de RATP este de 2,5 ori mai mare decât valoarea noului site al Primăriei şi de 10 ori mai mare decât cel al Termo-Service. În ţară, alte regii au ales să facă site-ul cu propriii angajaţi, un exemplu în acest sens fiind Compania de Transport Public (CTP) Cluj, care şi-a relansat pagina web în iulie 2015. În schimb, la Braşov au fost achitaţi puţin peste 6.000 euro. 

Cum este justificat costul de 12.000 de euro?

RATP a semnat contractul cu Wink Network SRL, o companie care, în ultimii ani, a derulat o serie de proiecte cu regia (panouri în autobuze, personalizarea staţiilor de transport etc). Anterior, în octombrie 2015, aceeaşi firmă mai semna un contract, de circa 8.600 euro, care a avut ca obiect realizarea unei aplicaţii web pentru managementul de flotă al RATP Iaşi. Purtătorul de cuvânt al RATP, Adrian Mihai, a declarat ieri că site-ul a fost recepţionat la sfârşitul lunii august, respectiv cu câteva săptămâni înainte de intrarea în faliment. El a susţinut că încă nu este disponibil online întrucât urmează să fie completat cu diverse date ce ţin de „informarea publicului“.

„Site-ul are mai multe secţiuni, inclusiv indicaţii de orientare/ destinaţii/plecare, cu ajutorul unor hărţi, este vorba despre liniile de transport şi harta acestora, care ar trebui actualizate de noi, planificarea mijloacelor de transport, există o rubrică de noutăţi unde putem păstra anunţurile de angajare, informaţii, ştiri cu posibilitatea de integrare cu aplicaţia care anunţă pe călători de pe ecranurile digitale din mijloacele de transport privind blocaje/modificări“, a declarat Mihai. Secţiunile site-ului dezvăluite de reprezentantul falimentarei RATP sunt similare cu cele existente pe site-ul CTP Cluj. În schimb, administratorul Wink Network, Ştefan Holicov, a precizat că site-ul este „100% personalizat“ şi este realizat de programatorii firmei, fără a fi utilizate platforme pre-definite. „Nu e doar un site de prezentare, e mai mult decât atât. Site-ul este personalizat, făcut cap-coadă. Noi am făcut un site from scratch (de la zero, n.r.), personalizat cap-coadă. Toate lucrurile au fost făcute printr-o programare propriu-zisă“, a declarat Holicov. Potrivit acestuia, faţă de site-ul CTP Cluj, cel al RATP este mai complex atât din punctul de vedere al graficii, cât şi al structurii informaţionale sau al modulelor de administrare.

Printre funcţionalităţi, acesta a amintit de management de conţinut, traducerea conţinutului în limba engleză, design şi platforme customizate, interfaţare în timp real cu alte aplicaţii ale RATP (managementul de flotă şi informare călători), actualizarea în timp real cu Google Transit cu privire la modificarea rutelor operate, seturi foto şi optimizarea site-ului pentru orice dispozitiv mobil. „Termenul de implementare extrem de scurt (de la concept, cercetare şi implementare), mentenanţă şi suportul tehnic pe o perioada de 2 ani, tehnologiile folosite şi integrarea lor justifică toată execuţia“. Deocamdată, a spus reprezentantul Wink, banii pe site nu au fost încasaţi. Mai mult, el a susţinut că, având în vedere proiectele comune între regia de transport şi Wink, compania poate lua în calcul şi o „plată prin compensare“.

Site-ul Termo-Service a costat 1.200 euro

Un nou site are de puţină vreme şi Termo-Service, dar costurile au fost de 10 ori mai mici decât cel pe care l-a vrut RATP: circa 1.200 de euro. Pagina web a instituţiei are un grad relativ ridicat de complexitate, având în vedere că pune la dispoziţia utilizatorilor modalităţi online de plată a facturilor. O altă instituţie de sub autoritatea Primăriei, Salubris, şi-a relansat site-ul anul trecut, iar potrivit directorului Ioan Apostol a costat „câteva sute de euro“. În schimb, celelalte servicii subordonate Primăriei şi-au făcut paginile web în regie proprie: Citadin, Ecopiaţa şi Servicii Publice. În context, noul site al Primăriei, lansat în luna septembrie 2016, a costat 4.600 euro.

La nivel naţional, alte companii de transport public au realizat site-uri tot cu un nivel redus al costurilor. „Noi am făcut în regie proprie site-ul, cu proprii angajaţi, l-am lansat în luna iulie“, a declarat ieri directorul CTP Cluj, Liviu Neag. În schimb, la Braşov, regia de transport din localitate a achitat, în 2014, circa 6.300 euro pe noul site al operatorului. Potrivit informaţiilor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi alte instituţii publice din ţară au semnat recent contracte pentru realizarea de site-uri şi, în general, costurile sunt cuprinse între 1.700 euro şi 9.000 euro, dar există şi contracte precum cel din municipiul Călăraşi, unde Primăria va achita nu mai puţin de 33.500 euro.  

Manager IT: Costurile încep de la 600 euro

Daniel Diaconu, manager al unei companii IT, a declarat ieri că preţul pentru realizarea unui site începe de la 600 euro, dacă pagina online este realizată pe o platformă pre-definită, iar preţul maxim ajunge undeva la 3.000 euro. „Dacă site-ul este făcut pe o platformă de la zero, costul este pe la 5.000 euro“, a spus acesta. În acelaşi timp, un şef dintr-o multinaţională IT, care a preferat să rămână anonim, a precizat că nivelul costurilor este cuprins între 2.000 şi 8.000 euro.

„Un site de prezentare între 10.000 şi 15.000 euro ar trebui să fie unul de-a dreptul revoluţionar. La un site pentru o companie de transport, cu 4.000 euro s-ar fi făcut ceva O.K., vorbim de un site cu o complexitate medie“, a spus acesta. El a adăugat că un site de acest fel ar putea fi realizat pe parcursul a 3-4 luni, dar faptul că site-ul RATP a fost terminat într-o lună nu arată că e unul simplu, ci poate arăta faptul că firma în cauză are expertiza implementării unui astfel de proiect într-un interval scurt de timp. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri