Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O „instituţie” pariziană

GALERIE
Alexandru Calinescu
  • Alexandru Calinescu
- +

Într-o lume ce sacralizează viteza şi clipa, o lume în care marile lanţuri de magazine alimentare şi de fast-food-uri se întind pe întreg pământul, bistroul constituie o formă de rezistenţă.

După ce a publicat, cu ceva ani în urmă, două cărţi despre metroul din Paris, etnologul şi antropologul Marc Augé aduce acum un Elogiu bistroului parizian (ed. Payot, 2015). Cartea, ca şi precedentele, n-are nimic scorţos-ştiinţific: autorul acordă prioritate amintirilor şi trăirilor personale, face cu moderaţie trimiteri livreşti, reuşeşte să redea observaţiilor şi impresiilor prospeţimea lor originară. Deşi îl întâlnim mai peste tot în Franţa, bistroul este una din mărcile inconfundabile ale Parisului. Se înrudeşte, uneori până la confuzie, cu cafeneaua, exceptând cafenelele cu pretenţii şi cu reputaţie, precum cele în care s-au făcut şi desfăcut destine literare (La Closerie des Lilas, le Flore, les Deux Magots etc.). O simpatică ambiguitate planează asupra etimologiei cuvântului: s-a avansat ipoteza, pe care lingviştii o consideră fantezistă, că ar veni din rusescul bîstro (repede), vorbă cu care militarii ruşi ce intraseră în Parisul părăsit de Napoleon îi îndemnau pe chelneri să le aducă grabnic băutura (ingenioasă ipoteză, dar cuvântul bistrot este atestat abia către sfârşitul secolului al XIX-lea…). Odinioară locuri menite în special consumului de băuturi, bistrourile şi-au diversificat oferta, propunând amatorilor mai multe feluri de mâncare, unele chiar destul de elaborate (un bistrou care se respectă include în meniu şi „le plat du jour”, felul de mâncare ce este preparat doar într-o anumită zi a săptămânii). La ora prânzului, bistrourile sunt pline de consumatorii care iau masa, părăsindu-şi pentru o oră-două birourile şi întreprinderile din preajmă; seara, clientela e mai amestecată, majoritari sunt cei care s-au hotărât să facă o „ieşire” în oraş, de regulă cu familia sau cu prietenii.

Oricine cunoaşte bine Parisul ştie că bistrourile autentice nu se află în zonele de mare interes turistic. În Saint-Germain-des-Près, cele două cafenele mitice, Le Flore şi Les Deux Magots, sunt înţesate de turişti dintre care mulţi se fotografiază, ca să aibă o amintire din „locurile-unde-scriau-Sartre-şi-Camus”. Pe Champs-Elysées e o înghesuială îngrozitoare, o cafea atinge preţuri indecente, chelnerii - debordaţi - sunt crispaţi şi uneori chiar agresivi. E suficient însă să mergi la câteva sute de metri de Champs-Elysées, pe o stradă laterală, şi dai de un bistrou liniştit, primitor, cu chelneri simpatici şi amabili. Mai trebuie spus că unul din marile atu-uri ale bistrourilor este terasa, chiar şi atunci când „terasa” înseamnă doar două-trei măsuţe înghesuite pe trotuarul îngust. Terasa e refugiul fumătorilor şi este, totodată, locul privilegiat de unde poţi privi spectacolul străzii.

Să revin însă la cartea lui Marc Augé. Etnologul (astăzi octogenar) socoteşte că bistrourile pe care le-a frecventat de-a lungul anilor alcătuiesc un fel de linie a vieţii („linia bistrourilor” s-ar afla alături de altele - linia peisajelor, linia prieteniilor, linia călătoriilor etc., etc.). Iată de ce bistroul are şi rolul de catalizator al memoriei, declanşând - proustian - mecanisme asociative: „Bistrourile sunt aşadar prezente în minţile noastre, cu încărcătura lor de istorie şi de amintiri personale, sau de amintiri de lectură…”. Şi, adaugă Augé, forţa bistrourilor stă în faptul că sunt în continuare prezente  în toate cartierele Parisului, primindu-i cu aceeaşi receptivitate pe cei pentru care „strada rămâne o aventură posibilă”.

Dar ceea ce dă un farmec aparte bistroului parizian este nelipsitul „comptoir” (sau, familiar, „le zinc”), cuvânt pe care l-am putea reda în româneşte prin „tejghea” sau „bar”. Este centrul vital al bistroului, acolo unde oficiază patronul sau/ şi barmanul. Consumaţiile sunt mai ieftine la tejghea decât în sală, dar nu din cauza asta vin clienţii acolo. La bar se stă în picioare (multe bistrouri au introdus şi câteva scaune înalte, destinate în principiu doamnelor), ai la dispoziţie ziare (Le Parisienşi L’Equipe), beneficiezi de o perspectivă panoramică asupra sălii, asculţi conversaţiile dintre patron (barman) şi obişnuiţii localului, ai posibilitatea să participi la discuţie (rareori pe teme politice, mai mult subiecte  ale vieţii cotidiene şi, desigur, fotbal), televizorul  agăţat de perete e cu sonorul închis (i se dă drumul doar la meciurile importante), stai la câţiva zeci de centimetri de percolatorul de cafea care fâsâie, ritmic, precum o locomotivă cu aburi în miniatură, de manetele care comandă scurgerea în pahare a berii „la presiune” („la draft”, îi zicem noi, fiindcă din francofoni am ajuns americanofoni), poţi rămâne doar câteva minute, cât să bei o cafea şi apoi să fugi la metrou sau la staţia de autobuz, sau - dimpotrivă - să întârzii mai mult, cerând încă o bere sau încă un pahar de vin, ori un sandwich, care îţi este preparat chiar în faţa ta, din bagheta proaspăt adusă de la brutăria din colţ. Faptul că se dispensează de „zinc” compromite, după părerea mea, lanţurile de cafenele de genul Starbucks, Indiana, Costa. Iar cafenelele româneşti, atât de numeroase - din fericire - în ultima vreme, suferă şi ele de acelaşi neajuns. Adică de un deficit de convivialitate.

Şi ce frumos elogiu aduce într-adevăr Marc Augé când spune că, într-o lume ce sacralizează viteza şi clipa, o lume în care marile lanţuri de magazine alimentare şi de fast-food-uri se întind pe întreg pământul, bistroul constituie o formă de rezistenţă.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Al. I. Cuza”, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri