Eurotrip
mesterescu

duminica, 21.12.2014

Numele firmelor prinse cu lapte infestat, ţinute la secret

In scandalul laptelui infestat cu aflatoxină sunt implicate cinci unităţi.

GALERIE
lapte100
  • lapte100
- +

Probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, informează ANSVSA.

 

 

Potrivit sursei citate, în conformitate cu dispoziţiile transmise de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în perioada 7-8 martie, au fost efectuate controale tematice la nivel naţional în domeniile producţiei, colectării, procesării şi comercializării laptelui crud. Cu ocazia controalelor, au fost verificate unităţile din sectorul laptelui şi au fost prelevate 1.076 de probe de lapte crud şi lapte pasteurizat, destinat comercializării directe către consumatorul final, precum şi probe de lapte destinat procesării ulterioare, în vederea obţinerii produselor lactate, precizează sursa citată.  Toate probele au fost trimise în vederea efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor acreditate pentru determinarea conţinutului în Aflatoxina M1 din lapte, arată ANSVSA. "Conform datelor centralizate la nivelul ANSVSA, au fost analizate, până la acest moment, 543 de probe. La 5 dintre aceste probe există suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină şi, conform procedurilor, au fost transmise probele către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară pentru confirmare. Probele în care se suspicionează depăşiri ale limitelor admise pentru aflatoxina M1 provin de la 3 ferme de vaci de lapte şi de la 2 unităţi de prelucrare a laptelui", se precizează în comunicat. Potrivit ANSVSA, loturile de lapte suspicionate sunt sechestrate până la sosirea buletinelor de analiză de confirmare, urmând după caz să fie iniţiată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), iar loturile respective să fie distruse în cazul unor buletine pozitive sau să se ridice sechestrul, fiind declarate libere pentru comercializare, în cazul buletinelor negative. Preşedintele ANSVSA, Mihai Ţurcanu, a declarat că buletinele de analiză de confirmare ar urma să parvină în cel mult două zile. Potrivit lui Ţurcanu, din cauza suspiciunilor, au fost sechestrate şi oprite astfel de la comercializare 50 de tone de lapte de la un procesator şi 30 de tone de la un altul. Cantităţile au fost sechestrate până când inspectorii ANSVSA vor reface trasabilitatea laptelui respectiv. ANSVSA mai precizează, referitor la loturile de lapte provenite din Ungaria, care erau suspicionate a avea limite depăşite pentru aflatoxina M1, că determinările de laborator realizate de către Laboratorul Naţional de Referinţă au arătat că laptele din loturile incriminate nu prezenta depăşiri ale limitelor admise, fapt pentru care laptele respectiv poate fi comercializat. Instituţia mai anunţă că ferma de vaci unde s-au constatat deja depăşiri ale limitelor admise de aflatoxină în lapte este în permanenţă monitorizată de inspectorii ANSVSA, prin examene de laborator.

 

 

Comentarii Facebook

(3 comentarii)

Citeste Faq
Scrie un comentariu

Toate campurile sunt obligatorii!

Cod verificare* Security Code
Toate campurile sunt obligatorii!
Comentariile cu continut licentios vor fi sterse.
Vineri, 22 Martie 2013, 22:29
cristina
Foarte urit ca se tine secret asa ceva ucidem copii nevinovati pentru ca sa protejam niste sarlatani straini care vreau sa ne fure tara noastra tara romaneasca noi sintem romani prosti la ei in tarile straine noi sintem tigani . Domnule ministru al agriculturi sunteti pus la ministeru agriculturi romanesti si nu a unor firme din austria sau mai stiu eu de unde dumneavoastra doriti sa ne omoriti copii cu aceste firme va multumesc
Vineri, 15 Martie 2013, 22:11
mirela
Ok. Deci nu mai cumparam lapte de la nici o firma pentru ca nu stim cine produce laptele canceros.
Marti, 12 Martie 2013, 12:43
Liviu
Cum poti progresa cu SECRETE ? Cind vom pricepe asta , va fi un pas IMENS pt. OAMENI ! Statul continua sa protejeze interesele MARILOR COMPANII in detrimentul populatiei , demonstrind (daca mai era nevoie !) ca STATUL reprezinta interesle oricui , nu si pe ale POPORULUI !
Marti, 12 Martie 2013, 12:43
Liviu
Cum poti progresa cu SECRETE ? Cind vom pricepe asta , va fi un pas IMENS pt. OAMENI ! Statul continua sa protejeze interesele MARILOR COMPANII in detrimentul populatiei , demonstrind (daca mai era nevoie !) ca STATUL reprezinta interesle oricui , nu si pe ale POPORULUI !
Vineri, 22 Martie 2013, 22:29
cristina
Foarte urit ca se tine secret asa ceva ucidem copii nevinovati pentru ca sa protejam niste sarlatani straini care vreau sa ne fure tara noastra tara romaneasca noi sintem romani prosti la ei in tarile straine noi sintem tigani . Domnule ministru al agriculturi sunteti pus la ministeru agriculturi romanesti si nu a unor firme din austria sau mai stiu eu de unde dumneavoastra doriti sa ne omoriti copii cu aceste firme va multumesc
Vineri, 15 Martie 2013, 22:11
mirela
Ok. Deci nu mai cumparam lapte de la nici o firma pentru ca nu stim cine produce laptele canceros.

Ultima ora

editorial

Dacă e decembrie, e handbal

Nicolae GRECU

Dacă e decembrie, e handbal

Noroc că echipa României nu este omogenă şi nu are psiholog, altfel cine ştie ce pretenţii am fi avut de la Tadici şi jucătoarele lui.

Filmuletul zilei

opinii

Nedreptatea Moşului

Briscan ZARA

Nedreptatea Moşului

N-ar putea inventa cineva şi un moment în care Moşul îşi dă barba jos şi zice: „Da, măi copii, sunt eu, Vasile, vecinul, iar darurile sunt de la părinţii voştri, mocofanilor!... Costumul ăsta e închiriat, iar Moş Crăciun adevărat nu există decât în minţile voastre creţe şi în cărţile de poveşti, clar? Acum, hai, la nani!..."

25 de la 21 (I)

Sorin CUCERAI

25 de la 21 (I)

Le-am adunat pe toate, pentru Theo. Şi pentru cei care au fost acolo. Şi pentru voi.

În România, discriminarea şi umilirea sunt constituţionale

pr. Constantin STURZU

În România, discriminarea şi umilirea sunt constituţionale

"Ora de religie" a devenit, e clar, un subiect tot mai prezent în spaţiul public. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a calificat, acum câteva zile, drept "discriminatorie şi umilitoare" decizia Curţii Constituţionale (CCR) de a declara... neconstituţional articolul din lege care prevede că, "la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie".

Propunerea redactorului sef

Bătălia pentru autostradă

Toni HRITAC

Bătălia pentru autostradă

Avem vreo şansă să includem în Masterplanul pentru Transporturi autostrada care să lege Iaşul de vestul ţării?

Caricatura zilei

Cu ce-o sa se ocupe Remus Pricopie

 

Editia PDF

Intrebarea zilei

Guvernul Ponta la rezista anul viitor?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.