Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Miturile fericirii – ce ne face fericiţi cu adevărat?

GALERIE
fericire, mituri
  • fericire, mituri
- +

„Aproape toţi credem în ceea ce eu numesc «miturile fericirii»”, afirmă Sonja Lyubomirsky, profesor de psihologie în cadrul University of California, Riverside. Cercetătoarea şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei studiind fericirea umană, publicând numeroase studii şi două cărţi pe această temă.

În cea mai recentă carte a sa, The Myths of Happiness, Lyubomirsky tratează tema „miturilor fericirii”, adică acele credinţe despre fericire împărtăşite de majoritatea oamenilor. Spre exemplu, cei mai mulţi oameni cred că anumite realizări (căsătoria, copiii, slujbele, bogăţia) ne vor face face fericiţi pentru totdeauna, iar anumite adversităţi (problemele de sănătate, lipsa unui partener de viaţă, un venit mic) ne vor face nefericiţi pentru totdeauna. „Această înţelegere reductivă a fericirii este întărită cultural şi continuă să dăinuiască, în ciuda dovezilor copleşitoare că bunăstarea noastră nu funcţionează după astfel de principii de tip alb-şi-negru”, explică Lyubomirsky.

Un astfel de mit al fericirii este „o să fiu fericit atunci când o să ____________”. O să fiu fericit când o să-mi crească salariul, când o să-mi găsesc un soţ, când o să am un copil, când o să fiu bogat(ă) şi aşa mai departe. „Aceste realizări ne vor face fericiţi, însă nu aşa de intens şi pentru o perioadă atât de lungă cum ne închipuim noi. De aceea, atunci când îndeplinirea acestor obiective nu ne va face atât de fericiţi precum ne aşteptam, vom simţi că e ceva în neregulă cu noi sau că suntem singurele persoane care se simt dezamăgite”, explică profesorul de psihologie.

La fel de nociv este şi mitul opus, „nu pot să fiu fericit(ă) atunci când ____________”, spune Lyubomirsky. Mai multe cercetări recente arată că persoanele care au avut parte de dificultăţi în viaţă (spre exemplu, de mai multe evenimente negative) tind să fie per total mai fericite (şi mai puţin stresate şi traumatizate) decât persoanele care nu au suferit nicio adversitate. Un trecut în care am avut parte de momente dificile ne întăreşte şi ne face mai pregătiţi să gestionăm alte dificultăţi. Mai mult, cercetătorii au descoperit că gestionarea dificultăţilor inerente vieţii ne ajută să ne definim şi să ne ancorăm identitatea, ceea ce stimulează optimismul cu privire la viitor şi facilitează o gestionare mai eficace a surselor curente de stres.

Profesorii Tim Wilson şi Dan Gilbert au arătat într-o serie de experimente elegante care este greşeala noastră principală: faptul că supraestimăm cât de mult şi cât de intens ne va afecta un eveniment negativ (cum ar fi concedierea) şi cât de mult şi cât de intens vom savura un eveniment pozitiv (cum ar fi faptul că persoana cerută în căsătorie spune „da”). Acest efect este perfect sintetizat de următoarea zicală populară: „Niciun lucru din viaţă nu este pe cât de important crezi tu că este atunci când te gândeşti la el”. Cu alte cuvinte, exagerăm efectul pe care un eveniment îl va avea asupra noastră deoarece nu putem concepe că nu ne vom gândi mereu la el.

Miturile fericirii în relaţii

Dacă sunteţi căsătorit(ă) de ceva timp sau vă aflaţi pur şi simplu într-o relaţie de lungă durată, aţi putea avea parte de o senzaţie pe care nu vreţi să o mărturisiţi nici celor mai apropiate persoane: plictiseala. Aceasta se poate transforma dintr-un lucru minor într-o problemă mult mai gravă ce vă poate face să vă imaginaţi că vă despărţiţi.

Înainte să luaţi o decizie, Sonja Lyubomirsky vă recomandă să analizaţi „mitul fericirii” ce stă la baza instinctelor care vă fac să luaţi în considerare această opţiune. Cel mai probabil, mitul fericirii valabil în acest caz este „voi fi fericit(ă) atunci când voi fi căsătorit(ă) cu persoana potrivită”. „Cel mai probabil aţi dedicat mult timp şi multă energie pentru a găsi un partener ideal şi aţi făcut eforturi pentru căsnicia dumneavoastră, însă în ciuda acestora începeţi să gândiţi că relaţia nu vă oferă satisfacţia pe care credeaţi că o veţi obţine”, spune Lyubomirsky. Autoarea a analizat numeroase studii care explică de ce are loc fenomenul şi care sunt opţiunile la care pot recurge persoanele aflate în această situaţie.

Fenomenul poartă numele de „adaptare hedonică” şi se referă la faptul că oamenii au o capacitate remarcabilă de a se obişnui cu majoritatea schimbărilor din viaţă. Fenomenul este intens studiat în prezent în psihologie şi economie, fiind explicaţia faptului că atât satisfacţia unei victorii, cât şi agonia eşecului se atenuează în timp. Cercetătorii au descoperit, însă, că adaptarea hedonică este mai pronunţată în cazul experienţelor pozitive. Practic, oamenii sunt predispuşi să considere firească orice experienţă pozitivă de care au parte. Aşadar, atunci când ne mutăm într-o vilă uriaşă, ne cumpărăm un automobil de ultimă generaţie sau chiar atunci când ne căsătorim avem parte de o stimulare a fericirii, însă entuziasmul durează puţin. În scurt timp, vom observa că aşteptările noastre vor creşte la rândul lor, iar acele experienţe care ne-au făcut fericiţi vor fi considerate drept o stare firească a lucrurilor.

 

Fenomenul poartă numele de „adaptare hedonică” şi se referă la faptul că oamenii au o capacitate remarcabilă de a se obişnui cu majoritatea schimbărilor din viaţă

Citeste mai departe pe descopera.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri