Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Într-o lume ce sacralizează viteza şi clipa, o lume în care marile lanţuri de magazine alimentare şi de fast-food-uri se întind pe întreg pământul, bistroul constituie o formă de rezistenţă.
După ce a publicat, cu ceva ani în urmă, două cărţi despre metroul din Paris, etnologul şi antropologul Marc Augé aduce acum un Elogiu bistroului parizian (ed. Payot, 2015). Cartea, ca şi precedentele, n-are nimic scorţos-ştiinţific: autorul acordă prioritate amintirilor şi trăirilor personale, face cu moderaţie trimiteri livreşti, reuşeşte să redea observaţiilor şi impresiilor prospeţimea lor originară. Deşi îl întâlnim mai peste tot în Franţa, bistroul este una din mărcile inconfundabile ale Parisului. Se înrudeşte, uneori până la confuzie, cu cafeneaua, exceptând cafenelele cu pretenţii şi cu reputaţie, precum cele în care s-au făcut şi desfăcut destine literare (La Closerie des Lilas, le Flore, les Deux Magots etc.). O simpatică ambiguitate planează asupra etimologiei cuvântului: s-a avansat ipoteza, pe care lingviştii o consideră fantezistă, că ar veni din rusescul bîstro (repede), vorbă cu care militarii ruşi ce intraseră în Parisul părăsit de Napoleon îi îndemnau pe chelneri să le aducă grabnic băutura (ingenioasă ipoteză, dar cuvântul bistrot este atestat abia către sfârşitul secolului al XIX-lea…). Odinioară locuri menite în special consumului de băuturi, bistrourile şi-au diversificat oferta, propunând amatorilor mai multe feluri de mâncare, unele chiar destul de elaborate (un bistrou care se respectă include în meniu şi „le plat du jour”, felul de mâncare ce este preparat doar într-o anumită zi a săptămânii). La ora prânzului, bistrourile sunt pline de consumatorii care iau masa, părăsindu-şi pentru o oră-două birourile şi întreprinderile din preajmă; seara, clientela e mai amestecată, majoritari sunt cei care s-au hotărât să facă o „ieşire” în oraş, de regulă cu familia sau cu prietenii.
Oricine cunoaşte bine Parisul ştie că bistrourile autentice nu se află în zonele de mare interes turistic. În Saint-Germain-des-Près, cele două cafenele mitice, Le Flore şi Les Deux Magots, sunt înţesate de turişti dintre care mulţi se fotografiază, ca să aibă o amintire din „locurile-unde-scriau-Sartre-şi-Camus”. Pe Champs-Elysées e o înghesuială îngrozitoare, o cafea atinge preţuri indecente, chelnerii - debordaţi - sunt crispaţi şi uneori chiar agresivi. E suficient însă să mergi la câteva sute de metri de Champs-Elysées, pe o stradă laterală, şi dai de un bistrou liniştit, primitor, cu chelneri simpatici şi amabili. Mai trebuie spus că unul din marile atu-uri ale bistrourilor este terasa, chiar şi atunci când „terasa” înseamnă doar două-trei măsuţe înghesuite pe trotuarul îngust. Terasa e refugiul fumătorilor şi este, totodată, locul privilegiat de unde poţi privi spectacolul străzii.
Să revin însă la cartea lui Marc Augé. Etnologul (astăzi octogenar) socoteşte că bistrourile pe care le-a frecventat de-a lungul anilor alcătuiesc un fel de linie a vieţii („linia bistrourilor” s-ar afla alături de altele - linia peisajelor, linia prieteniilor, linia călătoriilor etc., etc.). Iată de ce bistroul are şi rolul de catalizator al memoriei, declanşând - proustian - mecanisme asociative: „Bistrourile sunt aşadar prezente în minţile noastre, cu încărcătura lor de istorie şi de amintiri personale, sau de amintiri de lectură…”. Şi, adaugă Augé, forţa bistrourilor stă în faptul că sunt în continuare prezente în toate cartierele Parisului, primindu-i cu aceeaşi receptivitate pe cei pentru care „strada rămâne o aventură posibilă”.
Dar ceea ce dă un farmec aparte bistroului parizian este nelipsitul „comptoir” (sau, familiar, „le zinc”), cuvânt pe care l-am putea reda în româneşte prin „tejghea” sau „bar”. Este centrul vital al bistroului, acolo unde oficiază patronul sau/ şi barmanul. Consumaţiile sunt mai ieftine la tejghea decât în sală, dar nu din cauza asta vin clienţii acolo. La bar se stă în picioare (multe bistrouri au introdus şi câteva scaune înalte, destinate în principiu doamnelor), ai la dispoziţie ziare (Le Parisienşi L’Equipe), beneficiezi de o perspectivă panoramică asupra sălii, asculţi conversaţiile dintre patron (barman) şi obişnuiţii localului, ai posibilitatea să participi la discuţie (rareori pe teme politice, mai mult subiecte ale vieţii cotidiene şi, desigur, fotbal), televizorul agăţat de perete e cu sonorul închis (i se dă drumul doar la meciurile importante), stai la câţiva zeci de centimetri de percolatorul de cafea care fâsâie, ritmic, precum o locomotivă cu aburi în miniatură, de manetele care comandă scurgerea în pahare a berii „la presiune” („la draft”, îi zicem noi, fiindcă din francofoni am ajuns americanofoni), poţi rămâne doar câteva minute, cât să bei o cafea şi apoi să fugi la metrou sau la staţia de autobuz, sau - dimpotrivă - să întârzii mai mult, cerând încă o bere sau încă un pahar de vin, ori un sandwich, care îţi este preparat chiar în faţa ta, din bagheta proaspăt adusă de la brutăria din colţ. Faptul că se dispensează de „zinc” compromite, după părerea mea, lanţurile de cafenele de genul Starbucks, Indiana, Costa. Iar cafenelele româneşti, atât de numeroase - din fericire - în ultima vreme, suferă şi ele de acelaşi neajuns. Adică de un deficit de convivialitate.
Şi ce frumos elogiu aduce într-adevăr Marc Augé când spune că, într-o lume ce sacralizează viteza şi clipa, o lume în care marile lanţuri de magazine alimentare şi de fast-food-uri se întind pe întreg pământul, bistroul constituie o formă de rezistenţă.
Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Expoziţie de enciclopedii la BCU Iaşi, sub titlul “Universul într-o carte”
Permis reţinut în vederea anulării: mergea beat criţă cu maşina prin sat
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Intră în vigoare luni
Guvernul PSD și Antibiotice Iași: un parteneriat strategic pentru sănătatea românilor (P)
Diana Şoşoacă: Mă gândesc foarte serios să candidez la primăria Iaşiului. Cred că voi candida
Doliu la Tribunalul Iaşi. „A fost un accident”. O judecătoare abia pensionată a murit la 54 de ani
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Angajat al Primăriei Timișoara, prins de primar copiind la examen cu o cască (P)
Lecția de demagogie politică: Episodul moțiunii de cenzură împotriva Ministerului Agriculturii (P)
Reguli de igienă orală corectă pentru copii, în funcție de vârstă (P)
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |