Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Încă nu se ştie dacă drumurile judeţene din Iaşi vor primi petice de asfalt

GALERIE
gropi
  • gropi
- +

Din cauza contestaţiilor pentru plombare, în cel mai fericit caz contractul de lucrări ar putea fi semnat pe 9 iulie.

Drumurile ciuruite ale judeţului mai au de aşteptat până să vadă prima lopată de asfalt. Licitaţia pentru plombarea drumurilor judeţene a ajuns abia în stadiul de solicitare de clarificări de la Eky Sam Târgu Frumos, firma care a contestat rezultatele iniţiale ale procedurii.

În cel mai fericit caz, contractul de lucrări ar putea fi semnat pe 9 iulie. La fel de uşor însă, semnarea ar putea avea loc abia în august. „În cadrul procedurii iniţiale, noi am cerut ca participanţii să aibă experienţă în stropirile succesive, tehnologia aplicată la plombări. Contestatarul nu a prezentat documente care să-i susţină experienţa, ci doar un contract în care a fost asociat cu o firmă care a făcut astfel de lucrări. Noi mai facem acum o cerere de clarificări, să răspundă negru pe alb dacă are experienţa cerută“, a declarat şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, Daniel Minciună.

Termenul stabilit pentru comunicarea clarificărilor este ziua de miercuri. Joi şi vineri va avea loc licitaţia electronică, urmată de un termen de şase zile pentru eventuale contestaţii. Dacă vor exista, va curge un nou termen de 20 de zile în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Con­testaţiilor se poate pronunţa, timp în care procedura este practic suspendată. „Sperăm să nu o luăm de la capăt. Lucrările sunt întârziate deja extraordinar de mult. Vrem să începem cât mai repede cu putinţă lucrările de plombare“, a spus Minciună. Lucrările de plombare a drumurilor ju­deţene sunt estimate la aproximativ 4,9 mi­lioane lei, fără TVA. În urma acestora, ar urma să fie cârpiţi aproximativ 550 km de drumuri judeţene.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri