Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Luciditate şi determinare

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Se anunţă pentru duminică manifestaţii organizate de două mari centrale sindicale şi de o serie de ONG-uri (intrate şi ele în vizorul puterii). O ieşire masivă în stradă, ca în iarnă, ar fi un semnal puternic. Partida încă se joacă, încă mai e timp.

În acest moment, Liviu Dragnea pare că s-a decis să reziste până la capăt. Nu e vorba aici de nici o prezumţie de nevinovăţie: dacă ar vrea cu adevărat să-şi dovedească nevinovăţia, Dragnea ar trebui să demisioneze din funcţiile oficiale şi să aştepte verdictul justiţiei. Or, fostul baron de Teleorman adoptă, dimpotrivă, o strategie a victimizării, inventează duşmani imaginari şi pretinde că tot ce întreprinde e spre binele românilor. Presupunând însă că programul de guvernare al PSD e aşa de grozav, el ne-ar face fericiţi şi fără Dragnea în fruntea Camerei Deputaţilor. Liderul social-democrat tocmai asta doreşte să arate: că este indispensabil, că doar el le ştie pe toate (inclusiv, „din scoarţă-n scoarţă”, faimosul program). Avem a face, în chip evident, cu o derivă autoritaristă, din acelea din care istoria ne-a servit exemple cu duiumul şi care mai toate au sfârşit prost.

Nu încape îndoială, aşadar, că problemele de ordin juridic ale lui Dragnea îl fac incompatibil cu poziţia sa de al treilea om în stat. Doar cineva cu tupeul celui de al doilea om în stat, şi el cu musca penală pe căciulă, poate să conteste această realitate. Prin Dragnea şi Tăriceanu, România dobândeşte (trist „privilegiu”) un statut de unicat în Uniunea Europeană. Nu trebuie să ne ferim de cuvinte: în ţara noastră puterea a fost confiscată de un grup condus de doi penali (evit, după cum vedeţi, termenul „infractori”), iar partidul care se prezintă drept „cel mai mare din România” se complace - cu câteva, lăudabile, excepţii - în minciună şi demagogie populistă. Dirijaţi de Dragnea, baronii din PSD îşi urmăresc cu tenacitate scopurile: subordonarea tuturor instituţiilor statului, anihilarea oricăror forme de opoziţie, punerea presei independente cu botul pe labe. În momentul de faţă prioritate absolută au legile justiţiei. Regăsim practici binecunoscute: sunt ignorate criticile şi amendamentele venite din partea parchetelor, a CSM, a societăţii civile etc., se mimează urgenţa, se aduc modificări de pe o zi pe alta, opinia publică este pur şi simplu sfidată, de n-ar fi decât prin instalarea în fruntea comisiei parlamentare a grotescului personaj pe nume Florin Iordache. Modificările legilor justiţiei sunt o încercare disperată de a-l salva, măcar în parte, pe Dragnea, dar nu numai pe el, întrucât o întreagă oligarhie de partid ar putea beneficia de castrarea Codului penal. Este vorba, ca să reiau formula propusă de Ioan Stanomir, de un „puci parlamentar”, coaliţia de guvernământ  străduindu-se să dea abuzurilor în materie legislativă o aparenţă democratică, profitând de majoritatea confortabilă de care dispune în parlament. În al doilea rând, Dragnea şi ai lui urmăresc cu tenacitate celălalt obiectiv major, decapitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nu trece o zi fără un atac la adresa şefei DNA şi se cere pe faţă demiterea ei.

Trebuie să observăm, de asemenea, că în ultimul timp preşedintele Iohannis a devenit şi el o ţintă. În cei trei ani de mandat, Klaus Iohannis a dat o vreme dovadă de multă prudenţă, pe care unii au taxat-o drept pasivitate. În acest an însă preşedintele a fost mult mai activ, şi nu numai pe plan extern (unde a obţinut succese remarcabile), ci şi în politica internă, intervenind direct în câteva situaţii tensionate. Atitudinea sa faţă de cuplul Dragnea-Tăriceanu a fost tranşantă, încât cei doi nu se mai ostenesc să-şi ascundă resentimentele. Preşedinţia a devenit cea mai importantă instituţie care se opune tăvălugului pesedist. Nu e nimic surprinzător, de aceea, că sunt unii care avansează ideea suspendării (a făcut-o acum aproape un an Dragnea însuşi, când Iohannis a refuzat numirea ca premier a lui Sevil Shaideh). Această ipoteză nu trebuie minimalizată, mai ales dacă ţinem cont de arsenalul propagandistic de care dispune puterea. Există, din păcate, o masă ce poate fi manevrată uşor cu bazaconii de genul Soros, statul paralel ş.a.m.d. Dar consecinţele unei iniţiative de suspendare a preşedintelui ar fi dezastruoase pentru România. Cine ar antrena ţara într-o astfel de aventură sinucigaşă ar fi iresponsabil.

Avem nevoie, acum, de un plus de luciditate şi, în egală măsură, de un plus de determinare. Trebuie să le arătăm lui Dragnea şi lui Tăriceanu că nu sunt de neînlocuit şi că, dimpotrivă, plecarea lor ar fi un lucru benefic pentru democraţia românească. Opoziţia parlamentară a fost, în ultimele zile, mai vocală şi mai percutantă, chiar dacă se ştie dinainte înfrântă de maşinăria de vot a majorităţii. În aceste condiţii, societatea civilă poate juca, din nou, un rol decisiv. Se anunţă pentru duminică manifestaţii organizate de două mari centrale sindicale şi de o serie de ONG-uri (intrate şi ele în vizorul puterii). O ieşire masivă în stradă, ca în iarnă, ar fi un semnal puternic. Partida încă se joacă, încă mai e timp.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri