Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

MS a vrut să ”planteze” Spitalul de Urgențe pe terenul Universităţii Agronomice. Reacția rectorului Vasile Vântu

GALERIE
teren
  • teren
- +

„Consiliul de Administraţie şi-a exprimat speranţa că Ministerul Sănătăţii şi Primăria Iaşi vor găsi o altă soluţie mult mai potrivită” pentru construirea Spitalului Regional. Primarul Chirica despre viitorul amplasament al Spitalului Regional: „Într-un final, rămâne Moara de Vânt, e singurul final posibil, deschide şi perspectiva realizării centurii nord a Iaşului” 

LEGENDĂ FOTO: Terenul 1 este cel din vecinătatea Colegiului Adamachi, iar terenul 2 este cel cerut de minister Unversității de Științe Agronomice

Autorităţile locale şi centrale nu reuşesc să se pună de acord asupra amplasamentului Spitalului Regional de Urgenţe (SRU). În timp ce Ministerul Sănătăţii (MS) vrea spitalul în Viticultori pe un teren al fermei Adamachi, Primăria pune la dispoziţie o suprafaţă în Moara de Vânt, după ce, la rândul ei, a vorbit despre un alt amplasament din apropierea celui solicitat de MS. Cele două autorităţi sunt partenere în proiect. „Într-un final, terenul va fi la Moara de Vânt, nu există un alt final posibil”, a declarat ieri primarul Iaşului Mihai Chirica. Însă, decizia finală o va lua MS, autoritate care va implementa efectiv proiectul. 

MS a vrut ieri să rupă din terenul Universităţii Agronomice 

După studierea a nu mai puţin de şase amplasamente, Primăria a vehiculat, în vara acestui an, în urma unor discuţii cu MS şi Agenţia Domeniilor Statului (ADS) un al şaptelea: zona Viticultori. „În proporţie de 80%, spitalul va fi în Viticultori”, declara primarul Mihai Chirica, dar tot el adăuga că există o variantă de rezervă: Moara de Vânt. Între timp, dintre parcelele studiate în Viticultori, toate s-au dovedit cu probleme din punct de vedere al regimului juridic. Primăria a vorbit despre o suprafaţă de 9,5 ha învecinată cu Colegiul Adamachi, iar MS despre un teren de 10 ha care se află în administrarea Universităţii Agronomice şi este utilizat pentru cercetare didactică încă din anii 1930.

Cele două terenuri se află la o „aruncătură de băţ” unul de celălalt, terenul municipalităţii fiind în partea de vest a intersecţiei Aleea Sadoveanu – str. Viticultori, în timp ce celălalt în partea de est (în spatele sediului Vinifruct SA şi delimitat la est de str. Podgoriilor). Până ieri, la nivel public, de actualitate era terenul vehiculat de Primărie. În schimb, în cursul zilei de ieri, Universitatea Agronomică a primit de la MS o adresă prin care i s-a solicitat să i se pună la dispoziţie pentru construirea SRU un teren de 10 ha prin dezmembrarea unei suprafeţe de 32,8 ha pe care universitatea o are în administrare (ferma Adamachi).

Contactat telefonic, rectorul USAMV Vasile Vântu a confirmat primirea adresei şi a precizat că a fost luată deja o hotărâre în cadrul unei şedinţe extraordinare a conducerii instituţiei. „Prin decizia Consiliului de Administraţie a fost trimisă o adresă către Ministerul Sănătăţii prin care s-a transmis poziţia Consiliului. În şedinţa de astăzi (ieri, n.r.), Consiliul şi-a exprimat în unanimitate dezacordul cu privire la dezmembrarea oricărei suprafeţe de teren din cadrul staţiunii didactice pentru o altă utilitate decât cea actuală pentru care Universitatea a fost învestită, iar educaţia este o prioritate naţională. Consiliul şi-a exprimat speranţa că Ministerul Sănătăţii şi Primăria Iaşi vor găsi o altă soluţie mult mai potrivită pentru construirea unui asemenea obiectiv important pentru regiune”, a declarat rectorul USAMV, Vasile Vântu. Terenul cerut de MS are o deschidere la str. Viticultori de 25-30 metri şi în totalitate la str. Podgoriilor (drum în pantă şi greu accesibil), dar fără o legătură directă cu Aleea Sadoveanu, în condiţiile în care sunt construite vile în zonă. 

Chirica: „Terenul pentru SRU este în Moara de Vânt” 

Întrebat aseară despre situaţia amplasamentului SRU, primarul Iaşului Mihai Chirica a declarat că terenul pus la dispoziţie de către municipalitate este în Moara de Vânt. În acelaşi timp, edilul a explicat că suprafaţa de 9,5 ha din Viticultori (cea învecinată cu Colegiul Adamachi) este, de fapt, în litigiu, informaţiile cadastrale despre acest amplasament fiind contradictorii. „Nu are rost să dezmoştenim o universitate pentru a face un alt proiect public”, a spus Chirica, referindu-se la celălalt teren din Viticultori, cerut de MS. „Avem, noi, municipiul, o suprafaţă cu un teren suficient care nu intră în conflict cu alte instituţii publice. Într-un final, rămâne Moara de Vânt, e singurul final posibil, deschide şi perspectiva realizării centurii nord a Iaşului”, a menţionat Chirica.

El a adăugat că terenul din Moara de Vânt, unde Primăria are 121 ha, este cel mai bun amplasament „din toate punctele de vedere”, inclusiv al regimului juridic, neexistând vreo îndoială privind dreptul de proprietate. În plus, el a subliniat faptul că încă de acum două săptămâni în zona destinată SRU serviciile municipalităţii lucrează la nivelarea terenului şi la eliberarea acestuia de deşeurile existente. În privinţa avizului de la Autoritatea Aeronautică, necesar pentru terenul din Moara de Vânt, având în vedere apropierea de Aeroportul Internaţional, Chirica a precizat că a ţinut legătura cu această instituţie şi că nu va fi o problemă obţinerea lui. „Ziarul de Iaşi” a arătat săptămâna trecută că acest aviz este necesar atât timp cât, la Craiova, autorităţile au renunţat la un amplasament de 40 ha pentru spital, din apropierea aeroportului craiovean, din cauza restricţiilor de construire impuse de Autoritatea Aeronautică. O decizie finală privind amplasamentul SRU este aşteptată la sfârşitul acestei săptămâni.

Avantajele şi dezavantajele terenului din Moara de Vânt 

Într-un studiu comandat de Primărie se arată că pentru amenajarea SRU în Moara de Vânt trebuie extinse reţelele edilitare (apă, canal, electricitate, gaz) şi creat un drum de acces dinspre bld. C. A. Rosetti. În acelaşi timp, terenul trebuie să fie amenajat prin realizarea unor terasamente. Unul dintre avantajele menţionate de arhitecţi constă în faptul că reţelele de utilităţi se află în imediata vecinătate. „Estimările arată că nivelul cheltuielilor pentru amenajarea spitalului în Moara de Vânt sunt mai mari decât în Viticultori”, a menţionat Chirica, săptămâna trecută, pentru „Ziarul de Iaşi” (VEZI AICI). Edilul a precizat că drumul de acces care trebuie construit are o lungime de 6 km. În vecinătatea terenului din Moara de Vânt se află pădurea şi lacul Ciric (partea de est), iar în partea de nord, sud şi vest se află păduri sau terenuri libere. Un alt potenţial avantaj al acestui teren stă în posibilitatea de a lega zona cu centura de Nord a Iaşului (proiect la nivel de documentaţii tehnice) şi, ulterior, prin Bogonos, să se asigure ieşirea la drumul european.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri