Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mită de două milioane euro pentru controlul Deltei Dunării: Viceguvernatorul BNR, dat în plata judecătorilor

GALERIE
olteanu
  • olteanu
- +

Bogdan Olteanu ar fi primit un milion de euro de la Vîntu pentru a-l convinge pe Tăriceanu să-l numească pe jurnalistul Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Potrivit unor surse judiciare, un alt milion de euro urma să ajungă la Tăriceanu.

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), joi noapte, pentru că ar fi solicitat şi primit de la un om afaceri, în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un milion de euro şi sprijin electoral, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunţă DNA. Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. DNA susţine că, în urma diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Procurorii menţionează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Potrivit unor surse judiciare, lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Adus cu elicopterul pe yahtul lui Vîntu

Bogdan Olteanu a recunoscut că a discutat în 2008 cu Călin Popescu-Tăriceanu despre numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, însă a susţinut că a făcut acest lucru din convingere, nu în schimbul unor foloase materiale pe care le-ar fi primit de la Vîntu, potrivit informaţiilor din referatul prin care procurorii DNA au cerut vineri arestarea preventivă a viceguvernatorului BNR. Conform sursei citate, Olteanu a recunoscut şi faptul că în anul 2008 a avut periodic întâlniri cu Vîntu, care i-a cerut să-l susţină pe Liviu Mihaiu, iar solicitarea omului de afaceri a coincis cu propriile sale opinii asupra persoanei care ar fi trebuit numită în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. La rândul său, Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, dar a susţinut că Bogdan Olteanu i-a cerut două milioane de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu, un milion fiind în interes personal.
Potrivit referatului DNA, solicitarea privind numirea lui Mihaiu ar fi fost făcută de SOV în iulie 2008, pe o ambarcaţiune a sa din Delta Dunării, unde Bogdan Olteanu a fost transportat cu un elicopter pus la dispoziţie de omul de afaceri. În cadrul întâlnirii la care a asistat şi un apropiat al lui Vîntu, Olteanu ar fi cerut un milion de euro în schimbul influenţei pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului.

Ulterior, cu două zile înainte de numirea oficială, Bogdan Olteanu a anunţat în premieră la o emisiune a unui post de televiziune că Liviu Mihaiu va fi guvernator al Deltei Dunării. Anunţul a fost interpretat de anchetatori ca fiind un mesaj către Vîntu că şi-a îndeplinit promisiunea. DNA susţine că remiterea banilor s-a făcut astfel: Vîntu a dispus transferul a un milion de euro dintr-o firmă a sa din Cipru într-un off-shore din Delaware (SUA), care avea un cont bancar în Bulgaria. Milionul a fost retras din Bulgaria în 28, 29 si 30 octombrie 2008. Dupa câteva zile, intermediarul Ionut Adrian Eftimie – cel mai probabil denunţător în cauză - i-ar fi dus banii lui Olteanu în biroul acestuia.


Din referat mai reiese că Vîntu a început demersurile pentru numirea lui Liviu Mihaiu la conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în vara anului 2008 din interes economic, având în vedere că o parte din proprietăţile sale imobiliare se aflau în acea zonă. În plus, omul de afaceri îşi exprimase intenţia de a transforma Delta Dunării într-o destinaţie turistică exclusivistă, materializarea planurilor sale depinzând de cel care conducea rezervaţia şi putea autoriza unele categorii de activităţi economice care puteau fi desfăşurate în acel areal.
Călin Popescu Tăriceanu este cel care l-a propulsat în politică pe Olteanu.
Sorin Ovidiu Vîntu - condamnat la şase ani şi două luni de închisoare în dosarul delapidării Petromservice - a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la DNA, pentru a fi audiat în acest dosar.
Jurnalistul Liviu Mihaiu a afirmat, joi, pe Facebook, că nu ştie ca numirea sa în 2008 ca guvernator al Deltei Dunării să fi avut loc în urma unui act de corupţie în care protagoniştii să fie politicieni.

Băsescu: Olteanu, un “trofeu major” pentru DNA

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că Bogdan Olteanu este ”un trofeu major”, precizând că acţiunea procurorilor anticorupţie este ”credibilă şi exclude suspiciunea că DNA face un joc politic”. Băsescu subliniază că, în cazul lui Olteanu, nu ”s-au regizat condiţii” pentru ca acesta să fie ”judecat de popor”.  ”Nu s-au regizat condiţii pentru ca acuzatul să fie «judecat de popor», să se creeze presiune pe judecători în vederea arestării preventive, acuzatului i s-au respectat dreptul constituţional la apărare şi dreptul la imagine. De aceea acţiunea DNA, cel puţin pentru mine, este credibilă şi exclude suspiciunea că DNA face un joc politic”, susţine fostul preşedinte. El adaugă însă că ”vor trece ani mulţi până când pseudo-justiţia de sub sigla de pe sediul DNA, practicată în 2015 şi începutul lui 2016 să fie ştearsă de pe obrazul justiţiei, chiar dacă poporul a aplaudat frenetic”.


Partidul Naţional Liberal a comentat, vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, reţinerea lui Bogdan Olteanu, fost membru al partidului. ”PNL consideră că justiţia trebuie să-şi facă datoria în absolut orice situaţie şi în cazul oricărei persoane, actual sau fost membru de partid, actual sau fost demnitar. Toţi oamenii sunt egali în faţa legii, iar cine a greşit trebuie să plătească”, se arată în comunicatul de presă.




 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri