Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

LOTERIA 112. Cazul academicianului Valeriu Cotea demonstrează cum am putea muri cu zile la Iaşi

GALERIE
valeriu cotea
  • valeriu cotea
- +

Salvarea vieţilor omeneşti, în judeţul Iaşi, a ajuns să fie adesea o chestiune ce ţine de norocul de a prinde o maşină SAJ sau SMURD disponibilă. Cu toate că ambele servicii au raportat peste 130.000 de intervenţii medicale în 2015, pe unele ture înregistrând chiar şi câte 400 de apeluri prin 112, la nivel de organizare, cele două entităţi sunt limitate de numărul mic de maşini aflate în dotare şi de personalul încadrat.

Cazul academicianului Valeriu Cotea, care a ajuns sâmbătă în starea gravă la spital, arată că, în unele zile, cele două servicii sunt efectiv depăşite de numărul de solicitări. În ziua accidentului academicianului, erau doar două ambulanţe cu medic de serviciu, iar la ora apelului nici una nu era disponibilă. Deşi intervenţia era în oraş, la Agronomie, prima salvare, fără medic, a ajuns după 26 de minute de la apel, iar cea cu medic, după 44 de minute. La Iaşi, potrivit normativelor UE în materie, ar fi nevoie de un număr dublu de ambulanţe.

 

Reputatul oenolog Valeriu Cotea se află încă monitorizat în Clinica ATI a Spitalului „Sfân­tul Spiridon“, în comă post­resuscitare, după ce sâm­bătă la amiază s-a înecat cu o felie de portocală. În momentul în care apropiaţii profesorului au solicitat ajutor la 112, echi­pajele cu medic de la SAJ şi cele de prim ajutor de la SMURD erau în teritoriu, la alte intervenţii medicale.

Intervenţia, după aproape  jumătate de oră de la apelul la 112

Conform datelor înregistrate de SMURD, care coordona în acea zi intervenţiile medicale în judeţ, la adresa pe care s-a făcut solicitarea, în apropierea rondului din Agronomie, primul echi­paj medical a ajuns la aproape jumătate de oră de la înregistrarea apelului prin 112. Era un echipaj fără medic, cel cu medic ajungând după circa trei sferturi de oră. O situaţie greu de înţeles în condiţii de trafic neaglome­rat, şi caz din oraş.

Reprezen­tan­ţii SMURD susţin că persoana care a anunţat cazul, mai exact un medic aflat la faţa locului, a precizat că bolnavul prezintă semne de dispnee (n.r. - greutate în respiraţie din cauza unor boli cardiace). „La ora 12.00 a fost făcut apel pentru dispnee, fără alte acuze. Apelul a fost făcut de către o doctoriţă de la faţa locului. Echipajul de prim ajutor care a intervenit la caz a mers la faţa locului după ce s-a eliberat de la un alt caz. Echipajul a ajuns la faţa locului la ora 12.26. Ulterior, la 12.44, a ajuns şi ambulanţa de tip C de la SAJ. Medicul coordonator din acea zi a procedat aşa cum se procedează peste tot în lume, adică a trimis la caz prima resursă disponibilă şi cea mai apropiată de acesta“, a explicat profesorul Diana Cim-poeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Ambulanţa cu medic: drum de 7 minute

Starea profesorului se agra­vase când echipajul SMURD a ajuns la faţa locului, motiv pentru care paramedicii au solicitat ambulanţă cu medic, între timp demarând procedurile de resuscitare. Potrivit SAJ, colegii pa­ra­medici au solicitat ambulanţa la ora 12.37, peste şapte minute echipajul aflându-se la faţa lo­cului. „Apelul către noi a fost înregistrat la 12.37, iar la 12.38 ambulanţa a plecat spre Agronomie, ajungând acolo la 12.44. Echipajul nostru a continuat procedurile de resuscitare începute deja de echipajul SMURD şi, cel mai important, a reuşit dezobstrucţia că­ilor respiratorii, adică a reuşit să îndepărteze acele bucăţi de portocală care determinaseră asfixia mecanică. În momentul primului apel, cele două ambulanţe de pe Iaşi, cu medic, se aflau la alte intervenţii în teritoriu“, a precizat asistent principal Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ.

Potrivit acestuia, pe fiecare tură, de câte 12 ore, SAJ are la dispoziţie câte două ambulanţe cu medic pentru a interveni la cazurile preluate prin 112. Mai mult, reprez­entatul SAJ a precizat că serviciul deţine de aproape două ori mai puţine ambulanţe decât necesarul stabilit în funcţie de adresabilitatea judeţului. „Ra­portul făcut public la nivelul Bucureştiului este valabil şi în restul teritoriului. Ne confruntăm cu lipsă de personal şi cu mijloace insuficiente pentru a face faţă volumului de mun­că“, a mai arătat purtătorul de cuvânt al SAJ.

Dotarea SAJ Iaşi

Serviciul de ambulanţă are în dotare 66 de autosanitare, dintre care patru sunt de tip C2, destinate urgenţelor medicale cu prioritate maximă, cu echipaj format din medic, asistent şi ambulanţier, 43 de maşini sunt de tip B2, destinate intervenţiilor de urgenţă, cu echipaj format din asistent şi ambulanţier, alte 13 autosanitare sunt de tip A1 şi A2, cu ajutorul cărora se transportă cazurile minore şi cele asistate, plus încă şapte ambulanţe care sunt folosite pentru con­sultaţii la domiciliu, echipajul lor fiind format din ambulanţier cu medic.

Pentru a interveni cu cele 66 de autosanitare, SAJ are 23 de medici, 166 de asistenţi medicali şi 163 de ambulanţieri. Comparativ, SMURD are 16 mijloace de intervenţie, dintre care un echipaj de terapie intensivă - TIM, unul de terapie intensivă neonatală - TINN, un elicopter, şapte echipaje de prim ajutor, trei maşini de transport victime multiple şi o maşină de dezastre. Pe acestea lucrează 20 de medici, 30 de asistenţi me­dicali şi aproape 90 de paramedici.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri