Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

La mahmureală

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Eu am venit aici să fac o demonstraţie. Mănânc fân în faţa preşedintelui ca să vadă cât sunt de dobitoc... Aş putea să mestec câteva din replicile pe care le-am spus pe scenă. Preşedintele şi-ar da seama că are de-a face cu om inteligent. Dar asta la ce mi-ar folosi?

Mă trezesc la patru dimineaţa cu dureri de cap şi tuse în piept. Bâjbâi pe lângă pat, dau peste pachetul de ţigări, dar cutia de chibrituri unde-i? Diavolul a făcut-o dispărută sub parchet. În sfârşit, pipăi cu mâna şi o găsesc. În cutie nici urmă de chibrit. Asta mă deprimă şi mai mult. Ce-ţi poate limpezi mai mult mintea decât o ţigară pe stomacul gol?! Dau să adorm la loc, însă somnul nu se prinde de pleoape. Mă zvârcolesc pe o parte şi pe alta, din ce în ce mai agitat. Iar creierul e atât de năclăit, atât de plin de groază, atât de înglodat în tot felul de miasme, încât îmi vine pur şi simplu să mă iau de păr, să mă dau cu capul de pereţi.

Şi cum mă chinui aşa, plin de sudori, îmi trece deodată o idee prin cap. Ce-ar fi, îmi zic, să mă duc la Palat şi să le zic una şi bună! Rumeg ideea pe-ndelete şi mă ridic din pat. Capul îmi vâjâie îngrozitor, în urechi aud un zgomot ciudat. E ca şi cum ar ţiui şi tavanul, şi pereţii sau ca şi cum în loc de pereţi şi de tavan aş fi înconjurat de un ţintirim plin de cosaşi... Nicăieri nu ţârâie cosaşii mai frumos ca-n cimitir... Ştiu foarte bine, le cunosc tabieturile, am înnoptat de atâtea ori acolo, încât aş putea să reglez şi ceasul după ei! Cel mai frumos ţârâie greierele la prânz, dar sunt unii care odată porniţi nu se mai opresc din ţârâit nici după miezul nopţii! Îi aud până şi morţii ce-şi dorm somnul de veci la umbra unor cruci din cimitir, cască şi se întind până le pocnesc oasele. Şi apoi, acompaniaţi de acelaşi ţârâit, adorm la loc. Casc şi eu, încheieturile-mi pocnesc. Fac câteva mişcări de gimnastică (m-a obişnuit cu gimnastica pe vremea când am lucrat ca iluzionist la circ) şi-acum iată-mă-n picioare. Pereţii se mai clatină, ca şi podeaua, de altfel. Dar nu mă dau bătut. Privesc pe geam, e încă întuneric. Să tot fie cinci fără un sfert. De când mă zvârcolesc în pat n-au trecut nici trei sferturi de oră. Şi când stai la un păhărel, timpul zboară pur şi simplu ca o muscă pe sub nas. Nici nu vezi când s-a făcut amiază şi dacă ridici ochii şi te uiţi în stradă, s-a şi-nserat. Cu timpul nu e de glumit. Te întorci în cameră şi consoarta te ia la rost: unde ai fost de dimineaţă!? Câţi bani ai dat pe băutură, că parcă ar fi vorba aici numai de bani. Omul mai are şi necazuri. Chiar ieri îmi spunea: în loc să-ţi rezolvi treburile umbli prin bodegi... Nu am nici un fel de treburi de rezolvat. Treburile mele le rezolvă alţii. Iar dacă am intrat în bodegă, asta-i altă poveste. Mai înainte însă am trecut prin cimitir. E acolo o întreagă lume...

Nevasta e bine s-o laşi să bodogănească în legea ei; chiar dacă n-ai lăsa-o, ea tot te-ar ocorî. Un ban dacă-i scapi, îl cheltuie pe fel de fel de fleacuri, dar de vorbit vorbeşte cât zece la un loc. Şi măcar dacă ar fi mai brează decât mine. Dar cum e turcu', aşa-i şi pistolu'. Zi-i femeie şi atât! Diavolul m-a ispitit pentru a nu ştiu câta oară şi când îmi era lumea mai dragă şi m-am încurcat cu ea...

În fine, mă dau jos din pat, pe întuneric, îmi trag nădragii, îmi pun cămaşa, haina, pardesiul, bâjbâi pe lângă pat după pantofi, observ că sunt deja încălţat, trec în baie, caut în dulăpior sticluţa, trag un gât, nu e chiar rău, dimineaţa te unge pe stomac, bag sticla în geantă, îmi iau pardesiul, pălăria şi ies pe uşă, aruncând o vorbă în treacăt, că mă duc la cumpărături. Dacă m-aude, bine, dacă nu, să fie sănătoasă... Noua mea Nadine se întoarce, se ridică în capul oaselor, cască nişte ochi cât cepele, bolboroseşte ceva prin somn şi cade înapoi în nesimţire. Închid după mine uşa, ridic resemnat din umeri, ce în palmă ţi-e scris, în frunte ţi-e pus, cobor treptele şi dau să ies pe poartă, dar mă opresc la timp... Portarul, cu toate că nu duce paharul la ureche, doarme iepureşte. Dacă mă vede, mă întoarce din drum. N-am chef să mă târguiesc cu el. Aşa că mă las ca un câine în patru labe, mă strecor pe lângă geam, şi iată-mă viu şi nevătămat mergând la pas vioi pe trotuar...

Pe stradă ceaţă. Copacii dau să înverzească. Aerul e cât se poate de curat. Îl trag cu plăcere în plămâni, până mă apucă ameţeala. Ies la şosea. Circulaţie puţină. Ici-colo se aude câte o tuse seacă. Mai trece câte un autobuz. În timp ce înaintez pe trotuar, cu gândul la fel de fel de lucruri, văd deodată în faţa mea, nici la zece paşi, o căruţa cu nutreţ. Înainte de-a mă întreba ce caută căruţa în oraş, că doar eram deja pe bulevard, am aşa o iluminare. Grăbesc paşii, mă apropii, nişte faruri luminează din spate, umbra mi se proiectează pe asfaltul uşor umed, camionul trece şi încep să smulg smocuri şi să le îndes în geantă. Burduşesc fânul printre hârţoage şi trec din nou pe trotuar. Traversez bulevardul şi urc într-un tramvai. Nici ţipenie de om. După câteva staţii cobor, mai am timp să ajung la timp acolo unde trebuie... Piciorul începe să mă jeneze mai jos de genunchi. Poliomielită. Am contactat-o în adolescenţă, am scăpat totuşi ieftin, puteam s-o păţesc mai rău. Piciorul stâng e mai subţire decât dreptul. Şi un pic mai scurt. Cu un deget mai mult. Şi, totuşi, mă descurc destul de greu fără baston. Cap sec, îmi zic, de ce l-ai lăsat după uşă?!

La şase şi jumate sunt în faţa palatului şi încep să aştept. E încă puţină ceaţă. Ziua, uşor mohorâtă. Aud nişte păsări zbenguindu-se în copaci şi asta mă înveseleşte.

Nu e prea uşor să dai de preşedinte. Nu se ştie pe care poartă intră şi pe care iese. Unii stau săptămâni întregi, se mută când la o poartă, când la alta şi nimic. E ca la loz în plic. Tragi şi nu câştigi. Nu tragi şi-ai câştigat! Adică rămâi cu banii-n buzunar! La mahmureală se spune că omul are noroc. Nu trebuie decât să stau şi să aştept. Sorţii sunt de partea mea. Presimt asta. Că doar nu degeaba m-am sculat cu noaptea în cap şi m-am pripăşit aici...

În sfârşit, iată-l că soseşte. Îl recunosc după pardesiu. Acum e acum, îmi zic. Scot un smoc de fân din geantă şi încep să-l mestec, exact ca un cal. Preşedintele se uită la mine, cam dintr-o parte.

"Bună ziua”, îngân, continuând să molfăi.

„Bună, tăică, îmi spune, dar ce faci aici?”

„Iaca bine”, şi continui să molfăi mai departe.

„De ce mănânci fân, omule?, zice. Chiar n-ai ce mânca?!”

„N-am, zic. Totul e prea scump...”, şi mestec mai departe fân, cu gura plină.

Nu-i prost preşedinte de fel, gândesc. Dar de ce-mi zice „taică"? Că doar trebuie să fim cam de-un leat, doar că eu, cum să zic, din pricina patimii pe care o am, am ruginit un pic prea devreme... Şi glasul mi s-a cam dogit. Dar să mă fi văzut cât de fresh arătam acum vreo treizeci de ani... Am fost sufleor la teatru şi încă ce sufleor! Apoi, ce-i drept, am ajuns magician la circ! După prima repetiţie cunoşteam tot textul pe de rost! Actorii îşi buchiseau repetând rolurile în cabine, iar eu treceam ţanţoş printre ei. După ce începea spectacolul, închis în cuşca mea eram atent ca un păianjen la tot ce se petrecea în jur... Cine credeţi că era adevăratul stăpân al scenei? Regizorul? Actorii? Regizorul tremura în culise, actorii intrau şi ieşeau pe scenă ca nişte popândăi. Adevăratul stăpân al scenei eram eu, sufleorul! Puteam să stau şi cu ochii legaţi, simţeam din timp, după tremurul aerului, când cineva avea să încurce replicile. Ce pot să vă spun, unii actori sunt de-a dreptul imbecili. Nu reuşesc să-şi înveţe rolul nici dacă îi pici cu ceară. Şi atunci improvizează, spun tot felul de aberaţii, de ţi se întoarce stomacul pe dos. Noroc că autorii nu vin decât la premieră, altfel i-ar apuca damblaua... Cei de la operă m-au tot curtat, chiar dacă aveam un picior ceva mai scurt, voiau să mă facă balerin. Am refuzat oferta cu o nobilă răceală. Nu aveam chef să sparg nuci pe gheaţă, nici să bărbieresc nu ştiu ce faţă la Sevilla sau să alerg, învârtindu-mă ca un titirez pe gheaţă, după vreo lebădă pe lac... Nu aveam nevoie nici de glorie, nici de aplauze. Şi-acum, iată unde am ajuns... Aş fi putut să mănânc sutiene şi eşarfe. Chiloţi de damă şi ciorapi... Sau să mestec alte suveniruri ascunse în dulap... Dar nu, eu am venit aici să fac o demonstraţie. Mănânc fân în faţa preşedintelui ca să vadă cât sunt de dobitoc... Aş putea să mestec câteva din replicile pe care le-am spus pe scenă. Preşedintele şi-ar da seama că are de-a face cu om inteligent. Dar asta la ce mi-ar folosi?! Eu vreau ca el să înţeleagă că sunt un dobitoc. Prefer însă să mă exprim într-o formă parabolică... „Mănâncă paie, taică”, l-am auzit zicând. „De fân, no zău că e păcat... Dacă o să fie secetă, n-o să avem la iarnă hrană pentru vite. Şi atunci ce ai să faci!?”

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri