Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Măştile lui Adrian Marino (III)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +
În ce mă priveşte, eu aş căuta pe această direcţie cheia care să explice statutul special de care s-a bucurat şi libertatea sa neobişnuită de mişcare.

Nu încape nici o îndoială asupra faptului că Adrian Marino a fost una dintre cele mai sclipitoare minţi în domeniul teoriei literaturii, un critic al ideilor literare aplicat şi cu o excepţională capacitate de sinteză, precum şi un lucid şi neînfricat ideolog al liberalismului european şi al democraţiei. Punerea în discuţie a celor două mari întrebări cărora nici el, nici documentele aflate azi la îndemână în dosarele CNSAS nu oferă suficiente clarificări (cum a fost posibilă spectaculoasa libertate de mişcare de care a beneficiat şi cum a reuşit să rămână, decenii la rând, un liber profesionist bine plătit) nu îndeamnă, desigur, la macularea imaginii uneia dintre cele mai interesante şi puternice personalităţi culturale ale istoriei recente româneşti. Nu este, în fond, nimic altceva decât o formă de a promova o hermeneutică a sincerităţii şi a analizei depasionalizate, atât de dragi lui, la urma urmelor.

În memoriile sale, Adrian Marino îşi construieşte imaginea unui paria de lux, a unui marginal superior, conştient de înzestrările sale, a unui om condamnat la inadaptare şi singurătate, cu o nemiloasă sinceritate. "Nu am abilităţi sociale", scrie el melancolic, în încercarea de a explica de ce nu s-a putut integra mediului cultural clujean şi, mai ales, de ce abhoră ipocrizia şi falsitatea, impostura gureşă şi invidia vezicantă care caracterizează lumea literară de pe Dâmboviţa. Cu excepţia soţiei şi a familiei acesteia, precum şi a câtorva prieteni pe care îi primea, senioral, numai la reşedinţa sa modestă, Adrian Marino nu are, aparent, nici o altă viaţă socială în afara întâlnirilor săptămânale de la clubul de filatelie. "Un om singur", cum singur se descrie, modest şi orgolios în egală măsură.

Descifrată mai atent însă, realitatea arată altfel. Fondul său personal, depus la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, cuprinde şi o foarte consistentă secţiune de corespondenţă. Scăpat de rigorile constrângătoare ale unei slujbe, Adrian Marino era foarte organizat cu timpul său şi o bună parte a activităţii zilnice era destinată activităţii epistolare. Deşi se plângea de lipsa abilităţilor sociale, Adrian Marino era un geniu al relaţiilor şi al contactelor utile, fiind extrem de scrupulos şi atent la deschiderea şi cultivarea acestora în vederea bunei sale plasări în raport atât cu puterea politică, cu valorizarea sa literară, cât şi, mai ales, cu partenerii străini susceptibili a-i netezi invitaţii la manifestări internaţionale sau colaborări editoriale occidentale. Aşa se explică cum a reuşit, uneori spre stupefacţia invidioasă a "organelor", să dezvolte parteneriate, să lanseze şi să distribuie în toată lumea Cahiers roumains d'études littéraires, să publice în Occident şi să obţină Premiul Herder, în ciuda reţinerilor şi, poate, uneori, a piedicilor puse de regimul comunist. Toate aceste succese se datorează integral, nu am nici o îndoială, atât conexiunilor utile ale lui Adrian Marino, cât mai ales calităţii indiscutabile, la nivel european, a cărţilor şi studiilor sale, originale şi documentate. În ce mă priveşte, eu aş căuta pe această direcţie cheia care să explice statutul special de care s-a bucurat şi libertatea sa neobişnuită de mişcare.

Aşa cum reiese şi din memoriile sale, încă în faza finală a exilului său în Bărăgan, Marino s-a străduit să-l câştige şi să îl transforme într-un fel de "protector" pe George Ivaşcu, un influent director de revistă, om cu puternice conexiuni şi relaţii în lumea propagandei de partid şi a puterii politice. Acesta îi netezeşte publicarea primelor studii, cu pseudonim, în Lumea şi intrarea la Contemporanulşi, mai târziu, la Secolul XX, revista culturală de "export" a regimului. Acest redebut, precum şi decizia lui Marino de a se dezice de orice fel de activitate politică, au făcut ca multe dintre barierele fireşti pentru cineva cu dosarul lui să fie dizolvate şi să poată apoi publica cele două volume de referinţă dedicate vieţii şi operei lui Macedonski, care au impresionat prin calitatea intelectuală şi cuprinderea analizei lumea literară a timpului. Doar reabilitarea politică mai constituia un impediment. Aşa cum ştiu din istoria familiei, când tatăl meu a demarat dosarul de reabilitare a poetului Lucian Valea, anul 1969, când Ceauşescu îl primea pe Richard Nixon la Bucureşti (ca efect al celebrei scenete a "balconului" din 1968), era unul potrivit pentru asemenea demersuri. Trebuia doar să le facă cineva influent la partid. În cazul lui Marino, a fost secretarul cu propaganda de la Cluj, fost elev al soţiei sale care i-a curăţat dosarul de cadre ajutându-l astfel să devină membru al Uniunii Scriitorilor, instituţie şi ea privilegiată a regimului, cu preşedinţii căreia a întreţinut relaţii cordiale până în 1990, care i-a şi oferit destul de rapid paşaport. (Ironic şi abil, el va scrie cu candoare că a primit extrem de uşor paşaportul pentru că, fiind liber profesionist, nu a fost nevoie de nici o adunare a oamenilor muncii care să-i dea avizul pentru plecarea în străinătate!?)

Mai trebuie adăugat ceva. Paşaportul se obţinea extrem de greu prima oară. Dacă îl primeai şi respectai condiţiile impuse de regim şi dacă erai corect şi te întorceai la timp şi îţi făceai, conform legii, raportul de misiune (dacă era o deplasare profesională) pe care îl înaintai la timp conducătorului instituţiei, atunci deveneai din ce în ce mai sigur pentru regim şi, pe cale de consecinţă, ţi se oferea paşaportul din ce în ce mai uşor. Este, desigur, una dintre explicaţiile legitime ale faptului că Marino a primit, după 1969, din ce în ce mai lesne dreptul de a călători în străinătate.

Apoi mai era importantă reţeaua de influenţă, "pilele" care te susţineau. Adrian Marino, după cum spuneam, avea o foarte elaborată ştiinţă a relaţiilor, era culant şi atent cu cei care îi puteau oferi protecţie. Orgolios fiind, nu se încurca, desigur, cu pleava securiştilor şi a activiştilor de judeţ. La fel cum Nicolae Breban nu semna angajamente de colaborator pentru că nu avea nevoie de ele atâta timp cât se bătea pe burtă cu generalul Pleşiţă (motiv pentru care Tribunalul Bucureşti l-a şi exonerat de acuza de colaborator), nici Adrian Marino nu discuta cu trepăduşii judeţeni cultivându-l onctuos, la fel ca şi Nicolae Manolescu, doar pe creierul propagandei şi al cultului personalităţii lui Ceauşescu, atotputernicul Dumitru Popescu, zis "Dumnezeu". De aceea, mi-e destul de greu să cred că ar fi semnat efectiv un angajament de colaborator. Chiar de la început, când exprima (cu voluptate, cred) păreri despre mediul cultural şi artistic (aşa cum apare consemnat în dosare), precum şi mai târziu când era ţinta serviciilor de informaţii externe, cred că Adrian Marino nu "dădea cu subsemnatul" invocând protecţia de sus de la Comitetul Central, dar, la fel ca şi în cazul lui Noica, nu putea să refuze "discuţiile" cu agenţii sistemului care, ulterior, făceau o sinteză a informaţiilor obţinute astfel. E o ipoteză, desigur, (care ar pune într-o altă lumină demonstraţia lui Gabriel Andreescu potrivit căreia stilistica textelor ar arăta că e un construct al securiştilor!), dar care mie unuia mi se pare cea mai plauzibilă astăzi. Când am putea, totuşi, să mutăm proiectorul de pe "Brătescu" şi "Bratosin" şi să focalizăm cum se cuvine pe Adrian Marino, europeanul şi democratul necruţător, ale cărui cărţi şi principii vor rămâne neschimbate şi exemplare, dincolo de omeneştile sale compromisuri din perioada dictaturii.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi - Capitala Europeană a Culturii

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri