Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Moldova, legată de Banat și Ardeal pe calea aerului. Zboruri triunghiulare Iaşi - Cluj - Timişoara

GALERIE
aeroport iasi
  • aeroport iasi
- +

Aeroportul va inaugura azi primele sale zboruri in­terne, cu excepţia celui spre Bucureşti.  

Blue Air va opera începând de azi zboruri spre Timişoara şi Cluj-Napoca. „În premieră pentru piaţa de transport aerian din Ro­mânia, Blue Air conectează acum Banatul de Ardeal şi Moldova, operând zboruri triangulare între Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. Sun­tem încântaţi că putem oferi românilor o alternativă de transport, confortabilă şi foarte rapidă, întotdeauna la cele mai abordabile pre­ţuri“, a declarat directorul general al companiei, Gheor­ghe Răcaru.

Iaşul va fi legat de cele două oraşe prin zboruri zilnice, fie direct, fie după o escală în celălalt oraş decât cel de destinaţie.

Zborurile Iaşi - Timi­şoara vor avea loc în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică, decolarea fiind programată la ora 7.00, iar aterizarea la ora 8.10. De la Timişoara, avioanele vor pleca la ora 8.40 spre Cluj-Napoca, unde vor ateriza la 9.20. De la ora 9.50 se va decola de la Cluj-Napoca spre Iaşi, unde se va ateriza la ora 10.45. În zilele de marţi, joi şi sâmbătă, va opera circuitul invers, cu decolarea de la Iaşi spre Cluj-Napoca la ora 7.00. Aterizarea la Cluj-Napoca va avea loc la 7.55, de unde se va decola spre Timişoara la ora 8.25. Aterizarea la Timişoara este programată la ora 9.05. După o escală de 30 de minute, se va decola din nou, pentru a se ateriza la Iaşi la ora 10.45.

Biletele sunt disponibile la tarife plecând de la 89,99 lei pe segment, în tarif fiind inclus un bagaj de mână în limita a 10 kg, un bagaj de cală de 32 kg şi o gustare. Zborurile vor avea loc cu aparate Boeing 737.

Tot în acest weekend, Aeroportul va găzdui finala Campionatului Naţional de Drift, în urma căreia va fi decis primul campion oficial al acestei discipline sportive. La linia de start se vor alinia peste 50 de piloţi din Româ­nia şi Bulgaria. Competiţia se va desfăşura astăzi şi mâine, pe pista veche a Aeroportului, începând cu ora 9.00.

Astăzi, Aeroportul va primi şi vizita unei delegaţii conduse de comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu. Acesteia îi vor fi prezentate obiectivele din proiectul de dezvoltare a Aeroportului, întâlnirea urmând să fie organizată în terminalul T3.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri