Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Mărăşeşti fără filtru (I)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Şi azi, Pantheonul eroismului e celebrat la Mărăşeşti, împreună cu figurile fondatoare, cu eroii cunoscuţi sau anonimi care ne ajută să trăim, relaxaţi, vitejia prin intermediari. Dincolo de discursurile ditirambice, de filtrele politice şi propagandistice, ce-ar mai fi, totuşi, de învăţat din lecţia Mărăşeştiului?

"Şî ne-am aburcat pisti mal, ş-am sărit tăţi din tranşăi, ş-am alergat sâ-i dăm pisti bot neamţului, aşă cum ne-o zâs gheneralul Burtălău. Şî erea o urjie, Floricel tată, de zâcei cî noaptea-i ca zâua." Trebuie să fi avut vreo opt ani când Moş Nică, bunicul patern, îmi povestea grozăviile trăite de el în război, în bucătăria de vară a casei lui din Dorobanţi, comuna Nicşeni, Botoşani, unde avusese pământul primit la împroprietărirea promisă tuturor ţăranilor de pe front de generalul Averescu, înaintea bătăliei de la Mărăşeşti. Fusese un om aspru bunicul, ca toţi ţăranii care munceau pe rupte şi pentru care copiii erau, în primul rând, forţă de muncă în ciuda înzestrării intelectuale pe care mulţi o aveau, dar pe care nu-şi putea permite să o sprijine mai departe la şcoli. Pe mătuşa Hareta, fata mijlocie, care terminase şcoala primară prima, cu coroniţă, nu a vrut să o dea mai departe la şcoală, în ciuda rugăminţilor înlăcrimate ale învăţătorului din sat. "Da treabî şini faşi?" spusese el, scurt, tăind tânguielile care ameninţau în crescendo. Tata, totuşi, a avut noroc. Fiind cel mai mic a fost trimis la Şcoala Normală din Şendriceni pentru că fratele cel mare, Ghiţă, în care se investise la fel, tocmai fusese ucis în Crimeea în cel de-Al Doilea Război Mondial şi trebuia să fie în familie şi cineva cu carte. "Era sever tătuţa, spunea şi tanti Ileana, nu l-am văzut plângând decât când i-au luat comuniştii tăt din ogradă şi l-au obligat să se înscrie la colectivă." În seara aceea, pe prispa bucătăriei de vară, la optzecişipatru de ani, eu îl vedeam ca pe o figură blândă, ce-mi istorisea poveşti eroice, trăgând însetat dintr-o ţigară pe care o scosese dintr-un pachet alb, mototolit, cu un desen bizar în albastru pe faţă. Ce-mi aduc aminte şi azi e că, pentru mine, copil de oraş, în satul fără energie electrică de atunci, noaptea era ca ziua, cu cerul înstelat şi jarul clipocind în vârful ţigării bunicului.

Zilele trecute s-a împlinit un secol de la titanică bătălie de la Mărăşeşti, eveniment fondator, cu valoare iconică, în naraţiunea pedagogică despre trecut pe care toate manualele de istorie o reiau, la nesfârşit, întru formarea şi cimentarea mândriei naţionale şi a vitejiei patriotice, româneşti. Nu voi cădea în capcana retorică de a imagina cam ce-ar fi zis bunicul văzând festivismul fad, superficial şi kitsch, cu care "baronul de Vrancea" a găsit de cuviinţă să mozolească memoria celor 15.000 de ţărani morţi şi dispăruţi în luna august 1917, printr-un show hollywoodian de gust îndoielnic şi nici nu voi comenta fotografia devenită virală pe internet a guvernanţilor ce-şi dispută icnit o colivă minusculă, lălăind sardonic "veşnica pomenire" pentru că, în memoria bunicului, aş vrea să amintesc că mahorca inhalată fără filtru ar putea avea, în anumite condiţii, efecte şamanice de natură să ne ajute să întrevedem adevărul şi, poate, să scrutăm, mărunţind din gene, ceva din viitor. Să încercăm deci să ignorăm deocamdată filtrele ideologice şi port-ţigaretele elitiste şi să revenim la pământul reavăn, scormonit de proiectile şi udat de sânge de ţăran, al Mărăşeştiului.

Intrarea României în război, petrecută cu exact un an în urmă, în august 1916, fusese o decizie politică negociată acerb de guvern cu emisarii Antantei (Anglia, Franţa şi Rusia), având ţinta asumată de a obţine întregirea teritoriului locuit preponderent de români. Din nefericire, ea nu ţinea cont de realitatea tragică a capacităţii efective de luptă a armatei naţionale. Subminată de o clasă politică venală şi iresponsabilă, care se îmbogăţise prin escrocherii financiare ce au afectat capacitatea de apărare a ţării, cu o înzestrare minimă, cu armament insuficient, depăşit tehnic şi moral, cu o clasă de ofiţeri narcisişti, slab pregătiţi, înaintaţi în grad pe pile şi nepotisme, interesaţi - după modelul armatei ţariste -, mai mult de uniforme ţanţoşe şi mustăţi pomădate, cu sclavi-ordonanţe şi mai pricepuţi la dansuri de societate decât la arta militară, cu o masă de soldaţi răpciugoşi, flămânzi şi neinstruiţi, glorioasa armată română a intrat în război crezând că merge la cadril. În doar trei luni a fost spulberată de armatele germane şi austriece care ocupau, la 1 decembrie 1916, Bucureştiul în aplauzele moi şi felicitările schelălăite ale trădătorilor filo-germani rămaşi să slujească inamicul. Disperaţi, Casa Regală, guvernul şi zeci de mii de refugiaţi au dat fuga la Iaşi, oraşul abandonat cinic după 1859, redescoperit acum ca liman salvator al României, aducând cu ei haos, tifos exantematic şi holeră. Fără misiunea salvatoare a Franţei, care a organizat spitalele ieşene şi apoi, graţie generalului Berthelot, o armata capabilă măcar să-şi sape şanţurile la tranşee şi să instaleze veceuri de campanie, fără decizia politică de a însufleţi grosul armatei, format din ţărani neinstruiţi, cu promisiunea (onorată mai apoi) a împroprietăririi supravieţuitorilor şi a familiilor celor căzuţi şi, în fine, fără situaţia natural strategică a trecătorii Oituz, virtual inexpugnabilă, situaţia frontului din vara anului 1917 ar fi fost, cu siguranţă, alta. Şi a istoriei noastre, fără îndoială.

Deşi victoriile scump plătite de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz nu au dus la câştigarea războiului, ci doar la un armistiţiu chinuit (care a ţinut până în noiembrie anul următor când, în faţa capitulării iminente a Puterilor Centrale, regele s-a grăbit să declare din nou război astfel încât să ne prindă finalul confruntării mondiale în tabăra victorioasă!), valoarea simbolică a sacrificiului făcut de oamenii simpli, de femei, de copii, a fost uriaşă. Probabil şi pentru că, pentru noi, tratatele de pace de după Primul Război Mondial au avut o însemnătate copleşitoare în definitivarea statului naţional, în acord cu viziunea preşedintelui american Woodrow Wilson, cea care a modelat geostrategic Europa în secolul XX, iar întreaga literatură eroizantă a sacrificiului pe altarul intereselor naţionale, precum şi toate politicile publice de construcţie şi evocare a locurilor memoriei s-au axat pe acele momente ale eroismului fondator al poporului român în contemporaneitatea recentă, adică în secolul XX. Şi azi, Pantheonul eroismului e celebrat la Mărăşeşti, împreună cu figurile fondatoare ale armatei şi politicii, cu eroii cunoscuţi sau anonimi care ne ajută să trăim, relaxaţi, vitejia prin intermediari. Dincolo de discursurile ditirambice, de filtrele politice şi propagandistice, ce-ar mai fi, totuşi, de învăţat din lecţia Mărăşeştiului? (Continuarea în numărul din 16 august)

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri