Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

La sfârşitul lecturii, irezistibilul Dan Coman îşi face harachiri

GALERIE
nichita danilov200
  • nichita danilov200
- +

Nu există momente de respiro în poezia sa. Neexistând spaţii goale, nu există lumini şi umbre. Ca în reprezentările cubismului, obiectele sunt deposedate de forma lor spaţială, reduse la suprafeţe. Nu există prim-plan şi nici planul secund. Ci doar o stare de angoasă ce aduce formele la acelaşi numitor.

Uluitoarea asemănarea a autorului volumului Anul cârtiţei galbene cu actorul Clint Eastwood, ale cărui filme le-am urmărit în anii adolescenţei mele, ba chiar i-am imitat întrucâtva şi încruntătura, îmi joacă de fiecare dată feste atunci când mă adâncesc în lectura cărţilor de poezie ale lui Dan Coman, autor din generaţia douămiistă, generaţie din care fac parte, printre alţii, Dan Sociu, Claudiu Komartin Teodor Dună, Radu Vancu, Cosmin Perţa, Elena Vlădăreanu, Ruxandra Novac, Ofelia Prodan, Ştefan Manasia etc., etc… (Pesemne însuşi tânărul Dan Coman este conştient de această asemănare a sa, de unde şi titlul romanului său autobiografic, Irezistibilul, în care putem depista, ca de altfel şi în toată poezia lui, urmele unui narcisism atroce, punctat de note autoironice.) Aceasta se întâmplă doar la debutul lecturii. Pe măsură ce mă adâncesc în carte, starea mea lăuntrică se schimbă. Scenele din filmele cu cowboys ce mi se perindă prin faţa ochilor se şterg, se evaporă în aer, iar eu, încetul cu încetul, impulsionat de fluxul de cuvinte, cad pradă unei alte reverii, cufundându-mă într-un univers straniu, angoasant, unde fiinţele şi lucrurile cresc unele din altele, amestecându-se mereu între ele.

Ca şi la majoritatea poeţilor generaţiei sale, comparaţia amplă, reverberatoare, prin fluxul şi refluxul de afirmaţii şi negaţii, reprezintă punctul forte al poemelor lui Dan Coman. Cea mai mare parte dintre ele au ca punct de plecare trupul uman şi multiplele sale componente, pe care poetul le translează din planul real în cel transcendental şi viceversa. ”Femeia de lângă mine e înaltă şi foarte calmă/…/ stă întinsă pe masă şi mă priveşte cum alerg/ de la un capăt în altul al camerei./ Mâinile ei cresc neîncetat şi cafeaua se face/ tot mai tare şi tot mai neagră/…/ femeia de lângă mine are pe chip jumătăţi de fluturi şi jumătăţi de viermi/…/ mâinile ei au devenit neîncăpătoare în camera mea.” Poemul e construit în jurul unei obsesii. Bărbatul şi femeia se află în două stări contradictorii. Ea e dominată de o inerţie, vecină cu repaosul absolut, cu moartea. El e exasperat de vuietul care îi răsună în creier. Între aceşti doi poli erotici, unul încărcat negativ, altul pozitiv, se produc descărcări electrice, care, în mod contrar legilor fizice, nu detensionează starea de angoasă a personajelor, ci o potenţează împingând-o spre delir. Desenul poemului ne duce cu gândul la tablourile lui Chagall, dar şi la Magritte. Personajele (îndrăgostiţii? logodnicii?) se află într-o stare de transă, premergătoare levitaţiei. A acuplării în timpul zborului somnambulic. Pentru a se putea desprinde de la podea, el aleargă dintr-un capăt în altul al camerei. Pe măsură ce aleargă, camera se dilată, luând o formă elipsoidală. Pentru a-i crea starea de disconfort, de neîncredere, stimulându-i, prin această atitudine, avântul, femeia stă într-o stare de prostraţie. Din pricina apatiei, chipul ei se acoperă de viermi. Numai mâinile, transformate în două ceşti de cafea, cresc neîncetat şi aceasta pentru a putea urma trupul neliniştit al bărbatului pregătit pentru levitaţie. Între timp, din pricina libidoului, pe chipul femeii jumătăţile de viermi s-au transformat în jumătăţi de fluturi. Roiul de viermi şi roiul de fluturi îşi vor lua zborul odată cu personajele cuprinse în cadru, însoţindu-le pe tot cuprinsul dansului lor nupţial.

Atmosfera poemelor e dezolantă. Cadrul e minimalist, deprimant. Gesturile autiste. Ca în Povestea sentimentală a lui Nichita Stănescu, el se află la o margine a orei, închis în propriul său eu egocentric, iar ea, femeia, la celălalt capăt al aceleiaşi ore, închisă într-o altă sferă, într-un alt timp dogmatic, dominat de apatie. Placiditatea femeii pune bărbatul în mişcare. Dialogul dintre ei se rezumă la privire. Avem de-a face aici cu o relaţie ce reface la scară umană drumul spermatozoidului către ovul. Imaginea chipului femeii colcăind de fluturi şi viermi ne îndreptăţeşte să îmbrăţişăm această ipoteză. Chipul e asemenea unui măr, dar şi asemenea unui ovul înconjurat de spermatozoizi, ce încearcă să se transforme în fluturi. În idei, dar rămân la jumătatea drumului. Faţa năpădită de viermi face trimiterea, de asemenea, şi la pictura lui Magritte. Aceasta este, de altfel, una din puţinele imagini din poezia lui Dan Coman ce se detaşează din decor, având o proiecţie în transcendent. În contextul poemului, ea reprezintă un punct în care expresionismul se întâlneşte cu suprarealismul, ducând la scindarea eului: ”nici într-o clipă nu am încetat să-mi vorbesc altfel decât unei femei/ dar astăzi neruşinarea întrece orice închipuire./ e peste miezul nopţii o oră şi eu mă rotesc în jurul meu/ cu o viteză ameţitoare şi îmi tot sărut mâinile./ mi-e peste puteri să mă abţin. Până peste puteri./ căci numai ştiind că sunt acolo în el (s,n), trupul meu reacţionează”. În el? Cine este acest el în care eul poetului zace prizonier? Un alt eu? Un alt eu al său? Trupul? Luptându-se cu învelişul său carnal, sinele nu găseşte nici o portiţă de scăpare pentru a ieşi din sine. Adică din el.. Din sinele primar, unde elementul masculin şi cel feminin trăiesc nedespărţiţi: ”cu adevărat niciodată n-am încetat să-mi vorbesc altfel decât unei femei/ dar astăzi neruşinarea mea a depăşit orice închipuire./ astăzi când tocmai reuşisem să-mi adorm trupul/ iar tensiune dintre mine şi el aproape se risipise/…/ şi tocmai ca unei femei i-au fost de-ajuns/ câteva mişcări puternice şi pline de precizie/ pentru ca strigătele lui înfundate să-mi acopere strigătele”. Poeziile lui Dan Coman sunt dense, foarte bine structurate, cu imagini ample, ce se ramifică pe toată suprafaţa poemului, înfingându-şi rădăcinile în fiecare cuvânt, în fiecare sintagmă, schimbând, deseori, configuraţia şi sensul. Nu există momente de respiro în poezia sa. Neexistând spaţii goale, nu există lumini şi umbre. Ca în reprezentările cubismului, obiectele sunt deposedate de forma lor spaţială, reduse la suprafeţe. Nu există prim-plan şi nici planul secund. Ci doar o stare de angoasă ce aduce formele la acelaşi numitor: ”îmi măsor înălţimea, mă cântăresc trecându-mă/ dintr-o mână în alta. sunt bine./ sunt proaspăt. Mai şiret ca oricând mă admir cu coada ochiului./ pe furiş îmi plesnesc gambele şi înaintez”. Înaintez către mine însumi, către sinele prizonier, adăugăm noi, prin sinele carnal, în care sângele, creierul şi toate celelalte organe îşi fac datoria. Pentru ieşirea din sine e nevoie de o oareşicare dereglare a simţurilor, ce duce la revelaţie, la ieşirea, fie ea şi temporară, din trup: ”s-a făcut deja dimineaţă şi eu abia mă ridic de păr/ cu mâna dreaptă îmi mişc picioarele şi înaintez/ nici nu ating pământul/ soarele nu-mi izbeşte fruntea dar ca întotdeauna/ luminez singur de jur împrejur/ pielea mea e mai lipicioasă decât pielea tuturor animalelor la un loc/ pielea mea adună într-o singură zi mii de degete/ unele îmi urcă până la gât şi lasă acolo pata lor vişinie/(…)/ cu coada ochiului îmi admir prospeţimea./ mă las de păr şi cad în mijlocul podelelor ca o cămaşă/…/ deschid gura şi alunec cu totul în afara ei/ ca un miros acru dintre buzele unui necunoscut.”

…Pe măsură lecturii poemelor lui Dan Coman, asemănarea sa cu Clint Eastwood se estompează, astfel că în locul scenelor cu cowboys prin faţa ochilor mei se perindă diverse scene din filmele cu samurai ale lui Akira Kurosawa sau a altor mari regizori japonezi.. Şi atunci, cu ochii închişi, într-o atitudine contemplativă, mi-l închipui pe Dan Coman, asemenea protagonistului peliculei lui Masaki Kobayashi, cum la sfârşitul filmului, după ce şi-a măcelărit aproape toţi duşmanii, îşi face harachiri. Atunci îmi răsună în urechi, pe un fond muzical oriental, câteva versuri din Elegia a treia a lui Nichita Stănescu, ce desemnează nu altceva decât ieşirea din trup: ”Camera se revarsă prin ferestre/ şi eu nu o mai pot reţine cu ochii deschişi./ Război de îngeri albaştri, cu lănci curentate,/ mi se petrece-n irişi./ Mă amestec cu obiectele până la sânge,/ ca să le opresc din pornire,/ dar ele izbesc pervazurile şi curg mai departe/ spre o altă orânduire./ O, scurtă tristeţe, rămâne/ de jur împrejur o sferă de vid!/ Stau în centrul ei şi unul câte unul/ ochii din frunte, din tâmplă, din degete/ mi se deschid.”

Ceea ce copleşeşte în poezia lui Dan Coman, scria Emilian Galaicu Păun, este forţa sa vizionară. Temperament vulcanic, versurile sale ţâşnesc ca din gură de profet, revărsându-se - lavă fierbinte - în imagini flamboaiante.” Ca şi în cazul poeziei lui Nichita Stănescu, cuvintele lui Dan Coman curg spre o altă orânduire, spre o altă odine a lucrurilor, spre un alt ev poetic.

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri