Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

La „Zoiosu”

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

Barului i-a rămas numai porecla de pe vremea lui Ceaşcă, că acum nu mai e zoios. S-a înrolat şi el în şirul milioanelor de baruri de pe gogoloiul de pământ numit de nu ştiu ce dobitoc „planeta albastră”: nelipsitul bar înalt, nelipsitele măsuţe şi scaune de plastic, aceleaşi autocolante cu răcoritoare peste tot, nelipsiţii negrotei şi nelipsita Lady Caca, zbânţuindu-se şi scălâmbăindu-se în nelipsitul televizor cu ecran plat.

- Doamna Gina, porţia mea!, îi fac semn patroanei, neuitând să-i trimit şi un zâmbet cuminţel à la Fuego.

Doamna Gina face parte din vechiul Zoiosu: tot şleampătă, tot târşâind papucii cu pampoane. În rest doamna Gina e doamna Gina. Mai mult ca sigur că ai întâlnit tipul, cititorule; e destul multiplicat în spaţiul carpato-danubiano-pontic: permanent merinos la Paşte şi la Crăciun, glezne umflate cât putinelele, macrameuri pe jumătate putrezite, bibelouri şi bibiluri de pe vremea lui Pazvante, toate discurile cu Gică Petrescu, concepţii de televizor cu lămpi (de aia câteodată îi filează o lampă). Şi cam atât.

Îmi aduce porţia mea matinală: ceai negru tare-tare amestecat cu un rom mare. Gust. Doamna Gina îmi face ochi dulci şi mă întreabă dacă îmi place. O asigur că da, apoi o întreb politicos de sănătate, schimbăm păreri despre vreme. A spune banalităţi pe înţelesul tuturor - iată ce-mi asigură succesul.

Sorb mulţumit din ceai (reţeta contra mahmurelii nu dă greş niciodată) şi îmi aprind o ţigară scumpă şi parfumată. Una singură pe zi. Fiind sâmbătă şi dimineaţă, barul e gol. Prin uşă pătrunde izul insinuant şi indescriptibil al Bahluiului, iubitul şi murdarul râu din apropiere. Zeama lui fadă şi tulbure o simt în toţi porii. Îmi place. În definitiv aici m-am născut.

Fumul albastru-cenuşiu-metalic al ţigării îmi dă o senzaţie de confort. Doamna Gina de la Zoiosu la fel ca totdeauna: cu pampoanele roz-căcănii ale papucilor, cu amplasamentul sânilor defuncţi undeva spre buric şi cu vorba ca o adevărată patiserie turcească - numai miere. Crâşma e goală. Doar într-un colţ un pensionar stă cufundat în lectura ţâţelor din Libertatea. Să îmi mai dea o porţie?, mă întreabă feea Gina. Din uniforma politeţii mele cuceritoare nu lipseşte nici un nasture:

-Dacă sunteţi amabilă...

Putinelele varicoase se grăbesc spre bar, „sarmalele” de pe creştetul capului se agită printre sticle şi imediat apare pe masa mea „marghilomanul” personal (dacă nu ştii nimic de vorba asta, uită-te prin dicţionare, năvlegule, sau măcar pe wikipedia).

Doamna Gina îşi şterge o lacrimă care nu i se iveşte în ochi şi îmi zice cu vocea-i tremurată, de capră înecată:

- Aţi auzit că a murit Mitică Tirbuşon?

- Vai, nu se poate!

Mitică Tirbuşon era unul dintre cei mai asidui clienţi ai Zoiosului. Citesc în mintea doamnei Gina ca pe panoul cu sosirile şi plecările trenurilor din Gara de Nord - încă un client de nădejde pierdut!

- Şi de ce a...?, întreb de parcă n-aş şti.

- Bea!, îmi răspunde proprietăreasa de parcă acum ar fi auzit.

- Aaaa, oftez cu resemnare.

Îmi răsucesc creierii în chip de tirbuşon şi extrag pentru bietul Tirbuşon câteva păreri de rău din sertarul cu regrete aproape gol. Pe urmă ne înfruptăm cu alţi recent intraţi în putrefacţie din cartier, care şi-au dat obolul de-a lungul anilor la Zoiosu. Apoi, cuprinşi de vibraţii emo(na)ţionale, evocăm la desert pe Mădă (Manole), pe săracu nea Gică (Petrescu), febleţea doamnei Gina, pe Dolănescu, pe „basarabenii ceia” (Aldea Teodorovici) şi pe... a nu, ăsta încă nu.

Vărs pe gât cîâteva picături întru pomenirea celor evocaţi. Dar, fiindcă mănânc sub media de proteine a unui călugăr budist, compensez cu o duşcă zdravănă. Dumnezeu să ne ierte!

O căldură insinuantă îmi pătrunde în maţe şi spiritul îmi moţăie, împleticindu-se în presupuneri.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri