Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
În plină campanie pro-vaccinare, Direcţia de Sănătate Publică din Iaşi nu are pe stoc vaccin hexavalent. În timp ce Ministerul Sănătăţii a început de miercuri o campanie de promovare a vaccinării, din cabinetele medicilor de familie ieşeni lipseşte de aproape două luni vaccinul hexavalent.
Produsul farmaceutic se administrează bebeluşilor în mai multe etape pentru a-i imuniza împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei şi meningitei provocate de bacteria Haemophilus Influenzae tip B. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, dozele necesare de vaccin hexavalent vor fi furnizate Iaşului până la finalul lunii.
„Ministerul Sănătăţii ne-a anunţat că dozele de vaccin hexavalent necesare fiecărui judeţ vor fi furnizate săptămâna viitoare. Criza de vaccin este extinsă la nivel naţional, problema nu este specifică Iaşului”, a precizat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP. Odată cu demararea campaniei pro-vaccinare de către MS, specialiştii de la Spitalul de Boli Infecţioase au început să întrebe părinţii copiilor care sunt internaţi în spital dacă au respectat schema naţională de vaccinare.
Din şase copii care au fost înregistraţi ieri în triajul spitalului, doi nu aveau niciun vaccin făcut. Cei doi minori, în vârstă de 4 şi 5 ani, au ajuns la spital cu erupţii cutanate. „La unul dintre ei a fost vorba despre o afecţiune de natură infecţioasă, iar la celălalt o complicaţie apărută după ce copilul de patru ani a mâncat patru linguri de icre, fără nimic altceva. Le-am întrebat pe mamele celor doi copii de ce nu i-au vaccinat corespunzător şi au răspuns că şi-au asumat riscurile şi că vaccinarea este o opţiune personală. O să ajungem să trăim zilele în care deciziile unor astfel de părinţi o să-i coste viaţa pe copii”, a explicat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical al Spitalului de Boli Infecţioase.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |