Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Nicolae Păun, cercetat sub control judiciar. Scapă de arestul preventiv

GALERIE
nicolae_paun
  • nicolae_paun
- +

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, joi, să respingă cererea DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul deputatului Nicolae Păun și să dispună plasarea parlamentarului sub judiciar, hotărârea nefiind definitivă.

"Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Păun Nicolae cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile", au decis magistrații instanței supreme. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată de DNA.

Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de " folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată".

Conform DNA, dosarul vizează nereguli în derularea proiectului "Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi", cu finanţare din fonduri europene, care s-a desfăsurat în perioada 2010-2013.Potrivit procurorilor, grupul-ţintă al proiectului a fost "constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanţii" şi că "în momentul semnării contractului, deputatul Păun Nicolae a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donaţie organizaţiei Asociatia Partida Romilor Pro Europa".

De asemenea, DNA susține că "banii destinaţi proiectului (77%) au fost folosiţi pentru plata salariilor angajaţilor proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului ţintă format din 3.296 persoane".

Astfel, "s-a creat un prejudiciu în suma totală de 12.384.208,72 lei (10.892.425,43 lei reprezentând fonduri europene şi 1.491.783,29 lei de la bugetul de stat), având în vedere operaţiunile ilicite derulate de conducerea Asociaţiei Partida Romilor şi de către managementul proiectului".

De asemenea, DNA a vizat şi proiectul cu finanţare europeană "Acces pe piaţa muncii – O şansă pentru tine", derulat în aceeaşi perioadă. "A rezultat ca unii dintre participanţi au urmat câteva ore de curs şi la final au primit un certificat de absolvire, precum şi sume de bani între 300 şi 600 de lei, în timp ce alte persoane, deşi s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs, dar au primit sume de bani între 300 şi 600 de lei sau nu au primit deloc”.

Neregulile în administrarea proiectului au dus la un prejudiciu de "14.866.500 lei (13.327.971 lei din bugetul Fondului Social European şi 1.538.529 lei din bugetul naţional)".

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri