Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ispita criticului

GALERIE
BogdanCretu
  • BogdanCretu
- +

Critica adevărată se scrie cu seninătate, chiar când este negativă. Nu, nu este vorba de „impostură” într-o astfel de atitudine, cum socotesc unii colegi de breaslă, ci de un resort obligatoriu al actului critic: efortul de obiectivare.

Statutul criticului de întâmpinare nu este, din câte simt pe propria-mi piele, deloc de invidiat: el se expune suspiciunii confraţilor şi a scriitorilor, indiferent despre ce şi cum ar scrie. În lumea literară, criticul stârneşte cele mai inflamate aversiuni: e permanent bănuit că face jocurile cuiva, că profită de pe urma scrisului său, că urmăreşte interese dubioase, că îşi vinde conştiinţa etc. Rar am întâlnit scriitori care să înţeleagă un lucru elementar: judecata critică nu funcţionează ca un şubler; pur şi simplu, este în logica lucrurilor ca o carte unora să placă, altora să nu placă. Totul este ca acest lucru să fie argumentat, iar criticul să îşi asume onest verdictul. Dar nu, lui nu i se iartă astfel de puncte de vedere, pentru că, în ochii scriitorului, criticul nu este un om, cu drept la gusturi şi preferinţe, ci un funcţionar al literaturii, a cărui unică justificare este să realizeze cât de valoroasă este opera lui. Lauda este încă şi mai blamabilă, pentru că se bănuieşte că în spatele ei se ascund interese meschine (nu neg ca aşa ceva nu se mai întâmplă). Scriitorul român nu se vrea doar valorificat, ci şi cocoţat în vârful ierarhiei, ceea ce presupune eliminarea celorlalţi. Prin urmare, a scrie de bine despre cartea lui X atrage automat deprecierile unui şir de confraţi ai lui X, care ştiu ei ce ştiu... A nu scrie este în egală măsură un semn de ticăloşie; e clar, dacă nu „vede” opera „Marelui Scriitor”, criticul se află în solda inamicului său...

Nu neg că nu există critici pentru care cronica de întâmpinare (practicată când şi când) nu este decât o metodă de a-şi aranja anumite lucruri. Se simte uneori asta din tonul recenziilor, pentru că şi lauda trebuie să fie, conform unui principiu ce datează din antichitate, decentă, dacă vrea să fie credibilă. Am rămas, cu un prilej oarecare, siderat când un critic respectat în breaslă încerca să mă convingă de faptul că ceea ce contează sunt cărţile, sintezele, recenziile nu se pun, acolo ai dreptul să mai laşi de la tine, să mai plusezi când îţi convine. Confratele cu pricina avea un suflet mare, pentru el conta mai mult omul decât cartea. Culmea e că părea absolut convins de „corectitudinea” opiniei sale; să încerce să fie obiectivi cei care scriu săptămânal şi care îşi arogă titlul de cronicar en titre, spunea criticul respectiv, pe care l-am surprins apoi vehiculând puncte de vedere destul de tranşante, pe care le întorcea pe dos când recenza cartea pe care, în particular, o desfiinţase. L-am „invidiat” (vorba vine!) pentru natura fericită care îi permite să jongleze cu propriile idei după cum bate vântul.

Nu e neapărat nevoie ca în urma acestor „negocieri” să se ascundă cine ştie ce avantaje, mie mi se pare că şi „bunele intenţii” bruiază corectitudinea actului critic. E greu să scrii negru pe alb ce nu îţi place în cartea unui amic? Este, pentru că scriitorii sunt sensibili şi rişti să strici o relaţie. Dar, dacă o relaţie se strică pentru că ai fost onest, ea nu era oricum una care să merite să fie apărată... E şi mai dificil să te apleci în faţa evidenţei valorice a cărţii unui scriitor ori coleg de breaslă pe care nu-l ai la inimă sau care, cine ştie, ţi-a făcut rău cândva? Sigur că este, dar eşti obligat să încerci; iar dacă nu reuşeşti, dacă „luciditatea” critică îţi este bruiată de patimă, dacă ai poliţe de plătit, dacă nu poţi „ierta”, mai bine scrii pamflet sau te mulţumeşti cu studiul academic. Critica adevărată se scrie cu seninătate, chiar când este negativă. Nu, nu este vorba de „impostură” într-o astfel de atitudine, cum socotesc unii colegi de breaslă, ci de un resort obligatoriu al actului critic: efortul de obiectivare. În lipsa acestuia, critica îşi pierde esenţa şi devine discurs improvizat, eseu empiric sau orice altceva. Adoptă un ton călâi (ceea ce este caraghios, după mine) sau recurge la tot felul de trucuri retorice pentru a nu risca un verdict tranşant.

A mai repeta, după Călinescu, faptul că obiectivitatea este imposibilă în critica literară poate suna redundant. Cu toate acestea, a tinde către obiectivitate este obligatoriu. Ce înseamnă „obiectivitatea” altceva decât subiectivitate asumată, onestă? Adică a-ţi spune punctul de vedere în orice situaţie, indiferent de presiuni, indiferent de interese, indiferent de opinia majoritară. Criticul literar are tot dreptul să greşească, dar să o facă „pe barba lui”, din consecvenţă cu sine însuşi, cu ideile în care crede, cu principiile pe care le vântură, cu gusturile şi opţiunile sale ideologice asumate deschis (aici cade accentul). Dacă respectă această regulă elementară, nu poate fi acuzat de malpraxis.

Problema aşa-numitului „conflict de interese” nu mi se pare foarte complicată. Câtă vreme se respectă principiul mai sus descris, nu poate fi vorba de aşa ceva. Câtă vreme un critic laudă o carte bună, argumentat, nu după ureche, indiferent în ce soi de raporturi s-ar afla cu autorul ei, cu editura care a publicat-o, nu este de blamat. Pentru un critic adevărat, capabil să ia „distanţa” obligatorie faţă de tot ce este în afara cărţii, autorul în carne şi oase se abstractizează, capătă consistenţa unui abur atunci când scrie despre cutare carte. În caz contrar, face servicii de presă, nu critică literară. Nu ştiu de ce aceste principii atât de simple, exprimate clar încă de la începuturile criticii noastre, devin atât de neclare în zilele noastre.

Nu-mi scapă faptul că ceea ce am scris mai sus poate suna idealist, de nu chiar naiv. Cu toate acestea, este igienic să repetăm din când în când, chiar niţel patetic, nişte truisme care riscă să se demonetizeze. Încerc să cobor cu picioarele pe pământ pentru a încheia. Sigur că sunt destule presiuni cărora un critic de întâmpinare trebuie să le facă faţă. Ţine însă de riscurile meseriei. La fel de agresive şi încă mai periculoase sunt însă şi tentaţiile. Cronica literară te poate ajuta dacă eşti carierist, te poate angaja pe o orbită mondenă a vieţii literare. Îţi poate da sentimentul puterii; e vorba de un surogat, de fapt, unul destul de ieftin... Criticul autentic nu caută puterea şi nici nu ţine la imaginea sa în ochii scriitorilor. Ţine în schimb la imaginea sa din oglindă. 

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Al.I.Cuza”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri