Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

AVOCATUL POPORULUI

"Nu eşti bun de nimic, mergi iar să te îmbeţi cu rataţii ăia de prieteni ai tăi"

GALERIE
mediator
  • mediator
- +

Ca mediatori, ne întâlnim în fiecare zi cu oameni împovăraţi de problemele lor, amărăciunile şi dezamăgirile lor, care le umbresc fiecare zi şi le influenţează negativ percepţia realităţii cu care se confruntă. Unii cred că nimic nu-i mai poate ajuta, deşi îşi spun povestea cu dorinţa nemărturisită de a se convinge că au dreptate şi de a ne convinge pe noi de adevărul lor.  Alţii chiar mai au o licărire de speranţă că există o cale de rezolvare şi pentru ei.

Problemele despre care aminteam gravitează mai ales în jurul relaţiilor de familie (soţ-soţie, părinţi-adolescenţi, dispute între rude) sau al relaţiilor de serviciu.

Ambele tipuri de conflicte afectează serios persoanele implicate, cărora le scade stima de sine şi încrederea în propriile forţe şi raţionamente. Aceste trăiri se transformă în timp în stări de nervozitate îndreptate către cei apropiaţi, cărora le declanşează reacţii imprevizibile şi, de multe ori, disproporţionate.

Andreea (33 ani, căsătorită de 7 ani, un copil de 5 ani): - Sunt speriată de faptul că soţul meu a început să bea aproape în fiecare zi, se întâlneşte cu nişte prieteni dubioşi, nu ştiu ce discută cu ei, dar vine acasă nervos, nemulţumit, demoralizat chiar. Tot timpul liber pe care-l are şi-l petrece în faţa calculatorului şi cu mine nu comunică aproape deloc. Nici în parc nu mai merge cu copilul. Ce să fac?!

După ce Andreea a povestit toate acestea, i-am pus câteva întrebări. Din răspunsuri am aflat că ei trec de câţiva ani printr-o criză financiară datorată unui împrumut la bancă şi a unor cheltuieli nechibzuite pentru care plătesc lunar foarte mult din salariile lor. Practic, rămân cu o sumă care nu poate să le acopere necesarul şi asta îi preocupă mereu, sunt nemulţumiţi şi în loc să-şi asume situaţia, aşa cum este şi să încerce să găsească împreună o rezolvare, ei îşi fac unul celuilalt reproşuri.

Replicile tăioase care insultă şi desfiinţează persoana căreia îi sunt adresate : ”Nu eşti bun/ bună de nimic, stai ca un trântor la calculator, mergi iar să te îmbeţi ca un animal cu rataţii ăia de prieteni ai tăi etc.” au ca rezultat o reacţie de cele mai multe ori agresivă, verbală sau fizică, imposibil de controlat. Când i-am rugat să povestească doar segmentul acesta de conflict, fiecare a pornit de la alt moment:

1. Fata a considerat că totul porneşte de la neimplicarea soţului în viaţa de familie şi incapacitatea lui de a surmonta situaţia lor financiară.

2. Băiatul a invocat insultele şi lipsa ei de respect, care îl îndepărtează de ea şi îi creează un sentiment de zădărnicie.

Noi le-am facilitat dialogul, ei însă au reuşit să găsească obiectivele comune pentru amândoi soţii: copilul şi redresarea financiară. Acestea pot fi realizate doar împreună, ca într-o echipă. În consecinţă, fiecare trebuie să-şi asume responsabilităţi, să-l susţină pe celălalt pentru ca acesta să-şi găsească motivaţia interioară, necesară ieşirii din impas.

Mediator Roxana Cozma

www.mediatoriautorizatiiasi.ro

Pagina de FB: Mediatori Autorizati Iasi

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri